Costel Zăgan a scris în articolul "Autoportret spre ne-murire" din ciclul "Lecturi perpendiculare", publicat în "Cititorul de proză" pe 30 martie 2011:
Octavian Paler îşi descifrează destinul, descriindu-l: fiecare carte adăugând biografiei autorului un sens. Alt sens!
"Altfel mi-am imaginat libertatea!"
Uneori, clipa este receptată în plin: ca o lovitură în plex! Alteori, se furişează ca un mânz troian al destinului, chiar în centrul citadelei sale interioare.
"Aşadar, ce am în urma mea? O biografie sau un destin?"
Se afirmă că orice destin, orice viaţă nu pot fi judecate decât din perspectiva, imparţială, a morţii.
MOARTEA, JUDECĂTOR SUPREM?
"Trecutul este pentru Don Quijote (a se citi: Octavian Paler - nota mea) o haină prea strâmtă, în care nu are cum să încapă ceea ce visează el. În schimb, în privinţa viitorului, nu-şi face griji, se lasă în voia valului, sigur că orice drum îl va duce la nemurire."
Convins că BINELE se (in)duce din (in)activitatea RĂULUI, ambele entităţi fiind, cel puţin în intenţie, aproape paralele - Octavian Paler lasă trecutul, trecutul său, să-şi facă propria politică. Deoarece, nu-i aşa, "e mai simplu să ignori ceea ce nu poţi să îndrepţi. E şi mai comod." Dar să nu ne grăbim cu verdictele! Să mai "admirăm "şi o altă pată de culoare, un alt ciob, însângerat de această dată de istoria noastră mai recentă.
"21 decembrie 1989... Simţeam în mine o linişte mai puternică de căt frica. În acele clipe, mi-a spus cineva mai târziu, fără să-şi dea seama că-mi făcea astfel un compliment, aveam o privire de nebun."
După 20 de ani,autorul conchide abrupt: