| Versiunea curentă |
Textul dumneavoastră |
| Linia 8: |
Linia 8: |
| | * [[Frunze fără ram]] | | * [[Frunze fără ram]] |
| | * [[Creşterea nefiinţei]] | | * [[Creşterea nefiinţei]] |
| − | * [[Lirică poloneză]]
| |
| | * [[Oile Domnului]] | | * [[Oile Domnului]] |
| | * [[Logica rătăcirii]] | | * [[Logica rătăcirii]] |
| Linia 21: |
Linia 20: |
| | * [[Insula Femeilor (Lady Robinson Bar)]] | | * [[Insula Femeilor (Lady Robinson Bar)]] |
| | * [[Infinitul Brâncuşi]] | | * [[Infinitul Brâncuşi]] |
| − | * [[Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei)]]
| |
| − | * [[O zi din viaţa unui martir (Câinele aprioric)]]
| |
| − | * [[Bun de tipar (Opinia publică)]]
| |
| | | | |
| | ... | | ... |
| Linia 58: |
Linia 54: |
| | '''Călătorii de studii şi documentare:''' | | '''Călătorii de studii şi documentare:''' |
| | | | |
| − | Africa de Sud, Albania, Andorra, Anglia, Argentina, Armenia, Austria, Australia, Belarus, Belize, Belgia, Bosnia Hereţegovina, Brazilia, Bulgaria, Canada, Cehia, Chile, China, Cipru, Columbia, Congo, Costa Rica, Croaţia, Cuba, Danemarca, Dubai, Ecuador, Egipt, El Salvador, Elveţia, Emiratele Arabe, Estonia, Filipine, Franţa, Finlanda, Georgia, Germania, Grecia, Guatemala, Honduras, Irlanda, India, Israel, Indonezia, Iordania, Italia, Kosovo, Letonia, Liechtenstein, Liban, Lituania, Macedonia, Malaezia, Maldive, Malta, Marea Britanie, Maroc, Mexic, Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nicaragua, Nigeria, Norvegia, Olanda, Peru, Palestina, Panama, Polonia, Portugalia, Rusia, S.U.A., Serbia, Singapore, Siria, Slovacia, Slovenia, Spania, Sri Lanka, Suedia, Thailanda, Tunisia, Turcia, Ucraina, Ungaria, Vatican, Venezuela, Vietnam. | + | Australia, Africa de Sud, Argentina, Austria, Anglia, Belarus, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, Cehia, Chile, China, Cipru, Columbia, Croaţia, Cuba, Danemarca, Dubai, Ecuador, Egipt, Elveţia, Emiratele Arabe, Estonia, Filipine, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, India, Israel, Indonezia, Italia, Letonia, Liban, Lituania, Malaezia, Malta, Maroc, Mexic, Norvegia, Olanda, Peru, Palestina, Polonia, Portugalia, Rusia, S.U.A., Serbia, Singapore, Slovenia, Slovacia, Spania, Suedia, Thailanda, Tunisia, Turcia, Ucraina, Ungaria, Vatican, Venezuela, Vietnam. |
| | | | |
| | ---- | | ---- |
| − |
| |
| | | | |
| | '''Valeriu Butulescu sau propoziţia de aur''' | | '''Valeriu Butulescu sau propoziţia de aur''' |
| Linia 245: |
Linia 240: |
| | ''JAN WILLEM BOS – în Roemenie Bulletin nr. 3/2002, Amsterdam, Olanda'' | | ''JAN WILLEM BOS – în Roemenie Bulletin nr. 3/2002, Amsterdam, Olanda'' |
| | | | |
| − | ----
| |
| − |
| |
| − | '''Gândul condensat'''
| |
| − |
| |
| − | Aforismul este o specie literarã marcată în sine de paradoxuri. Genul însăşi este dominat de gândul amuzant, ideea simplă sau gândul comasat brusc, care cel mai adesea conduce la paradoxuri lingvistice şi imaginative, prin alăturarea unor elemente, care în mod normal se utilizează separat. În acelaşi timp pentru noi este paradoxal pentru faptul că deşi este redus ca text, gândul care stă la baza acestuia este mult mai pătrunzător decât pare la o primă citire. Din această cauză acest gen a fost dintotdeauna atrăgător pentru mulţi cugetători şi există numeroase forme care aparţin familiei acestei specii literare. Fragmentul filosofic se aseamănă cu acesta, într-o oarecare măsură, fiind adesea legat de un argument diversificat. Diapsalmata, respectiv concepţia de aforism a lui Kierekegaartd, semănă cu acesta, însã caracterul condensat al ideii/gândului simplu face din acestea un grup mai eterogen, care poate conţine deopotrivă aforisme scurte sau fragmente. Elementul comun al aforismului, fragmentului sau diapsalmatei (cuvântul diapsalmata este legat de psalm şi înseamnă refrenuri) este textul scurt care conţine gânduri măreţe.
