Barbu Girel (P. Ardon) s-a născut la 2 martie 1952 în localitatea Brăeşti, judeţul Buzău. Este tehnician constructor şi locuieşte în satul Pinu din comuna natală.
A debutat în presă în 1977, în Suplimentul Viaţa Buzăului. Promovat de nume ilustre ale literaturii române: Geo Dumitrescu, Al. Cistelecan, Alex Ştefănescu, Mircea Ichim, George Corbu ş.a.
Cărţi publicate:
Antologii:
Diplome si premii literare:
In anul 2009, cartea "Cantece deochiate" a fost nominalizata pentru premiul "Cartea anului 2008", in cadrul festivalului de poezie "Primavara poetilor buzoieni".
Din anul 2007, este membru al Uniunii Epigramistilor din Romania.
I-au fost publicate creaţii proprii în volume colective şi reviste de umor.
Îi apare numele în peste 70 de cărţi.
Colaborări: Înainte, Viaţa Buzăului, Flacăra, Familia, Albina, Muntenia, Amprenta, Viaţa Buzăului(ediţie nouă),Carnet literar, Munca, SLAST, Epigrama, Ecran magazin, Renaşterea culturală, Opinia, Agperime, Carambol, Jurnalul de Vrancea, Almanahul Renaşterea buzoiană, Caietele "Amprenta, Casa gândului, Esenţe, Însemne culturale, Fosile, Cafeaua ta Aurora ş.a.
A înfiinţat şi condus cenaclul literar judeţean prin corespondenţă "Prietenia", a fost membru al cenaclurilor Al. Sahia, Viaţa Buzăului, Clubul umoriştilor "Amprenta".
A semnat în presă sub mai multe pseudonime: P A Călici, Ion Ţărînă, Gh. Delapinu.
Prof. Constantin Petcu a scris în Foaia Literară, nr. 2, Buzău, 1980:
Girel se exprimă sincer, deschis, într-un vers în care ne regăsim candoarea receptării existenţei în toată plenitudinea ei, ochiul sever care judecă lumea conform atributelor însetate de iubire, pace, frumos. Abundenţa metaforelor salvează versul prin prospeţime şi limpezime.
Criticul Alex. Ştefănescu a scris în Flacăra, 1996:
(Aproape) tot ce scrie Girel Barbu se citeşte cu plăcere. Fiecare vers aduce o surpriză - un parodox, o aruncare în derizoriu a unor probleme grave, o declaraţie de o sinceritate spectaculoasă. Foarte simpatice sunt referile, în limbaj familiar, la întâmplări recente din viaţa României. Girel Barbu e un prinţ al năzdrăvăniilor literare.
Marin Ifrim a spus în "Însemnări despre literatura buzoiană actuală" - Inspectoratul pentru cultură al judeţului Buzău, 1996:
De vitalitate păunesciană, sarcasm dinescian şi tristeţe bacoviană, lirica lui Girel Barbu, a văzut lumina tiparului în diferite reviste literare. Uşurinţa cu care versifică este, dincolo de orice dubii. În esenţă, Girel Barbu poate fi considerat un poet al stărilor sufleteşti simple, dar intense dând prin cuvinte, viaţă unor sentimente ce par veşnic suspendate deasupra lumii aspre a muntelui.
Girel Barbu se întoarce la condiţia de ţăran în anul 1993. Este însă un ţăran mai puţin obişnuit. Când nu ară, nu dă mâncare la păsări, nu culege fructe, ori nu repară gardul, el scrie versuri. Versurile lui Girel Barbu nu au nimic naiv sau stângaci şi nu aparţin unui amator. Publicate în reviste din Bucureşti şi chiar din Paris, ele conving cititorul că sunt scrise de un poet născut, nu făcut. George Palade, Prefaţă la volumul: "Călător în Calea Domnului", Ed. "Lumină din lumină", Bucureşti, 2001, (ISBN 973-814-O4-8)
Viorel Frîncu a scris în Amprenta din septembrie 2001:
Girel Barbu se dovedeşte prin acest volum şi un fervent susţinător al "luminătorilor", cartea sa fiind gândită ca un original manual de dreaptă morală creştină. Versurile sale nu conţin preţiozităţi ce ar putea şoca cititorul, poate şi pentru faptul că se adresează preponderent oamenilor simpli, acelora care simt nevoia de a respira neviciat de credinţe alogene complicate.
Lucian Mănăilescu a scris în Amprenta, nr. 441, din septembrie 2004:
Cartea de epigrame "Lumea râsului" semnată de Girel Barbu le editura Tempus, Bucureşti, este una din apariţiile surprinzătoare ale genului şi în ciuda unei anumite inconsistenţe, un punct de reper pentru epigrama buzoiană actuală (...) umorul lui şiret amintind de Anton Pann şi de folclor.
Vasile Til Blidaru a scris în "Zece ani de epigramă", Ed. Vega, Buzău, 2007:
După "escapade" în diverse domenii literar-culturale, Girel Barbu, intră în "Lumea râsului" (titlul volumului de epigramă publicat la Ed. "Tempus", Bucureşti, în anul 2004) şi îşi exersează ironia în urechile zgribulite ale concitadinilor.
Stan Brebenel a scris în "Cronici de întâmpinare", ediţia a-II-a, Ed. Rafet, 2009:
Din turnul lui de fideş, departe de tentaţii şi de influenţe, devine un observator lucid, un "lunetist" de elită. Nu i-a scăpat nicio activitate. Cu uşurinţa pe care ţi-o dă înţelegerea situaţiei, mânuieşte pixul cu dexteritate în social, tranziţie, privatizare, integrare în structurile UE şi NATO, politic, sindicate.
Şi totuşi, epigramele lui Girel Barbu sunt mai valoroase decât a unor "autori" locali ce se urcă pe scena unor festivaluri şi din care nu rămâne decât zâmbetul jenant al spectatorilor sau, în cel mai bun caz... voia bună.
Acestea sunt numai câteva aspecte scoase din hrisoave, cu răbdare, tenacitate şi migală de cercetător de Girel Barbu şi pe care le oferă cu generozitate cititorilor şi drept-credincioşilor, sub forma acestei monografii. O osârdie care merită salutată.
Marin Ifrim a scris în "Nume şi cărţi", Ed. Rafet, 2010:
Girel Barbu a evoluat spre o poezie cu puternice accente polemice. Un răzvrătit în vorbe, nu în fapte. Versuri în prozodie clasică, împletite rapid într-o frenetică sonoritate socială.
Peste 50 de poeme (Cântece deochiate), scrise alert, fiecare având aceiaşi tonalitate sarcastică şi polemică.