Versiunea de la data 30 august 2009 21:16

APRECIERI CRITICE

Valeriu Butulescu sau propoziţia de aur

De peste treizeci de ani, de când citesc literatură, trăiesc cu o prejudecată: că aforismul este un gen minor. Cunoaşterea dictoanelor lui Rabindranath Tagore nu m-a eliberat de vechea prejudecată: consideram că frumuseţea lor se datoreşte exclusiv exotismului. Şi nici reflecţiile lui E.M. Cioran nu au reabilitat pentru mine aforismul: aceste reflecţii sunt secvenţe dintr-o filozofie – intenţionat fragmentată, ca să nu trezească prin monumentalitate, suspiciunea omului modern – şi forţa lor vine tocmai din apartenenţa la un întreg. În sfârşit, descoperind aforismele cu umor, gen J. Renard, St. Lec, am crezut că ele sunt un compromis, care confirmă imposibilitatea teoretică a existenţei genului. Dar…

…Dar într-o bună zi am citit aforismele lui Valeriu Butulescu. Din acel moment genul mi s-a înfăţişat într-o altă lumină. Un autor de care nu mai auzisem vreodată mi-a schimbat modul de a gândi. Aşa neînsemnat cum pare – pentru că este „de-al nostru”, pentru că are numele terminat în banalul „escu”, pentru că facem mereu, de sute de ani, greşeala de a ne minimaliza propriile merite – Valeriu Butulescu este un mare scriitor. Faptul că se exprimă prin mici texte nu contrazice această calitate. Aceste propoziţii risipite de el prin periodice şi broşuri obscure sunt propoziţii de aur.

Mi-am îngăduit să alcătuiesc pentru revista Vatra o antologie, cu scopul de a demonstra că avem de-a face cu o operă. O operă complexă, scrisă într-un registru stilistic întins. Lirismul elevat („Veşnicia geniului. Opera lui, ca un miraculos polen, va şti să se agaţe mereu de memoria oamenilor vii.”), viziunea sumbră, de coşmar („Când prostia prinde aripi se întunecă cerul.”), analiza psihologică profundă, dostoievskiană („În sufletele obscure ura persistă, precum zăpada pe versanţii lipsiţi de soare.”), ironia caustică, fără replică („Mă plictisesc rar şi niciodată singur”.), patriotismul declarat într-o manieră bărbătească („Dacă arborii îşi schimbă uneori patria de vină sunt numai frontierele.”), umorul irezistibil („Mă tem de moartea întâmplătoare. De aceea evit spitalele.”), pamfletul scris cu vervă, da, cu vervă în numai câteva cuvinte („Unii poeţi amintesc de căţeii scoşi la plimbare. Orice drum alegi, ei merg înainte.”), paradoxul revelator („Fii imparţial şi balanţa se va înclina de partea ta.”), filozofia de bună calitate („Curcubeu. Superb arată lumina în faza ei de descompunere.”), povestea unei vieţi, un roman în zece cuvinte! („Până la urmă m-au convins să mă las constrâns.”) – iată numai o parte din faţetele acestei opere.

ALEX. ŞTEFĂNESCU – în VATRA nr. 9/1989

Scântei electrice

Există de când lumea foarte multe aforisme banale, deci există foarte puţine aforisme. În ceea ce mă priveşte, mărturisesc că am ajuns chiar la un fel de blazare, tot citind „cugetările” unor autori contemporani. Numai gândul la E. M. Cioran sau Stanislaw Jerzy Lec mă face să accept că totuşi genul există. În ultimul timp am fost însă contrazis în scepticismul meu de aforismele unui inginer de la Întreprinderea de Utilaj Minier din Petroşani, Valeriu Butulescu.

Născut la Preajba, în judeţul Gorj, în 1953, şi absolvent al Academiei de Mine din Cracovia, Valeriu Butulescu a publicat, de-a lungul anilor, aforisme în aproape toate revistele româneşti şi poloneze. În 1985 a tipărit şi o carte de aforisme - Oaze de nisip, la Editura Litera – iar în 1986 a figurat cu un grupaj de aforisme în volumul rezervat câştigătorilor concursului de debut al Editurii „Cartea Românească” – Debut’ 86. Scrie şi poezie şi mai ales traduce poezie, din poloneză în română şi din română în poloneză (Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, George Bacovia, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Anghel Dumbrăveanu ş.a.). Dar genul în care excelează rămâne aforismul. Cele peste 1000 de aforisme create până în prezent au fost traduse – şi s-au bucurat de mare succes în ţările respective – în poloneză, germană, maghiară, engleză, albaneză, sârbă etc. Dar…