| |
| − |
| |
| − | Camelia Elias şi Bent Soerensen au selectat şi tradus o serie de aforisme ale scriitorului, inginerului şi politicianului român Valeriu Butulescu. Colecţia demonstrează în mod clar cât de extensiv şi marcat de diversitate este acest gen. Te poţi aştepta atunci când începi lecturarea unei colecţii conţinând 365 aforisme (câte unul pentru fiecare zi), că va fi foarte greu să-ţi formezi o impresie despre autor, având în vedere că aceste piese sunt compuse de un scriitor mai puţin cunoscut.
| |
| − |
| |
| − | Cu toate acestea, impresia despre Valeriu Butulescu, per ansamblu – după ce am pătruns în universul său aforistic - este că anumite subiecte au pentru el o mare însemnătate. Unele subiecte specifice inundă această colecţie într-o aşa măsură, încât poţi avea impresia că păşeşti într-un univers Kierkegaard, tensionat, dar creat intenţionat. Moartea este prezentă cu precădere, în mai mult de o zecime din aforismele alese. Acest lucru poate fi o coincidenţă rezultată din procesul de selecţie, însă această abordare pare mai puţin bizară din perspectiva celorlalte tematici (coerenţa cuvintelor amuzante). Relaţia dintre lumină şi întuneric este destul de vastă, în timp ce alte tematici, precum Dumnezeu şi religia se regăsesc în mai multe rânduri. Din această cauză, scrierile par să alcătuiascã un univers colosal de deprimant şi, folosind cuvintele lui Sartre, morbid. Dar exact aici, Valeriu Butulescu explorează variantele umoristice care ţin de aforism şi care, de cele mai multe ori, sunt o asociere metaforicã de elemente, uluind prin combinarea seriozităţii existenţiale cu umorul optimist. Introspectiv, acesta subliniază:
| |
| − |
| |
| − | „De frica morţii mă ascund într-o carte”. Sau modul plin de umor în care abordează teama de moarte: „Ce bine că nu ne cunoaştem data morţii anterior! De emoţie, sigur am muri mai repede.”
| |
| − |
| |
| − | Încearcă să îşi facă loc, de asemenea, şi alte subiecte, cum ar fi concepţia despre artă („E o artă să scrii în fiecare zi, fără a deveni un ziarist”), precum şi genul aforismului în sine („Aforismele cele mai stupide încep cu un superlativ absolut”), sau paradoxuri cotidiene, care condimentează viaţa cu un comentariu pătrunzător („Când oamenii mor de râs, tot tragedie se cheamă.”). Această colecţie este marcată de diversitate. Din acest motiv ar fi fost interesat de ştiut câte ceva despre modul în care aceste aforisme au fost alese. Cartea nu prezintă informaţii cu privire la opţiunile făcute pentru realizarea acestei colecţii. Totuşi există o mică prefaţă privind aforismul şi o foarte, foarte scurtă introducere scrisă de însuşi Valeriu Butulescu. Cu toate acestea ambele introduceri ating doar parţial subiectul, neintrând în detalii.
| |
| − |
| |
| − | Desigur în centrul atenţiei este Valeriu Butulescu, căruia aforismul poate şi trebuie să-i păstreze unicitatea.
