Acțiuni

Constantin Noica

De la Referate

Constantin Noica (n. 12 iulie 1909, Vitănești, județul Teleorman - d. 4 decembrie 1987, Păltiniș, județul Sibiu) a fost un filozof, poet, eseist, publicist și scriitor român.

Biografie:

Viață timpurie, educație:

Constantin Noica, de origine aromână, s-a născut la 12 iulie 1909 în comuna Vitănești (județul Teleorman). Începe gimnaziul în București; în perioada 1924-1928 urmează liceul „Spiru Haret”, unde îl are profesor de matematică pe poetul „Uvedenrodelor”, Ion Barbu. Obține bacalaureatul în 1928. Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927. Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu.

Anii interbelici și ulteriori (1930 - 1949):

În perioada 1932 - 1934 frecventează societatea culturală „Criterion”. Sub influența lui Nae Ionescu, toți prietenii lui Noica de la „Criterion” - Mihail Polihroniade, Haig Acterian, Mircea Eliade - vor deveni, mai devreme sau mai târziu, legionari dar, fidel ideii că lupta culturală și nu cea politică este calea pentru reînvierea culturală a României, refuză să intre în mișcarea legionară. În 1933, timp de un an de zile, urmează cursurile Facultății de Matematică iar în primăvara anului 1938 pleacă la Paris cu o bursă a statului francez, unde va sta până în primăvara anului 1939. În mai 1940 își susține la București doctoratul în filosofie, cu teza Schiță pentru istoria lui „Cum e cu putință ceva nou?”. În luna august a aceluiași an face primul gest gazetăresc de rezonanță legionară: scoate într-un singur număr revista „Adsum” (adică „Sunt aici, sunt de față”), pe care o scrie singur și o publică din bani proprii. În octombrie 1940 pleacă la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. Va rămâne la Berlin până în 1944. Va participa de mai multe ori la seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger, unde a mai participat și un alt filosof român cu operă de sertar, Alexandru Dragomir. În paralel, împreună cu Constantin Floru și Mircea Vulcănescu editează patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu și anuarul „Isvoare de Filosofie”.

Anii domiciliului forțat, deținut politic (1949 - 1964):

În perioada 1949 - 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filozofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai tîrziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”. Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.

Anii libertății, Păltiniș (1964 - 1987):

Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanți se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu). În 1976, Constantin Noica îl întâlnește, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Nicolae Steinhardt despre cele văzute la Rohia, știind gândul acestuia de a se retrage într-o mănăstire. Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu). Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.

Operă:

Opere antume:

1934 - Mathesis sau bucuriile simple

1936 - Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz și Kant

1937 - De caelo

1940 - Schiță pentru istoria lui cum e cu putință ceva nou

1943 - Două introduceri și o trecere spre idealism. Cu traducerea primei introduceri kantiene a Criticei Judecării

1944 - Pagini despre sufletul românesc

1944 - Jurnal filozofic

1962 - Fenomenologia spiritului de GWF Hegel istorisită de Constantin Noica

1969 - Douăzeci și șapte de trepte ale realului

1969 - Platon: Lysis (cu un eseu despre înțelesul grec al dragostei de oameni și lucruri)

1970 - Rostirea filozofică românească

1973 - Creație și frumos în rostirea românească

1975 - Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești

1975 – Despărțirea de Goethe

1978 - Sentimentul românesc al ființei

1978 - Spiritul românesc la cumpătul vremii. Șase maladii ale spiritului contemporan

1980 - Povestiri despre om, după o carte a lui Hegel: Fenomenologia spiritului

1981 - Devenirea întru ființă, volumul I: Încercarea asupra filozofiei tradiționale; volumul II: Tratat de ontologie

1984 - Trei introduceri la devenirea întru ființă

1986 - Scrisori despre logica lui Hermes

Opere postume:

1988 - De Dignitate Europae

1990 - Jurnal de idei

1990 - Rugați-vă pentru fratele Alexandru

1992 - Simple introduceri la bunătatea timpului nostru

1992 - Eseuri de duminică

1992 - Introducere la miracolul eminescian

1997 - Manuscrisele de la Câmpulung

1998 - Echilibrul spiritual. Studii și eseuri (1929-1947)

Publicistică:

1994 - Semnele Minervei, publicistică, volumul I, ediție de Marin Bucur

1996 - Între suflet și spirit, publicistică, volumul II, ediție de Marin Bucur

2003 - Moartea omului de mâine. Publicistică volumul III, ediție de Marin Bucur

2007 - Despre lăutărism