Acasă, încă nu este cu adevărat cunoscut, încă i se atribuie, pe baza unei judecăţi superficiale, statutul de autor de umor minor. De fapt, Valeriu Butulescu nu are nici o legătură cu autorii de umor minor. El este un scriitor talentat şi profund, care transformă aforismul într-un mijloc de exprimare nerestrictiv. Reflecţia filosofică, observaţia de moralist, lirismul în toate variantele sale – de la cel vizionar la cel galant – umorul de idei îşi găsesc formulări fulgurante şi memorabile în scrierile sale. Din cuvinte extrem de puţine, autorul creează instantaneu o tensiune semantică şi uneori – în aforismele cele mai inspirate – această tensiune produce un fel de scânteie electrică, triumf al inteligenţei şi sensibilităţii.

De o excepţională calitate sunt reflecţiile pe teme morale, în care Valeriu Butulescu îşi pune în valoare sarcasmul – un sarcasm princiar:

„Averea unora depăşeşte valoarea până la care ei pot să numere.”

„Străzile sunt invadate de maşini; epoca fierului încă nu s-a sfârşit.”

„Pentru a nu te contrazice ai nevoie de principii solide sau de o excelentă memorie”

„Nu toţi ştiu să ucidă. Unii numai îţi scurtează viaţa.”

„Acest tablou l-a costat prea scump, ca să mai poată spune că nu-i place.”

„Cei ce trăiesc degeaba se îngroapă cu cheltuială.”

„Mă plictisesc rar şi niciodată singur.”

În alte aforisme – cugetări propriu-zise – impresionează profunzimea gândirii şi eleganţa exprimării:

„După un anumit timp, stratul de rugină devine protector.”

„Aspră pedeapsă. Aceea de a pedepsi.”

„De când mă ştiu m-am gândit la moarte. Când voi muri vor spune că am avut o presimţire.”

„Între numărul de creduli şi numărul de escroci există un echilibru ecologic perfect.”

„Cunoaştem atât de bine moartea din cărţi, încât uneori mă întreb la ce bun mai murim.”

Aforismele au câteodată şi un fior liric sau sunt de-a dreptul mici poeme – capodopere miniaturale:

„Uneori ne ţinem capul în palme. Mare povară.”

„Veşnicia geniului. Opera lui, ca un miraculos polen, va şti să se agaţe mereu de memoria oamenilor vii.”

„A te naşte. Nefericire mai mare nu există, decât poate aceea de a nu te naşte.”

„Abia aştept să mă trezesc. Să pot visa cu adevărat.”

„În sufletele obscure ura persistă, precum zăpada pe versanţii lipsiţi de soare.”

În sfârşit, nu vreau să închei această succintă prezentare fără a oferi cititorilor un eşantion din umorul – irezistibilul umor – al lui Valeriu Butulescu:

„Din dragoste nu murim. Ne naştem.”

„Am locuit un timp în sufletul unei femei. Mare înghesuială.”

„Acum ştiu ce este un creditor. Este un om care mai crede că i se va plăti.”

„Din prime îmi achit sancţiunile.”

„La sfârşitul unor cărţi, autorii prezintă bibliografia – încercând astfel să se dezvinovăţească.”

„Lupta e inegală, zise taurul. Unul e în arenă, zece mii în tribună. Şi mai au şi presa de partea lor.”

„Unele imperii au căzut mult mai greu decât îşi pot imagina anumişi regizori de film.”

… Până a citi ce scrie Valeriu Butulescu, nu credeam să-nvăţ a iubi aforismul vreodată.

ALEX. ŞTEFĂNESCU în FLACĂRA nr.25/1989

Aforismele lui Valeriu Butulescu

Valeriu Butulescu este un tânăr poet român şi un excelent traducător de poezie poloneză. Şi nu numai poloneză. La început, oarecum la periferia preocupărilor sale, scriitorul a început să-şi noteze aforismele. Cred că autorul le considera simple însemnări poetice, idei pentru viitoare poezii sau poeme. Treptat, aceste însemnări au prins viaţă, începând să trăiască independent. Au devenit expresii de sine stătătoare, adică aforisme.