| |
| − |
| |
| − | ''KIM TOFTHANSEN - în revista Kultur Kapellet, octombrie 2008, Danemarca''
| |
| − |
| |
| − | ----
| |
| − |
| |
| − | '''Dialectica aforismului'''
| |
| − |
| |
| − | '''Teatrul în teatru''' e un procedeu pregnant de teatralizare a textului, pe care-l întâlnim ades la Shakespeare dar care – odată cu Pirandello – se legitimează acut ca plan “confuzionar”, aflat într-un feed- back fără răgaz, dintre viaţă şi text. Personajul de „carne” şi personajul de „hârtie” devin un vas comunicant unitar al „destinului dramatic” , într-atât planul retextuării lui preia prerogativele viului, într-o duplicitate ontologică în acelaşi timp transfuzionată şi diferenţială. În dramaturgia românească un maestru al „ textulismului” dramaturgic e, de la distanţă, D.R. Popescu. Din acest punct de vedere Valeriu Butulescu scrie o dramaturgie încadrabilă „postmodernităţii”, în care, nu spectaculozitatea liniei compoziţionale a acţiunii ( în sensul clasic al „intrigii”) deţine marea importanţă a departajărilor tensionare, ci tensiunea duplicitară a planului de (micro) fibră a textului. Cunoscut ca autorul unor cărţii de „aforisme” ce au repurtat un succes internaţional (au fost traduse, se pare, în vreo douăzeci de ţări) – a unor cărţi de aforistică de o pregnantă concentraţie filosofică, ori liric-filosofică, se pare că acest autor şi-a extins observaţia asupra dialecticii paradoxale a existenţei –căci aceasta e sursa universului său aforistic- la un imaginar, ironic lărgit, asupra situaţiilor faptice paradoxale. Un imaginar a cărui recoltă se configurează în dramaturgia sa. Dramaturgia lui Valeriu Butulescu se extrage din spiritul său aforistic prin escavarea, din dialectica acestuia, a unor toposuri teatrale,care devin spectaculare prin „punerea în situaţie”.O punere în situaţie – subversiv dramatică, dar la suprafaţă de obicei comică, persiflantă, ades chiar bufă, uneori „parabolică” (precum s-a mai observat) alteori tranzitorie între realism şi fantasmă. Privită la suprafaţă, dramaturgia sa pare prolixă ca registru modal, dând impresia că se mulează pe mai multe formule şi calapoade. Interceptată într-o conjugare de plan generic mai profund, ea e unitară în propriul evantai, şi anume prin acelaşi pivot generativ: toposul dramatic pe care-l embrionează şi îl dezvoltă dialectica şi paradoxele ideaţiei aforistice, concentrate în capsule „subteran”- explozibile. Înţeles ca prezumtiv pattern, aforismul se va întoarce în textul dramatic la nivelul replicilor, oferind acestora o strălucire şi densitate specială.
| |
| − |
| |
| − | Dar şi aici, mirajul aparenţelor ne poate înşela: această dramaturgie nu e una a literalităţii, a textului „frumos” dar a-teatral: e una a „oglinzii” care reverberează în „micro-fibra” textului mecanismul generic –dramaturgizant al acestuia. Astfel că linii de acţiune purificate până la pacienţa derulării cu aparenţă epică, a faptelor succedate pe scenă, lipsite de ceea ce se cheamă „lovitura de teatru” precum si cele din Pasărea de aur (episod al ultimelei zile din viaţa lui Constantin Brâncuşi în care realitatea netă capătă mai multe căptuşiri simbolice, inclusiv plecarea reală/imaginară a sculptorului către ţinutul oltenesc de obârşie, ca transgresare către planul simbolic al morţii) dobândeşte astfel o dublă semantică: thanatică şi re-generativă. Valeriu Butulescu scrie şi comedii cu derulaj rapid şi bufonard precum în Hoţul cinstit. Piesele din categoria celei din urmă dau impresia comediei uşoare, a comediei de situaţie care implică o anume măiestrie în inventivitatea situaţiilor, dar nu îşi pune, precum în marea comedie clasică, problema vicierii caracterelor. Ne vom afla însă, din nou în eroare, dacă aplicăm regula judecăţii de valoare a comediei clasice- căci şi de data aceasta avem de a face cu regula unei comedii postmoderne (nu neapărat „postmoderniste”) ce foloseşte situaţia ca plan qvasi-real/ qvasi-figurat, cel din urmă fiind expresia „punerii în imaginar” a unei viziunii mentale hilare a paradoxului . Hoţul intră prin efracţie în locuinţa unor pensionari foarte săraci şi, până la urmă, ia apărarea victimelor în faţa unui întreg şir de încasatori de taxe. Piesa are accente satiric sociale puternice şi dramatice: cuplul pensionarilor de exemplu, nu şi-a încasat de mai multe luni pensia cuvenită- pentru că e o vreme a... ”crizei de tranziţie”!.
| |
| − |
| |
| − | ''Iarna în rai'' e o piesă de zile mari prin jocul lunecos şi relativizant al interfeţelor: parodie a Genezei biblice şi în acelaşi timp diatribă existenţială ce devine, la un moment dat, diatribă persiflantă a istoriei politice a omenirii. Personajele sunt simbolice, fără a cădea, totuşi, în capcana abstractizării, a reprezentărilor generalizate: le salvează planul subiacent al „teatrului în teatru”. Sunt patru: Regizorul- Dumnezeu-Creator (şi, la nevoie, modificator al propriului Text), Bărbatul şi Femeia care vor naşte Omenirea şi Groparul, determinat să stăpânească/organizeze lumea subterană dinăuntrul unui Canal în care sunt puse la macerat şi purificat gunoaiele vegetale ale Parcului/Rai şi, mai apoi, gunoaiele Istoriei: visele şi iluziile omenirii. Jocul limbajului va indica la un moment dat cuvântul canalie ca provenit de la adepţii racolaţi de Gropar în Canal. Legătura „terestră” a Raiului cu Regizorul Dumnezeu din Turnul de Control o va realiza Femeia de care Dumnezeu însuşi se va îndrăgosti la un moment dat (relaţie subiacentă: regizor – actriţă), va coborî din Turn, va fi asediat, legat şi destinat îngropării de cuplul masculin. Suită în Turn, Femeia va încerca să preia comanda butoanelor şi va declanşa cea mai cumplită „dezordine cosmică”. In verdele absolut al Raiului se instalează, astfel, iarnă şi ger. Sub dantelăria simbolică de replici şi horbotă ludică a limbajului şi situaţiilor scenice se ascunde o meditaţie filozofică profundă şi angajată, asupra existenţei cosmice şi a istoriei umane, ce lasă finalmente un gust tragic-comic.
