Admin (Discuție | contribuții) (formatare şi eliminare parte neclară) |
|||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | + | [[Costel Zãgan]] a scris în articolul "Un test de iubire" din ciclul "Lecturi perpendiculare", publicat în "Cititorul de prozã" pe 8 mai 2011: | |
| − | + | <blockquote>Despărţirea de Goethe ar fi echivalentă c-un ANTIGOETHE ori, poate, c-un ANTINOICA? În orice caz, este o carte-problemă: nu oferă soluţii, ci solicită nişte răspunsuri. Ori alte întrebări. Însă, pentru a ajunge acolo, DESPĂRŢIREA... trebuie deschisă şi, bineînţeles, lecturată.<br> | |
| − | + | <br> | |
| − | + | Ca şi opera lui Goethe, de altfel.<br> | |
| − | Goethe facilitează realităţii acesul la forma cea mai simplă de exprimare:surâsul-ca şi cum ai vorbi,ai tăifăsui cu mediul ambiant ori cu propriul eu,necunoscutul cel mai apropiat. | + | <br> |
| − | + | "Nimic să nu-ţi fie străin, de vreme ce e goethean", parafrazează [[Constantin Noica]].<br> | |
| − | + | <br> | |
| − | + | Goethe facilitează realităţii acesul la forma cea mai simplă de exprimare: surâsul - ca şi cum ai vorbi, ai tăifăsui cu mediul ambiant ori cu propriul eu, necunoscutul cel mai apropiat.<br> | |
| − | + | <br> | |
| − | + | Goethe şi-a asumat "riscul şi umilinţa platitudinii": fiind banal ca şi adevărul, ştie că are mereu dreptate! Fiind,din această cauză, pentru unii, exasperant şi plictisitor!</blockquote> | |
| − | + | ||
| − | + | ||
| − | + | ||
| − | + | ||
| − | + | ||
| − | + | ||
| − | + | ||
Costel Zãgan a scris în articolul "Un test de iubire" din ciclul "Lecturi perpendiculare", publicat în "Cititorul de prozã" pe 8 mai 2011:
Despărţirea de Goethe ar fi echivalentă c-un ANTIGOETHE ori, poate, c-un ANTINOICA? În orice caz, este o carte-problemă: nu oferă soluţii, ci solicită nişte răspunsuri. Ori alte întrebări. Însă, pentru a ajunge acolo, DESPĂRŢIREA... trebuie deschisă şi, bineînţeles, lecturată.
Goethe şi-a asumat "riscul şi umilinţa platitudinii": fiind banal ca şi adevărul, ştie că are mereu dreptate! Fiind,din această cauză, pentru unii, exasperant şi plictisitor!
Ca şi opera lui Goethe, de altfel.
"Nimic să nu-ţi fie străin, de vreme ce e goethean", parafrazează Constantin Noica.
Goethe facilitează realităţii acesul la forma cea mai simplă de exprimare: surâsul - ca şi cum ai vorbi, ai tăifăsui cu mediul ambiant ori cu propriul eu, necunoscutul cel mai apropiat.