Vasile Voiculescu a fost un scriitor și medic român. În domeniul literar s-a distins în principal ca poet și prozator, dar a fost și dramaturg. S-a născut la 13 octombrie 1884 la Pârscov, judeţul Buzău şi a plecat în ceruri la 26 aprilie 1963 din Bucureşti. A fost al şaselea copil. Părinţii săi, Costache şi Sultana Voiculescu, erau gospodari din partea locului.
"Sunt născut la ţară, ceea ce socotesc că e cel mai mare noroc din viaţa mea. Părinţii mei, oameni simpli, au fost pioşi. Practicanţi moderaţi, fără habotnicie, religia însă a fost pravilă, enciclopedia vieţii lor practice."
Pleacă de acasă de la 6 ani, mai întâi la Buzău, unde urmează cursul primar şi primele două clase la Liceul Haşdeu, după care pleacă la Bucureşti, pentru a-şi continua învăţătura la Liceul Lazăr. Preocupat de materialism, pozitivism și evoluționism, îi citește pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin și Spencer. Studiază opera lui Wundt, Harald Høffding, Pierre Janet și W. James, fiind atras de psihopatologie și psihofizică.
În 1902 este absolvent al Liceului Lazăr din Bucureşti. În acelaşi an se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, pe care o va abandona, la stăruinţa surorii şi a cumnatului care îl ajutau să-şi continue studiile. Se înscrie la Facultatea de Medicină. Fiind foarte studios, îşi petrece timpul citind pentru facultate sau pentru cultura sa generală. Nu frecventează localuri, nu fumează, nu bea: trăieşte ca un însingurat studios.
Are şi unele curiozităţi: nu mănâncă aproape deloc carne, îi place, în schimb, foarte mult mâncarea de fasole, orezul fiert cu dulceaţă, măslinele şi mierea.
În 1907, în vacanţă, face împreună cu prietenul şi fostul său coleg de liceu, Nicolae Constantinescu, singura călătorie în străinătate, la Veneţia.
În vara anului următor, sosit acasă la Pârscov, o cunoaşte pe Maria Mittescu, studentă şi ea la medicină. Între cei doi înmugureşte o dragoste căreia nici moartea nu-i va pune stavilă!
Din acest an aşterne pe hârtie toate frământările care-i neliniştesc sufletul, sub formă de scrisori de dragoste sau de poezii, multe dintre ele dedicate fiinţei iubite. Un album cuprinzând o parte din aceste poezii şi intitulat "Stropi de sânge-pentru tine-Lica" se păstrează în arhiva familiei.
S-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, cunoscută din satul său natal, Pârscov. I-a dedicat poezii și scrisori de dragoste. Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la țară. În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuță. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din același an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul Din țara zimbrului și alte poezii (1918).
A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.
A decedat în anul 1963. La Pârscov există „Casa Memorială Vasile Voiculescu”.
Poetul, dramaturgul și prozatorul:
Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influența poeziei lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc. Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu. Ea se înscrie în curentul tradiționalismului interbelic, care se va transforma în poezia gândiristă. Înclinația spre teluric și elementar, spre sentimentul religios, este transpusă în simboluri și alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vieții pulsând în vegetația din jur, sufletul devine spațiul unor frământări ca în pragul apocalipsului. Temele religioase preferate sunt Nașterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri sunt foarte multe prezențe angelice, întreg universul poetic e cuprins de această hierofanie.
Devine medic și doctor în medicină la București, ține la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani (emisiuni renumite), dar pasiunea pentru scris se amplifică. A scris și povestiri fantastice. În proză îi apar postum „Capul de zimbru”, „Ultimul Berevoi”, ambele volume de povestiri; romanul „Zahei orbul” și „Teatru”, unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viața literară, iar din dramaturgie între altele: „Duhul pământului”, „Demiurgul”, „Gimnastică sentimentală”, „Pribeaga”. În 1941 i-a fost conferit Premiul Național de poezie.
Maturitatea și bătrânețea:
A fost timp de patru ani deținut politic în închisorile comuniste (1958 - 1962). A fost condamnat din eroare judiciară alături de alți membri sau colaboratori ai Rugului Aprins (Sandu Tudor, Sofian Boghiu, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuș, Alexandru Mironescu, Adrian Făgețeanu, Roman Braga etc.)
Poetul român care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, devenind deținut la vârsta de 74 de ani, și luându-i-se dreptul de a publica, a lăsat o operă literară de mare rafinament artistic, din care fac parte și „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare ...”. Creațiile au fost elaborate între 1954 - 1958. Cele 90 de sonete sunt o monografie închinată „paradisului și infernului iubirii”, conform criticului Ovid S. Crohmălniceanu.
În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuința sa din București (strada Dr. Staicovici nr. 34).
Recunoaștere postumă:
În 1993 Vasile Voiculescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
Opere:
Ultimul Berevoi, s.d., 1966
Poezii, București, Editura pentru literatură, 1964
Din țara zimbrului, Bârlad (1918)
Pârga, Editura Cartea românească, (1921)
Poeme cu îngeri, Editura Cartea Vremii, (1927)
Destin, Editura Cartea românească, (1933)
Urcuș (poeme), Fundația pentru literatură și artă, (1937)
Întrezăriri (poeme), Fundația pentru literatură și artă, (1939)
Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de Vasile Voiculescu, București, Editura pentru literatură, (1964)
Zahei orbul, Cluj, Dacia, 1970
Proză:
Capul de zimbru, nuvele postume, 1966
Ultimul Berevoi, nuvele postume, 1966
Zahei orbul, roman elaborat între 1947- 1958 dar publicat postum, 1966
Dramaturgie:
Volumul Duhul pământului, conținea piesele Umbra și Fata ursului
Demiurgul, 1943
Gimnastică sentimentală, 1972
Pribeaga