Valeriu Butulescu îşi numeşte în mod conştient aforismele mini-poeme sau mini-poezii. Acesta este caracterul lor, de la început până la sfârşit. Sunt convins că autorul a început să scrie oarecum impulsionat de aforismele lui Stanislaw Jerzy Lec. În aforismele scrise de Lec şi Butulescu predomină poezia. Metafore scânteietoare sunt încrustate în căutate imagini poetice. Poate că de aceea aceste aforisme sunt atât de diferite de altele, atât de numeroase, care în mod jalnic inundă revistele, parcă scrise anume pentru spirite mărunte.

Aforismele lui Lec, în majoritatea lor, sunt produsul sistemului totalitar. Acelaşi sistem a generat şi aforismele lui Butulescu. La baza lor se află ironia, grotescul, marasmul vieţii de zi cu zi, de sub care, cineva, încă necunoscut, ne atenţionează cu degetul. Poate din această cauză aforismele lui Lec au devenit atât de populare în Germania. Şi nu numai aici. Au împânzit Europa şi întreaga lume. Într-un fel sau altul ele au dovedit că sunt universale. Că au în structura lor universalitate. Că au o doză potrivit de grotesc, reuşind să-i lumineze şi să-i neliniştească chiar şi pe aceia care n-au simţit pe pielea lor scalpelul totalitarismului absolut.

Nu putem decât să ne bucurăm că Lec are în persoana lui Butulescu un continuator formidabil. Şi în nici un caz un imitator.

TADEUSZ NOWAK – în postfaţa volumului SAND OASIS, S.U.A.1989

Oaze de nisip

Valeriu Butulescu cultivă expresia concentrată, aforistică. Întreprinderea sa este temerară, dacă ne gândim că acest gen a fost cultivat de filosofi, poeţi de seamă, învăţaţi sau de îndelung şlefuita înţelepciune populară. „Oazele sale, optând pentru o problematică majoră şi vizând moralitatea vieţii, rostul omenesc al idealurilor şi împlinirilor se caracterizează prin spirit de observaţie, inedit al pretextelor, mesaj umanist.

NELU OANCEA – prefaţă la OAZE DE NISIP, Ed. Cartea Românească, 1986

„Adevăruri eterne”

Aforismele lui Valeriu Butulescu, având pregnanţa expresivă a unor inscripţii în relief, vădesc deopotrivă prospeţime şi imaginaţie, dar şi rafinament. Autorul are darul de a formula concis şi exact (cu o exactitate de geometru) intuiţii de mare fineţe. Dar dincolo de ritualul rostirii este de căutat adâncimea reflecţiei morale. Este ceea ce salvează aforismele lui Valeriu Butulescu de gratuitate.Autorul este, orice s-ar zice, un moralist modern. Un moralist care nu moralizează. Nici n-ar avea cum să moralizeze. Spaţiul atât de comprimat şi exploziv al aforismului nu-i permite să dea lecţii de viaţă altora. Fireşte, nu este lipsit de umor sau de vervă satirică, şi nici de spirit de observaţie. Dar există la Valeriu Butulescu, pe lângă toate acestea, un patetism al implicării, cu accente de adâncă seriozitate. O melancolie irepresibilă, fără leac însufleţeşte multe dintre aforismele sale. Sfârşitul de secol pe care-l trăim îşi pune amprenta şi pe aceste propoziţii cu aspect emblematic de adevăruri eterne. De adevăruri etern – umane. Poate de aceea ne plac atât de mult aforismele sale. Deşi numai nişte fragmente, ele conţin fărâme de eternitate. Este revanşa pe care spiritul şi-o ia asupra timpului, asupra discursului prozaic, interminabil, al vieţii de fiecare zi.

CORNEL MORARU – în S.L.A.S.T. nr. 45/1989

„Scânteile inteligenţei”

Publică din când în când în revista noastră un foarte talentat moralist, un poet care se reprimă, VALERIU BUTULESCU. El este şi deputat în Cameră, precum este, la origine, inginer de mină. Îl cunosc de mult, de când l-am citit în revista „Magazin” şi într-o carte târzie, neînstare să-i cuprindă scânteile inteligenţei şi vocaţia literară. Doi mi s-au părut moraliştii inspiraţi ai deceniului ’80 - ’90. Profesorul Ghica de la Tecuci şi inginerul Butulescu de la Petroşani. (pe care-l rog să nu uite că apărem săptămânal). Mai fusese o revelaţie pentru mine Tudor Vasiliu, pe vremea când era foarte tânăr, şi este şi acum o revelaţie cănd îi găsesc numele, parcă prea haotic, în câte o publicaţie. Şi pe Tudor Vasiliu, dacă nu cumva ne-or despărţi blestematele diferenţe politice, îl invit în revista noastră. Apropo – ce-o mai face Al. Monciu – Sudinski, extraordinarele lui colaborări la „RACUL” ar trebui reluate. Dar ce-o mai face Ion Dogar Marinescu? Cât umor românesc în derivă planetară! Ce-or face ei?

