Acțiuni

Octavian Paler

De la Referate

Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, județul Făgăraș, actualmente în județul Brașov — d. 7 mai 2007, București) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist și om politic român.

Biografie:

După absolvirea școlii primare în satul natal, în anul 1937 este admis bursier la Colegiul Spiru Haret din București. În vara anului 1944, cu o săptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, are o altercație cu George Șerban, directorul școlii, care era chiar unchiul său (fratele mamei) și este obligat să părăsească școala, mutându-se la Liceul Radu Negru din Făgăraș pentru a urma, în anul școlar 1944-1945, ultima clasă de liceu, clasa a VIII-a, secția literară. Aici s-a remarcat, mai ales la obiectele Filosofie, Latină, Elină. În anul 1945, la terminarea ultimei clase de liceu, o clasă cu 44 elevi, a fost declarat Promovat cu laudă. În același an, a susținut examenul de bacalaureat la Sibiu. În continuare, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie și simultan și pe cele ale Facultății de Drept din București. Are un fiu, care a absolvit cursurile universitare (ASE - facultatea de comerț exterior) în anul 1979. A încetat din viață la vârsta de 80 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat, cu onoruri militare, în Cimitirul Sfânta Vineri.

Activitatea politică:

Următoarele activități erau în cadrul statului comunist puternic politizate:

 1965–1970: Vicepreședinte al Comitetului de Radiodifuziune și Televiziune

 1976: Președinte al Consiliului Ziariștilor

 1970–1983: Redactor-șef al cotidianului central România Liberă

 1974–1979: Membru supleant al Comitetul Central al Partidului Comunist Român

 1980–1985: Deputat de Vaslui în Marea Adunare Națională, Parlamentul monocameral al României comuniste

Este persecutat de Securitate datorită viziunilor sale pro-occidentale și de critica la adresa PCR și a lui Nicolae Ceaușescu. I se stabilește domiciliul forțat și i se interzic diferite activitați în lumea artistică.

Activitatea civică după 1989:

După evenimentele din decembrie '89, fondează împreună cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu ș.a. Grupul de Dialog Social, care se evidențiază prin pozițiile sale anti-comuniste. Devine, pe rând, director onorific și editorialist al ziarului România liberă, apoi editorialist la Cotidianul și Ziua. Rămâne un jurnalist și comentator apreciat. Participă la talk-show-ri, pe teme de politică, de moralitate etc, la diferite posturi de televiziune. În ultimii ani de viață, devine un critic acerb al clasei politice românești. A realizat un film de televiziune dedicat satului natal, Lisa.

Activitatea literară:

 Umbra cuvintelor

 Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia)

 Drumuri prin memorie II (Italia)

 Viața pe un peron

 Scrisori imaginare

 Apărarea lui Galilei

 Aventuri solitare

 Deșertul pentru totdeauna

 Un om norocos

 Mitologii subiective

 Caminante, (1980)(Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania)

 Autoportret într-o oglindă spartă, (2004)

 Caminante. Jurnal și contrajurnal mexican, (2005), ediția a doua, adăugită

 Viața ca o coridă

 Un muzeu în labirint

 Eul detestabil

 Vremea întrebărilor

 Rugați-vă să nu vă crească aripi

 Don Quijote în est

 Polemici cordiale

 Calomnii mitologice, editura Historia, 2007

 Convorbiri cu Octavian Paler (conlocutor fiind Daniel Cristea-Enache), editura Corint, 2007

 Poeme, editura Semne-Artemis, 2008

Deseori i se atribuie un text de largă circulație în „samizdat”-ul internautic, și anume „Interviu cu Dumnezeu”. În repetate rânduri, Octavian Paler a negat paternitatea acestui text. În 2008, editura Polirom a demarat seria de autor „Octavian Paler”.

Traduceri:

 Leben auf einem Bahnsteig. Versiunea germană de Ewalt Zweyer a romanului Viața pe un peron, Editura Kriterion, București, 1994

 Život na nástupišti. Versiunea cehă de Jindřich Vacek a romanului Viața pe un peron, Editura Mladá fronta, Praga 2009 Memoria

 În memoria lui Octavian Paler, o stradă din Făgăraș a primit numele său: strada Octavian Paler.