| |
| − |
| |
| − | Ştiinţa interfaţei teatrale face ca în piesele lui Valeriu Butulescu grefate pe motive sau figuri istorice semantismul re-actualizant să nu fie deloc forţat inoculat. „Trecutul” istoric şi „actualitatea” par de la sine, în aceste piese, „ale filei cu două feţe”. Comedia tragică Dracula în care s-a vazut deja de comentatori o replică românească la Caligula lui Camus, dar şi o trimitere la cuplul ceauşist (Mircea Ghiţulescu, Istoria literaturii române, Dramaturgia) e, de fapt, o parabolă - pe aceeaşi muche dintre grav şi derizoriu – a puterii care explorează aici, dintr-o sete perversă şi exasperată, de cunoaştere, limitele durerii. Acest Dracula e, pe o anumită graniţă a personajului său, înrudit cu personajul din Jurnalul lui Dracula de Marin Mincu. Înrudirea constă în acest impuls experimental irepresiv. Cu deosebire că la Mincu eroul îşi află un debuşeu superior, intelectual, în examenul meditativ pe care îl oferă finalmente autoscopia jurnalului, a automarturisirii în scris – ce îl scoate de sub incidenţa comicului existenţial. Horia Gârbea îl asociază pe Dracula, al lui Valeriu Butulescu, cu „negativul” său: personajul lui Matei Vişniec, Artur Osânditul. Acesta e predispus să experimenteze, însă, pe propria piele, o limită maximă a durerii. Intâlnim această predispoziţie şi în poezia scriitorului basarabean Dumitru Crudu: fericirea pe care i-o provoacă eroului liric autosmulgerea unghiilor, ca probă de rezistenţă în experimentul durerii absolute. Dacă la cei din urmă experimentul se poate încadra în limita existenţialismului lărgit, ca voinţă - pentru Dracula cunoaşterea capătă distanţă faţă de obiectul ei şi în felul acesta ea devine o formă particulară a experimentului limită al puterii.
| |
| − |
| |
| − | Chiar şi într-o piesă aparent ancorată în propriul realism istoric - precum ''„Ştefan cel Viu”'' – reflexul meta- istoric al „faptelor timpului” nu lipseşte: teza dramatică stă în decalajul dintre istoria scrisă şi oficializată şi istoria reală sau „istoria vie”, decalaj ce va recidiva în istoria omenirii.
| |
| − |
| |
| − | S-ar putea spune că sub „măştile” propuse de dramaturgia lui Valeriu Butulescu se extinde substratul filosofic grav al comediografiei, dar şi o perspectivare comediografică a puseului filosofic – acesta din urmă foarte congeneră postmodernismului. ''Samson sau Valea din Deal '' e un ecou al „mineriadei” postrevoluţionare. Tragic în sine, acest eveniment istoric şi, la scrierea piesei, cu rezonanţă actuală, intră în tiparele comicului din perspectiva reflectorizantă a paradoxului „gras” , pe al cărui ecran faptele se proiectează fumnambulesc. În situaţia caricată a regelui biblic Samson (tuns, prin deteriorarea legendei, de secretara-coafeză Lili) se întrevede personajul din legenda parodică a Văii Jiului şi a istoriei „postdecembriste” a României, Miron Cosma, cunoscut şi sub numele de „Regele Huilei”. Marele paradox va consta în faptul că după ce va fi arestat şi internat la Jilava, acasă i se va ridica o statuie. Paradoxul faptelor istorice merge mai departe: nici el, nici „fanii” , nu vor recunoaşte personajul din statuie. Cel de al doilea titlu al piesei, Valea din Deal, rezumă enormitatea comică a lanţului de situaţii.