Ştiu numai ce face Valeriu Butulescu. E un om profund, cinstit, un foc mocnit care îndrăzneşte să bată într-o uşă redacţională, are psihologie de miner care întârzie prea mult la suprafaţă, e preocupat de valorile umaniste ale tuturor literaturilor, ba îmi aduce traduceri din clasici englezi ai spiritului, ba din poeţi turci, ba veşti despre poetul Bujorescu, ba aforisme butuliste, ba scurte eseuri pline de duh despre situaţia din Albania şi din Japonia. Butulescu e pretutindeni. Am crezut necesar să scriu despre el, pentru că din când în când trebuie să ne eliberăm de propria noastră obişnuinţă şi să ne mai şi bucurăm de darul dumnezeiesc pe care, iată, îl au unii din contemporanii noştri. Bine aţi venit, domnule Butulescu, din nou în înghesuita noastră redacţie. Vă rugăm să luaţi loc în interiorul revistei!

ADRIAN PĂUNESCU – în TOTUŞI IUBIREA, nr 13/1991

„Un tânăr hăruit şi curajos”

…Venind dintr-o vreme de tristă amintire, în care vorbele fără rost, limbuţia osanalelor şi marea trăncăneală erau la putere, un tânăr hăruit şi curajos îndrăznea să-şi exprime ideile şi judecăţile morale în forma concisă şi atât de dificilă a prozei ultrascurte. Ba, chiar să le şi tipărească. Iată de ce se cuvine să-l felicităm din toată inima pe autorul lor şi colegul nostru, poetul Valeriu Butulescu, să-i urăm să ajungă să fie tradus şi în română, să nu-şi părăsească preocupările. Şi cum aforismul şi epigrama sunt rudele sărace ale literaturii, îl rog să primească salutul meu de spadă: N-am să te cânt în fel şi chip, / Ci, dimpotrivă, eu te cert: / Atâtea „Oaze de nisip”. / Şi nici o vorbă în deşert!

MIRCEA IONESCU – QUINTUS – Fragment din discursul rostit în Parlamentul României cu ocazia reeditării volumului SAND OASIS în S.U.A.

„Inteligenţă artistică remarcabilă”

Valeriu Butulescu este un distins autor al mai multor volume de versuri, aforisme, traduceri – volume care atestă un real talent şi o inteligenţă artistică remarcabilă.

DANIELA CRĂSNARU – în postfaţa volumului IMENSITATEA PUNCTULUI, 2002

„Cunoscător subtil al graiului nostru”

Recomand cu bucurie pe confratele nostru Valeriu Butulescu, autor al mai multor cărţi, unele tipărite, pentru a fi primit în Uniunea Scriitorilor. Domnia sa şi-a împlinit studiile universitare în Polonia, a tradus în această limbă, şi cele scrise în română îl adeveresc înzestrat şi cunoscător subtil al graiului nostru. Să-i dorim drum bun! Cu iubire.

IOAN ALEXANDRU – 1991 (recomandare către Uniunea Scriitorilor)

Recunoaşterea stelelor în apă

Ultimul volum aparţinând poetului, dramaturgului, traducătorului, dar în primul rând reputatului om de cultură Valeriu Butulescu, inspirat intitulat „IMENSITATEA PUNCTULUI”, apărut la Editura Polidava din Deva readuce în atenţia cititorilor aforismele sale, care l-au făcut celebru, în fond minipoeme care parodiază de-a râsu’-plânsu’, o lume nebună, nebună, ori deopotrivă, impregnată de lirism şi melancolie, ce definesc parcă în timp deriva şi resorturile stranii ale condiţiei umane.

Tradus în majoritatea limbilor de circulaţie europeană, fiind pe bună dreptate unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori români, Valeriu Butulescu nu s-a încălţat, paradoxal, cu sandalele de aur ale gloriei literare, continuându-şi pendularea între poli de semn opus, bine pigmentaţi de un ritual al rostirii populat cu vervă satirică ori cu patetică seriozitate. În acest context, în care graniţele fabulatorii ale prezumţiilor sunt topite cu totul într-un mereu ideatic sistem de principii al lumii moderne, autorul nu omite să instituie un fel de convenţie identificatorie între propriile trăiri şi coincidenţele fabuloase cu biografiile cititorilor săi. Procesul aparent contradictoriu şi neverosimil nu are însă nimic absurd, liantul constituindu-l tocmai acest joc incredibil de idei, transpus în pagini cu nonconformism, acurateţe şi eleganţă, aceasta din urmă rostită cu un avertisment discret şi uneori învăluită în farmecul rafinat şi tandru al unei stări de atemporalitate.

