Costel Zăgan a scris în Gazeta Vega, Botoşani, din 1 august 1997, în ciclul "Lecturi perpendiculare", articolul "Poziţii şi dis-poziţii la Marin Tarangul":
O descoperire târzie - Marin Tarangul - nu-i totuşi o descoperire ratată. Aş putea zice: chiar dimpotrivă.
Marin Tarangul (re)aduce orizontul profan al culturii în drepturile sale.
O lectură... totală(!) ar trebui să reproducă întregul conţinut al volumului. Şi nu-i posibil. Din fericire: pentru ceilalţi cititori.
De la Constantin Noica încoace, nu am mai citit o carte care să incite şi "irite" atât de mult cele mai obişnuite cuvinte şi sintagme ale limbii române.
"Predici profane" nu trimit cititorul în biserică şi nici nu-l plasează pe autor în amvon.
Ea este o invitaţie în agora cetăţii culturii. O cetate cu toate porţile deschise. Aşa cum îi şi stă bine unei asemenea cetăţi.
Cartea poate fi lecturat pornind de "predica uşoară" (însă, care nu-i deloc... uşuratică!) "Priviţi!" şi terminând cu una "târzie" - "Gorbaciov şi Judecata de Apoi". Şi invers!
Fără a risca decât pierderea unei anumite coerenţe de intenţie stilistică. (Şi nicidecum de conţinut, şi de care devii conştient abia la finele ei.)
La a doua lectură, constaţi că fiecare capitol, în parte, se bucură de-o anumită autonomie. Fără a tulbura, însă, sensul întregului.
Parafrazându-l pe autor, se poate spune că incitantul volum poate fi parcurs "la voia întâmplărilor"... culturii. Totuşi!
Conştiinţa trece (şi ea!) prin stomac!
Important este să nu rămână acolo. Ori, mai rău, să nu fie eliminată ca produs final al dezasimilaţiei. Fie ea, chiar şi (dez)asimilaţie culturală!
Iată şi cuvintele lui Marin Tarangul: "Să ştii că ochiul are natura focului: el prinde, mestecă, digeră şi arde tot ceea ce este văzut; făcând toate acestea, ochiul elimină mereu o parte din văzut: ochiul mănâncă lumina, lumina mănâncă lucrurile, lucrurile mănâncă materia, iar materia mănâncă ochiul".