| |
| − |
| |
| − | Ultima piesă, se pare, până acum, a dramaturgului, e şi cea care a fost onorată cu premiul I la Concursul Teatrului de Comedie, ''Insula femeilor'' e o fantezie parabolică, a unui stat imaginar fondat de un grup de femei pe o insulă, descoperit până la urmă, de reprezentanţii sexului opus – ale căror identităţi vor glisa pe un patinoar diversificat al... insurgenţilor. Ţesătura textului se acumulează într-o dantelărie de situaţii hilare şi în acelaşi timp satirice, uneori sarcastice, cu adresă critică socio-politică a actualităţii. Inventivă în situaţii fanteziste, această nouă comedie e la rândul ei supra-inventivă şi strălucitoare în replică.
| |
| − |
| |
| − | ''JEANA MORĂRESCU - în revista DRAMA, nr. 3,4/2009''
| |
| − |
| |
| − | ----
| |
| − |
| |
| − | '''Eseu despre Valeriu Butulescu'''
| |
| − |
| |
| − | Valeriu Butulescu e considerat de critici drept unul dintre cei mai importanţi autori de aforisme. Aforismele sale au fost traduse în aproape patruzeci de limbi, printre care limba mongolă, iraniană (persană), siriacă, armeană (a se vedea link-ul: http://www.naamanculture.com/english_naji/waha_min_raml.htm).
| |
| − |
| |
| − | Pe site-ul Citatepedia, care, aşa cum arată şi numele, este o mare enciclopedie de aforisme şi citate, se găsesc aproape toate traducerile din aforismele lui Butulescu (am numărat până la 26 limbi), poezii şi piese de teatru, recenzii şi albume fotografice (acesta este link-ul: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Valeriu+Butulescu).
| |
| − |
| |
| − | Valeriu Butulescu se naşte la Preajba, în judeţul Gorj, România, la 9 februarie, 1953. Îşi completează studiile superioare în Polonia unde obţine diploma de licenţă în inginerie la Academia din Cracovia şi, câţiva ani mai târziu, titlul de doctor în ştiinţe tehnice. Marele său succes literar vine în 1985, cu volumul de aforisme "Oaze de nisip", tipărit de Editura Litera din Bucureşti. În 1989, "Oaze de nisip" se va traduce în engleză (cu titlul de "Sand Oasis") şi publicat în Texas, Statele Unite, la recomandarea poetului polonez Czeslaw Milosz (premiul Nobel pentru literatură, 1980). Volumul se publică fără aprobarea autorităţilor de la Bucureşti, "un păcat de neiertat pentru acele vremuri" cum va afirma, câţiva ani mai târziu, Valeriu Butulescu. În acelaşi an "comunismul român intră în ceasul morţii. A avut un infarct cardiac pe 22 decembrie".
| |
| − |
| |
| − | În 1992, Valeriu Butulescu publică un alt volum de aforisme "Stepa memoriei", iar în 1994 volumul de poezie "Creşterea nefiinţei". În 1996 scrie piesa de teatru "Veşnicie provizorie" şi în 2001, piesele de teatru, "Dracula" şi "Oile Domnului", după care va scrie volumele de aforisme "Imensitatea punctului" şi "Psalmi ţigăneşti" în 2002. În anul 2004, la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara i se decernează Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru creaţie dramatică originală. În 2005 scrie piesa de teatru "Pasărea de aur" şi un nou volum de aforisme "Frunze fără ram". În anul 2009 scrie comedia "Insula femeilor" pentru care primeşte Premiul I la Festivalul Comediei Româneşti "FestCo", la Bucureşti. Opera sa, care cuprinde alte treizeci de publicaţii, a primit numeroase premii de prestigiu şi a fost tradusă - cum am scris iniţial - în aproape patruzeci de limbi.
| |
| − |
| |
| − | Poetul polonez Tadeusz Nowak, în postfaţa volumului "Oaze de nisip" (Sand Oasis), publicat în Statele Unite în 1989, nota că Valeriu Butulescu, la fel ca aforistul polonez Stanislaw Jerzy Lec, este un produs al regimului totalitar, această condiţie inspirând opera sa. Tadeusz Nowak spune: "Valeriu Butulescu este un tânăr poet român şi un excelent traducător de poezie poloneză. Şi nu numai poloneză. La început, oarecum la periferia preocupărilor sale, scriitorul a început să-şi noteze aforismele. Cred că autorul le considera simple însemnări poetice, idei pentru viitoare poezii sau poeme. Treptat, aceste însemnări au prins viaţă, începând să trăiască independent. Au devenit expresii de sine stătătoare, adică aforisme. Metafore scânteietoare sunt încrustate în căutate imagini poetice. Poate că de aceea aceste aforisme sunt atât de diferite de altele."