Dacă ar fi să vorbim şi de o altă calitate a minipoemelor lui Valeriu Butulescu, aceasta ar fi profunzimea. Lipsite de canoanele care de cele mai multe ori obosesc, pline de fascinaţia unui adevărat filon de nobleţe poetică şi dispoziţie ludică, acestea au darul de a evita pateticul şi sentimentalismul, pătrunzând cu forţă către nisipurile mişcătoare ale efemerului. În aceste condiţii, reflecţiile scriitorului conţin parcă, ca într-un aliaj din care nu dispare niciodată potenţialitatea unei erupţii, existenţa, propriul destin şi nu rareori o lume mai degrabă a valorilor răsturnate. Adevărata menire a aforismelor, gen literar ce nu se lasă intimidat nici în acest volum, pare a fi tendinţa spre o recunoaştere a lumii, condiţionată însă de o focalizare a atenţiei spre „imensitatea punctului”, punte virtuală de trecere spre şi înspre contextul viu. De aici izvorăşte şi calitatea aforismelor lui Valeriu Butulescu de a trezi la cititor o deschidere punctată de ironie şi sarcasm, menită să menţină vie disponibilitatea lumii de a se înnoi şi chiar de a se recrea, desigur în perimetrul unor anumite limite, dar pornind de la cordonul ombilical ce uneşte aşteptarea şi inerţia. Căutător al imaginii stelelor oglindite în apă, Valeriu Butulescu izbuteşte astfel, cu implicarea autentică a autorului - personaj, o demonstraţie de forţă pe la curţile imperiale ale efemerului şi periferiile cotidianului, pentru a nu uita starea de graţie, cea de neobosită şi tumultoasă căutare.

DANIEL MARIŞ – În ARDEALUL LITERAR ŞI ARTISTIC, nr.2/2002

Preaplin sufletesc, redus la esenţe

Apreciez experienţa lui Valeriu Butulescu ca temerară. El încearcă a atrage din nou atenţia asupra aforismului, dar de data aceasta nu într-un context în care starea de performanţă ar putea fi realizată de lupta cu cenzorul. De capacitatea de a strecura pe sub ochii autorităţii mereu în stare de veghe, subtexte subversive. De a stimula capacitatea cititorului în descifrarea parabolelor antitotalitare. Valeriu Butulescu vrea să reabiliteze aforismul pur şi simplu, să redea genului dreptul de a vorbi în numele unui autor. Am bănuiala că şi-a întârziat afirmarea în alte genuri pentru a fi „singur printre poeţi”: pentru a da, cu alte cuvinte, întâietate acestei literaturi ignorate. Este, cred, şi motivul pentru care iese în arenă flancat de critici importanţi. În mai multe rânduri a scris despre el Alex. Ştefănescu, autor inteligent şi fin, cu gustul paradoxului, el însuşi autor de aforisme, legat de Valeriu Butulescu prin afinităţi lesne descifrabile.

Superlativele lui Alex. Ştefănescu se înscriu în efortul de definire a unui autor care trebuie să câştige bătălia cu critica: „El (Valeriu Butulescu, n.n.) este un scriitor talentat şi profund, care transformă aforismul într-un gen de exprimare nerestrictiv. Reflecţia filosofică, observaţia de moralist, lirismul, în toate variantele sale – de la cel vizionar la cel galant – umorul de idei, îşi găsesc formulări fulgurante în scrierile sale. Din cuvinte extrem de puţine autorul creează instantaneu o tensiune semantică şi uneori – în aforismele cele mai inspirate – această tensiune produce un fel de scânteie electrică, triunf al inteligenţei şi sensibilităţii. De o excepţională calitate sunt reflecţiile pe teme morale…” De-ar fi scris despre Stanislaw Jerzy Lec n-ar fi folosit criticul nostru vorbe mai frumoase.

