| Linia 9: | Linia 9: | ||
Costel Zăgan nu este un poet cult, care poate să disloce, precum o face Ştefan Augustin Doinaş, în ordinile poeziei eminesciene. Eul lui Costel Zăgan este acela al unui izvoditor de versuri, identificat cu poetul strigător de frunză verde la începutul versului, un anonim stăpânit în trupul său de poezia eminesciană din care poate oferi iluzoriu câteva frânturi. | Costel Zăgan nu este un poet cult, care poate să disloce, precum o face Ştefan Augustin Doinaş, în ordinile poeziei eminesciene. Eul lui Costel Zăgan este acela al unui izvoditor de versuri, identificat cu poetul strigător de frunză verde la începutul versului, un anonim stăpânit în trupul său de poezia eminesciană din care poate oferi iluzoriu câteva frânturi. | ||
<br><br> | <br><br> | ||
| − | Psaltului îi lipseşte complet relaţia narcisistă.Rareori el este un eu, ci este mereu un celălalt, compunând structural o poezie prin clivaj, asociind ghinişor cu Shakespeare şi cu Hiper. Poate că aici este adevărata fiinţă a poeziei, aceea care solicită fructul însuşi, a bucuriei de a sta sub clipa binecuvântată a funcţiei orfice a cuvântului,a scrutării adevărului cu ajutorul sonurilor.Aceste sonuri sunt un element al graţiei divine oferite prin intermediul preotului-poet, concretizate de facto într-un ton recesiv care amestecă viaţa şi moartea, prin intermediul | + | Psaltului îi lipseşte complet relaţia narcisistă.Rareori el este un eu, ci este mereu un celălalt, compunând structural o poezie prin clivaj, asociind ghinişor cu Shakespeare şi cu Hiper. Poate că aici este adevărata fiinţă a poeziei, aceea care solicită fructul însuşi, a bucuriei de a sta sub clipa binecuvântată a funcţiei orfice a cuvântului,a scrutării adevărului cu ajutorul sonurilor.Aceste sonuri sunt un element al graţiei divine oferite prin intermediul preotului-poet, concretizate de facto într-un ton recesiv care amestecă viaţa şi moartea, prin intermediul sonetelor desfăcute în ceea ce se numesc hiper-trimitere inconştientă la simbolurile Hipereonice."</blockquote> |
"Cezeisme" este un volum publicat de Costel Zăgan în 2008.
Noemi Bomher a scris în "Hiper-prefaţă la Cezeisme":
Chiar dacă intimismul imaginativ, melancolic al lui Cezar Ivănescu, Emil Brumaru, concupiscent-graţios sau accentele incantorii din Dan Lurenţiu ori melancolia lui Mircea Ivănescu şi Daniel Turcea par a fi uitate, stihurile unor artizani ca Teodor Pâcă, Tudor George ori Romulus Vulpescu arată existenţa unor pătimiri întru vorbele spectaculosului erotic cu mutaţii fundamental moderne. Interpretarea existenţială a lui Nichita Stănescu şi aceea a grupului optzecist pe linia cotidianului pot fi asimilate într-o voce deosebită cu o ecuaţie uşor delirantă în hiper-sonetele lui Costel Zăgan.Psaltului îi lipseşte complet relaţia narcisistă.Rareori el este un eu, ci este mereu un celălalt, compunând structural o poezie prin clivaj, asociind ghinişor cu Shakespeare şi cu Hiper. Poate că aici este adevărata fiinţă a poeziei, aceea care solicită fructul însuşi, a bucuriei de a sta sub clipa binecuvântată a funcţiei orfice a cuvântului,a scrutării adevărului cu ajutorul sonurilor.Aceste sonuri sunt un element al graţiei divine oferite prin intermediul preotului-poet, concretizate de facto într-un ton recesiv care amestecă viaţa şi moartea, prin intermediul sonetelor desfăcute în ceea ce se numesc hiper-trimitere inconştientă la simbolurile Hipereonice."
Chiar dacă această introducere oferă o pecete uşor exagerată, credem că micul caiet cu titluri ciudate Cezeisme sau cu alăturări enervante ghinişor antishakepeare reprezintă o reluare a meşteşugului de poet-cântăreţ, poet de origine populară, de fapt, fără nume, izvodind sub semnul eminescian.
Costel Zăgan nu este un poet cult, care poate să disloce, precum o face Ştefan Augustin Doinaş, în ordinile poeziei eminesciene. Eul lui Costel Zăgan este acela al unui izvoditor de versuri, identificat cu poetul strigător de frunză verde la începutul versului, un anonim stăpânit în trupul său de poezia eminesciană din care poate oferi iluzoriu câteva frânturi.