| |
| − |
| |
| − | Aforismul şi poezia, sunt două cuvinte cu sens opus "ca apa şi focul, unde mişcarea e imobilă, netul e vag, unde laconicul este prolific, unde denotarea este conotare" scrie Alain Montandon, unul din principalii cercetători ai genului aforistic, în cartea "Dorinţa de aforism". "Dar, uneori, se întâmplă Minunea. Unii scriitori transformă antiteza conflictuală într-o nuntă oximoronică.". Cred că declaraţia lui Montandon, este cu siguranţă adevărată şi pentru Valeriu Butulescu. Aforismul său în versuri, atât de muzical, atât de vizionar şi metaforic, remodelează aforismul tradiţional. Valeriu Butulescu e unul dintre puţinii aforişti care au reuşit în alchimia de a transforma aforismul şi poezia într-un gen nou.
| |
| − |
| |
| − | Particularitatea operei aforistice a lui Valeriu Butulescu nu este numai aceea de a combina poezia si aforismul. În prefaţa volumului tradus în daneză de Camelia Elias şi Bent Sorensen "Aforisme de Valeriu Butulescu" (pe care am reuşit să-l recuperez în călătoriile mele aforistice prin lume şi pentru aceasta îi mulţumesc Cameliei Elias), cei doi traducători vorbesc de o "limbă a torsiunii şi a flexibilităţii" scriind: "Valeriu Butulescu utilizează un mod de balansare a limbajului: aforismele sale ne constrâng să vedem ceea ce nu am văzut încă, să simţim cuvinte vechi şi purtate într-un mod total nou". Tot Camelia Elias şi Bent Sorensen scriu "Butulescu alege un cuvânt, o frază, un concept în care nu se vede nimic paradoxal. Şi deodată apare lovitura de teatru: paradoxul morţii şi al vieţii prind să se învârtă, ca o roată aforistică, şi creierul nostru trebuie să le urmeze pe acest drum ameţitor, urmărind lucruri despre care trebuie să recunoaştem că are dreptate, lucruri pe care nu le-am mai văzut niciodată, graţie imaginii sau gândului pe care Butulescu ni le pune în faţă.". Şi în sfârşit "Aforismele lui Butulescu se joacă cu reversibilitatea a ceea ce este evident. De exemplu, atunci când Butulescu scrie că 'desfrunzirea aduce pădurii un plus de lumină', se obţine o ierarhie inversată de lumină şi întuneric. Lumina este percepută ca dependentă de întuneric, dar întunericul e văzut şi ca o completare la lumină. Aforismul este un joc care ne face susceptibili asupra luminii."
| |
| − |
| |
| − | Criticul român Cornel Moraru îl descrie pe Butulescu ca "un moralist modern, un moralist care nu moralizează". Aforismele lui Butulescu nu exprimă aproape niciodată un adevăr axiomatic ("În ceea ce scriu, adesea mă contrazic. Dar, trebuie să recunoaşteţi, o fac cu destulă convingere."). Pentru a comunica autorul foloseşte paradoxul ("Lumina excesivă orbeşte, deci naşte întuneric."), ironia ("Am mult curaj dar mi-e frică să-l folosesc."), umorul ("Cei mai mulţi milionari sunt copiii inflaţiei."), relativismul ("Libertatea nu înseamnă nimic pentru o pasăre care nu a învăţat să zboare."), observaţiile din viaţa cotidiană ("În tradiţia românească, nu exisă lucru mai nobil decât a fura banii celor bogaţi pentru a-i împărţi, la cârciumă, celor săraci.") şi în final poezia ("Stânci submarine. Cei mai periculoşi sunt duşmanii care nu se ridică deasupra nivelului"). Valeriu Butulescu e un cunoscător profund al sufletului omenesc dar şi un pesimist ("Pământul? Un accident cosmic. Viaţa? Un accident chimic. Omul? Un accident biologic.") care ajunge să se autoironizeze şi să ironizeze în opera sa ("Aceste aforisme sunt deşeuri sclipitoare, resturi de materiale rămase pe şantierele unor mari şi nereuşite poeme.").
| |
| − |
| |
| − | Recenzia lui Butulescu în Italia e într-adevăr redusă la minimum. În 2002 el a fost tradusă de Giocondina Toigo (ajutată de Aurelia de Bacco), la o editură mică, Feltre Agorà Editrice, o selecţie de 489 aforisme din volumele Frunze fără ram, Oaze de nisip, Stepa memoriei şi Imensitatea punctului. O selecţie mai restrânsă din aforismele sale apare în ianuarie-aprilie 2003 în numărul 5 din Passages, revistă de artă şi cultură ce apare odată la patru luni, editată de Editura Crocetti. Apoi, lui Butulescu, cel puţin aici în Italia, i se pierde urma (aşa cum mi-a dat de înţeles traducătoarea Giocondina Toigo cu care am avut o conversaţie telefonică plăcută), în afară de citatele obişnuite şi parazitare a unora din aforismele sale, postate pe anumite site-uri (însă puţine, ca să spun adevărul) amestecate cu bancuri haioase sau cu panseurile unor sfinţi (despre paraliteratura aforistică prezentă pe internet, a se vedea, de asemenea, un articol semnat de mine pe blogul meu).