Dar nu mai puţin elogios e sobrul critic Cornel Moraru: „Aforismele lui Valeriu Butulescu, având pregnanţa expresivă a unor inscripţii în relief, vădesc deopotrivă prospeţime şi imaginaţie, dar şi rafinament. Autorul are darul de a formula concis şi exact (cu o exactitate de geometru) intuiţii de mare fineţe. Dar, dincolo de ritualul rostirii este de căutat adâncimea reflecţiei morale.” Iată cuvinte pe care Valeriu Butulescu le poate aşeza pe coperta cărţilor sale. Vrem să-l încredinţăm că despre nici unul dintre autorii români de aforisme nu s-au rostit elogii mai înalte. De la acest nivel recomandările noastre se întâlnesc cu cele semnate de cei doi critici citaţi mai înainte. Multe lucruri deosebite nu mai suntem în măsură să adăugăm. Am vrea însă să adăugăm că fiecare aforism e o descoperire: înaintăm, graţie lui, într-o lume cunoscută şi necunoscută, fascinantă, paradoxală. Ca un poem, un aforism întemeiază o lume: „Ultima dorinţă a spânzuratului. Să fie imponderabil.” Uneori propoziţia derapează cu graţie şi putem citi ideogramele: „Subliniem cuvintele gata să cadă.” În fine, Valeriu Butulescu exploatează cu iscusinţă polisemia cuvintelor. „Ipocrizia” lor. Talentul lor de a coti pe acolo pe unde nu trebuie. Dar majoritatea aforismelor sale sunt, de fapt, poeme într-un vers. Se nasc dintr-o tensiune lirică repede înăbuşită, dintr-un preaplin sufletesc, redus la esenţe. Această disponibilitate lirică îşi manifestă reversul în sentinţe satirice, sarcastice, în manieră, să zicem, soresciană. În această zonă a inteligenţei şi lirismului stăpânit cu energie, Valeriu Butulescu are o eleganţă a rostirii care nu trebuie să ne scape. E, cum au spus şi alţii, un moralist. Adică un autor cu mult bun simţ, care observă lumea şi ne spune lucruri esenţiale despre ea. Îl traduce în limba maghiară Emil Gherasim, şi el autor remarcabil de aforisme, mult vânat de cenzură pentru zicerile-i indezirabile.. Bănuiesc că din această întâlnire arta aforismului nu va avea decât de câştigat.

CORNEL UNGUREANU – în postfaţa volumului în limba maghiară HOMOKVARAK, 1997 (text scris în 1990)

„…reflectă în mod genial nesfârşirea gândirii umane”

Volumul Gedankensplitter al autorului Valeriu Butulescu reflectă în mod genial nesfârşirea gândirii umane, care poate fi profundă sau superficială, gravă sau veselă, dar şi extravagantă şi chiar absurdă. Această carte prezintă, într-o multitudine de faţete posibile, diversitatea impresionantă de idei a lui Valeriu Butulescu.

HOLM FICKEL – în prefaţa volumului GEDANKENSPLITTER, Germania, 2000

„…aproape de perfecţiune”

Aforismele lui Valeriu Butulescu posedă o acuitate intelectuală şi profundă care le permite să scoată în evidenţă autenticitatea lor. Fără îndoială, calitatea acestei cărţi, măiestria ei dusă aproape de perfecţiune, precum şi înalta ei valoare artistică au la bază talentul scriitorului, disponibilitatea sa de a construi fraze scurte, capabile să acopere un spectru heterogen, extrem de larg. Autorul lasă cititorului posibilităţi mari de interpretare, incită elegant imaginaţia acestuia, îl transformă în coparticipant la actul creaţiei artistice.(...)

KONSTANTIN ELENKOV – în postfaţa volumului PIASCEN OASIS, Bulgaria 2001

Clepsidra fără nisip

Aforismul este una din cele mai vechi forme ale reflecţiei umane. Poartă totdeauna amprenta personalităţii celui care l-a creat, care i-a dat sens şi putere de verificare. Începuturile aforismului se pierd în trecutul imemorial, fiind mai vechi decât alfabetul. Diferite feluri de sfaturi morale, indicaţii etice, pilde ale înţelepţilor s-au transmis, din generaţie în generaţie, începând cu tradiţia tribală.

Aforismul măsoară spaţiul şi timpul, tinde spre cristalizarea unei stări de spirit, împletind pulsul inimii cu cel al raţiunii. Tonul didactic, moralizator, este insuficient. E nevoie de participarea elementului personal, saturat do culoarea emoţională corespunzătoare. Termenul de aphorismos vine din greacă şi înseamnă „delimitez”, „separ”, „definesc”. Se potrivesc oare aceste noţiuni cu aforismele lui Valeriu Butulescu? Da, dar numai parţial, adică acolo unde putem vorbi de ruperea realităţii în segmente. Dificultatea constă în faptul că aforistica lui Butulescu nu se poate clasifica, nu încape în sertarele teoriei literare. Nici măcar paralelismul cu marele nostru aforist Stanislaw Jerzy Lec nu duce nicăieri.

În cazul lui Valeriu Butulescu avem de-a face cu un strat original, bogat în semnificaţii, care depăşeşte mult cadrul definiţiilor clasice, intrând pe terra incognita a ineditului, acolo unde mai uşor te scufunzi în nisipuri mişcătoare, decât îţi găseşti sprijin solid şi sigur. Aici intervine poezia, din care autorul ţese texte multicolore. Îi este suficientă o imagine, o metaforă, un semn poetic pentru a putea exprima ceea ce pare inexprimabil. La aceasta el adaugă cuvinte cheie, care te conduc dincolo de limitele mitului. Putem exemplifica prin cuvântul Soare, care în creaţia acestui scriitor joacă un rol determinant.

Avem în faţă o carte deosebită, cu accente personale neobişnuite care pune în discuţie probleme esenţiale pentru fiecare om, pentru fiecare civilizaţie. Întrebări precum: de unde venim şi încotro ne ducem? – au fascinat umanitatea din toate timpurile. Transpuse în aforisme, precum notele într-o partitură polifonică, întrebările se constituie într-un veritabil oratoriu prin care, regulat, un strigăt acuzator explodează în spaţiul interuman. Prea ne grăbim, prea repede vrem să ştim, avem prea multe informaţii prelucrate de alchimia calculatoarelor, dar ne înţelegem tot mai puţin pe noi înşine. Omul se crede stăpân al universului, dar de fapt este un fir de nisip „înlănţuit între parantezele lui plus şi minus infinit”.

Valeriu Butulescu nu vrea să ne dea lecţii, nu se consideră un supraom. Vrea numai, şi doar atât, să atragă atenţia asupra a ceea ce e trecător: culoarea frumosului, urma misterului, resemnarea în faţa trecerii. Un astfel de rol joacă în creaţia sa mitul Soarelui. Nu din pământ ne tragem, ci din Soare, şi acolo ne vom întoarce pentru a ne transforma, nu în pământ, ci în lumină dătătoare de viaţă. Aforismele sale, saturate de poezie, se eliberează din canoanele şi schemele genului, dobândind astfel valenţe şi sensuri noi. Aşa cum dictează viaţa: din evoluţie în revoluţie şi din revoluţie în evoluţie. Şi, de fiecare dată, când ajungem la limita a ce ne-am propus, constatăm că de acolo se continuă drumul spre nicăieri. Acolo găsim doar valurile mişcătoare ale cortinei, în spatele căreia se întinde o altă lume, văzută doar pe ecranele visului. Încă un pas şi vom atinge necunoscutul, iar gândurile noastre se vor preface în Lumină. Cel mai bine vom afla singuri ce se află în spatele acestei cortine, adică unde duc urmele lăsate de paşi prin oaze de nisip.

S-a spus multă vreme că arta aforismului este o specialiate a literaturii poloneze. Faimoasele „Gânduri nepieptănate” ale lui Lec au deschis porţile Poloniei spre Occident, ducând această specie literară la apogeu. Dar aceasta este doar o iluzie pentru că, iată, putem fi în continuare luaţi prin surprindere. De data aceasta ne surprinde scriitorul român Valeriu Butulescu. Să-i primim aforismele ca şi cum ar fi ale noastre, apropiindu-ne mai mult de ele. Astfel le vom iubi şi mai mult şi ne vom întoarce mereu la ele. Vă asigur că merită!

MIECZYSLAW KOZLOWSKI, în prefaţa volumului PIASKOWE OAZY, Polonia, 2001

„...în forma concisă a maximei”

Scriitorul român Valeriu Butulescu s-a născut în anul 1953 şi a desfăşurat o bogată activitate literară, dramaturgică şi politică. În anul 1991 i s-a decernat Premiul „Ion D. Sîrbu” pentru „Libertatea Spiritului Creator”, iar la finele anului trecut a primit Premiul de excelenţă „Valea Jiului 2000” pentru activitate culturală. AFORISMELE sale au cunoscut numeroase ediţii, fiind traduse în diverse limbi, având o bună circulaţie în Statele Unite, Germania, Macedonia, Suedia, Cehia, Israel, Bulgaria etc. Valeriu Butulescu şi-a identificat propriul său stil, prin care îşi formulează reflecţiile şi gândirea filosofică în forma concisă a maximei, sentinţei. Sub acelaşi numitor al aforismelor, autorul surprinde prin gândurile sale paradoxale, prin definiţii contradictorii şi aparent absurde. Scriitorul şi-a tradus o parte din propriile aforisme în limba spaniolă, fiind publicate în exclusivitate de către Fondul Editorial al Ministerului Culturii, prin Editura Casa de la Cultura Ecuatoriana „Benjamin Carrion”, sub preşedinţia scriitorului Raul Perez Torres.