| |
| − |
| |
| − | Din păcate, după cum am scris de mai multe ori, editura noastră (cea mare) gândeşte întotdeauna în termeni de reducere a costurilor economice şi maximizarea profitului, de extindere, de marketing şi aşa mai departe. Există un fel de hegemonie culturală şi economică ce impune autori de ficţiune, de preferinţă tineri şi nou-veniţi. Iar criticii şi comentatorii, care au, de asemenea, posibilitatea şi autonomia să se ocupe de autori precum Butulescu, sunt în spatele acestei mode şi scriu, probabil, eseuri sau articole despre romane de intrigă, mister şi crimă. Şi pentru editurile mici şi de nişă, cum ar fi Editura Agora, devine practic imposibil de a impune un autor, chiar dacă acest autor se numeşte Valeriu Butulescu, adică unul dintre cei mai mari scriitori români (ţară generosă care a dat naştere la un alt mare scriitor de aforisme, Emil Cioran), chiar dacă lucrările sale au fost traduse în aproape patruzeci de limbi.
| |
| − |
| |
| − | Pe blogul meu (http://aforisticamente.wordpress.com/2010/04/06/valeriu-butulescu/), public o selecţie de aforisme extrase din ediţia de la Editura Agora, publicată în anul 2002 (o selecţie largă în limba italiană există, de asemenea, pe site-ul Citatepedia). Mersul până la capăt e tipic pentru aforismul tradiţional balcanic şi determinat de sensibilitatea traducătorului dacă menţine sau nu această stare grafică. Cred că, în cazul lui Valeriu Butulescu decizia de a păstra ordinea iniţială este corectă, deoarece în acest fel reuşeşte să evidenţieze evoluţia poetică a aforismului.
| |
| − |
| |
| − | ''FABRIZIO CARAMAGNA - pe blogul http://aforisticamente.wordpress.com, din 6 aprilie 2010, Torino, Italia. Traducere din limba italiană de SIMONA ENACHE''
| |
| − |
| |
| − | ----
| |
| − |
| |
| − | '''Despre funcţia aforistică a replicii din metaforă'''
| |
| − |
| |
| − | Cine deschide volumul Fragmentarium de Valeriu BUTULESCU nu poate rămâne indiferent. 1500 de aforisme, adică definiţii (dacă ne gândim la originarul gr. apforismos), judecăţi de valoare, sentinţe, maxime, cugetări, (o întreagă serie sinonimică), proverbe, ziceri, poeme într-un vers, metafore scânteietoare, oximoroane, figuri de stil, de gândire, leme, uneori haikuuri. Ecouri din Xenophon, Democrit, Heraclit, Martial, Juvenal, Pertius, La Rachefoucauld, Voltaire, Juels Renard, Rabindranath Tagore, Stanislaw Jerzy Lec, Emil Cioran, Ion Pillat, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Tudor Muşatescu etc., dar sunetul e întotdeauna unul original, valerian (folosesc termenul pentru că e mai vindecător decât celălalt!).
| |
| − |
| |
| − | Dacă ar trebuit să folosesc o singură imagine pentru unitatea de ton a aforismelor sale m-aş opri la o orgă cu mii de tuburi. Uneori cuvântul e grav, reţinut, amărui ca un sâmbure de migdală, alteori îţi strepezeşte mintea precum agurida, pentru ca, peste doar un rând, să guşti dintr-o lubeniţă dulce şi rece.
| |
| − |
| |
| − | Aparent neutral câteodată, cuvântul vibrează oţelit abia după ce i-ai încercat elasticitatea : „În fiecare an trecem nepăsători prin ziua morţii noastre”.
| |
| − |
| |
| − | Sarcasmul, bine temperat pare întotdeauna prea actual: „Proorocii, cu cât sunt mai bine plătiţi, cu atât sunt mai optimişti”. Uneori definiţiile sunt de cuvinte încrucişate: „Glorie. Uitare cu efect întârziat.”
| |
| − |
| |
| − | Cinismul poate deveni absurd, trecând prin caricatural: „Am văzut un ministru urcat într-un pom. Fiecare ramură tremura sub povara răspunderii.” O figură de stil, chiasmul, poate da oricând o formulă/are elegantă: „Criticii văd muzica şi aud pictura”, derutantă prin ambiguitate (afirmaţia e laudativă sau mai degrabă…?).
| |
| − |
| |
| − | Meditaţia e uneori dulce-amară cu tâlcuri adânci: „Dacă n-ar fi avut alături munţii cei mari, şi dacii şi-ar fi construit piramide.”