PEDRO JORGE VERA, în prefaţa volumului OASIS DE ARENA, Ecuador, 2001

Valeriu Butulescu - maestru neîntrecut al aforismului

Valeriu Butulescu s-a născut la 09.02.1953 în satul Preajba, într-o familie ţărănească. Studiile şi le-a desăvârşit în Polonia, la Academia de Mine şi Metalurgie din oraşul Cracovia. Mulţi ani a lucrat ca inginer la Întreprinderea de Utilaj Minier din Petroşani, oraş în care s-a stabilit şi în care locuieşte şi azi. Mulţi ani de zile a fost purtător de cuvânt al lumii miniere din Valea Jiului. După Revoluţia din Decembrie 1989 a fost ales deputat în Parlamentul României, la tribuna căruia a vorbit de nenumărate ori, iar discursurile lui au fost scăpărătoare şi încărcate de sensuri.

Valeriu Butulescu este un mare poet, dar este şi un mare orator. În analele Parlamentului României, discursurile sale sunt dintre cele mai frumoase, din toate punctele de vedere. Azi el este membru al Consiliului Judeţean Hunedoara. Încă din anii studenţiei, Valeriu Butulescu a început să practice mai multe genuri literare, inclusiv aforismul, gen destul de greu şi de pretenţios. În afară de aforisme Valeriu Butulescu scrie poezie, eseuri, traduceri în româneşte din literatura poloneză şi spaniolă. Totuşi, copilul cel mai iubit al scriitorului Valeriu Butulescu este aforismul. Aforismele lui Valeriu Butulescu sunt foarte moderne. Sunt fragmente ale vremelniciei în care înfloresc florile veşniciei. Ele au atras atenţia marilor poeţi români Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Geo Bogza etc.

Exigentul critic Alex Ştefănescu a scris cronici favorabile la toate volumele de aforisme semnate de Valeriu Butulescu. Aceste aforisme, încă din 1986 încântă şi fascinează cititorii, iar cercul lor se măreşte an de an. Până la Revoluţie, aforismele lui Butulescu fuseseră traduse în poloneză, sârbă, cehă, germană, maghiară, albaneză şi macedoneană. În vara anului 1989 un volum cu aforismele sale a văzut lumina tiparului în limba engleză, în SUA. Acest volum s-a bucurat de succes, fiind reeditat. Din anul 1990, aforismele lui Valeriu Butulescu se plimbă singure prin toată lumea, fiind traduse în spaniolă, bulgară, suedeză, cehă, ebraică, italiană, olandeză, rusă etc. Aforismele lui Butulescu au fost traduse şi tipărite în 19 limbi, colindând pe la curţile dorului a nenumăraţi iubitori de frumos. Valeriu Butulescu este unul dintre bunii şi vechii mei prieteni. Citindu-i aforismele, pana mea nu a rezistat să nu le traducă şi în limba ucraineană. Şi sunt convins că ucrainenii de pretutindeni le vor îndrăgi şi ele vor rămâne unele dintre nestematele sufletului lor.

ŞTEFAN TCACIUC – în prefaţa volumului AFORIZMI, Editura Mustang, 2002

„Jocul de idei”

Valeriu Butulescu a scos aforismul din sfera plictisitoare a sfaturilor doldora de înţelepciune, a pildelor şi învăţăturilor. L-a eliberat de povara calamburului, arătând că mult mai important decât jocul de cuvinte este jocul de idei. Cu măiestrie, autorul amestecă un umor fin, englezesc, bine dozat, cu elemente lirice, transformând aforismul în mini-poem. De fapt, aşa cum a remarcat critica de specialitate, creaţia aforistică a lui Valeriu Butulescu este Poezie.

IOAN DUBEK, în HUNEDOREANUL nr. 400 /2001 (Prinţul aforismului)

Adăugat de Simona Enache, 31 august 2009