| |
| − |
| |
| − | Imaginarul dezvoltat în unele aforisme trădează un poet adevărat: „Îmi doresc un buchet în care florile să se îmbrăţişeze din proprie iniţiativă”. Chiar limbajul ştiinţific îi permite surprize lingvistice dintre cele mai neaşteptate: „Oare scleroza timpurie tot precocitate se cheamă?”
| |
| − |
| |
| − | Jelania poate fi sinceră, precum cea a unui pustnic în ascultare: „Doamne! De ce ai pus atâta sete de viaţă în trupul acesta perisabil?” Paradoxul e, de cele mai multe ori, de foarte bună calitate: „Consider că adevărul gol-goluţ nu este moral.”
| |
| − |
| |
| − | Ca moralist, Valeriu Butulescu e cu dreapta măsură în mână căutând un echilibru: „Pasărea zboară. Pe pământ, umbra ei se târăşte.” Sau, şi mai categoric: „Dacă nu ar exista diavolii, binele ar subjuga totul.” Limbajul poate fi (aparent) biblic, sentenţios: „Iar cel ce n-a văzut munţii, uluit va fi de măreţia dealului”.
| |
| − |
| |
| − | Foarte rar, formulările lui Butulescu se întâlnesc cu altele mai vechi. Vulturul roman care nu prinde muşte, vânează, la gânditorul nostru, găini, rămânând tot vultur.
| |
| − | Uneori un singur cuvânt devine decisiv pentru un aforism memorabil: „A ajuns prim solist în corul tăcerii.” (s.n.).
| |
| − |
| |
| − | Sunt aforisme care conţin umor pur: „Mitologie. Bufniţa doarme toată ziua şi trece drept pasăre a înţelepciunii.” (Marchizul ce a dat numele lapalisadei aţipea doar (prin saloane) şi era considerat profund).
| |
| − |
| |
| − | Pentru unele aforisme, Butulescu ar trebui excomunicat sau pedepsit de zei: „Cel rătăcit descoperă drumuri noi.” Sau: „În faţa reformelor religioase, zeii au rămas întotdeauna pasivi.” Şi încă: „Îmbălsămaţi-mă! Nu cred în a doua viaţă, dar vreau să fac o bucurie arheologilor.”
| |
| − |
| |
| − | Tragismul umanităţii poate pleca dintr-o aparent simplă constatare: „Crucea s-a prefăcut stea, în urma perfecţionării tehnicii de crucificare.”
| |
| − |
| |
| − | Înţeleptul are şi un rol purificator, sancţionând, amendând, denunţând tarele societăţii sale: „Crăciun. Transcendentul se pierde în spatele unui orizont de mezeluri.”
| |
| − |
| |
| − | Morala poate fi acidă, ca într-o fabulă întoarsă: „Pe vremuri animalele conversau cu oamenii. Acum tac, convinse de inutilitatea oricărui dialog.”
| |
| − |
| |
| − | Ca orice moralist, Butulescu e un „sceptic mântuit”: „Această antologie seamănă cu o groapă comună” sau, aproape sarcastic: „Fiecare să râdă în funcţie de starea danturii lui.”
| |
| − |
| |
| − | Ambiguitatea e cultivată atent, autorul obţinând efecte maxime: „Poezia lui e uscată ca o mumie şi poate de aceea rezistă timpului.”
| |
| − |
| |
| − | Gânditorul filosofează, meditaţia lui fiind adesea amuzantă, fără încrâncenări inutile: „O fi existând lumea cealaltă? Vom muri şi vom vedea.”
| |
| − |
| |
| − | Valeriu Butulescu nu se teme de adaptări şi de parodii, mizând pe faptul că textul este deja parţial cunoscut: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i pe planeta mea.” (Acest aforism conţine un tur de forţă: se pleacă din cunoscuta afirmaţie: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună (dulce)-n ţara mea”, se trece la un dicton latin cu semn contrar (Ubi bene, ibi patria) pentru a se ajunge în final la un internaţionalism … planetar.
| |
| − |
| |
| − | Moralistul este un observator atent, observând neconcordanţele, coincidenţele, lupta contrariilor: „Încercând să desfigureze monstrul, l-au făcut aproape simpatic.” Sau: „Iedera e convinsă că susţine stejarul.”
| |
| − |
| |
| − | Ironia e subţire, cuceritoare: „Creşte tot mai mult apropierea dintre oameni. Mai ales în autobuze.” Sau: „La măreţia vârfului îşi aduc contribuţia şi văile, cu adâncimea lor.” (Adevărul acestui aforism mi-a fost probat recent, când un speolog a declarat, la un post de radio, că el şi colegii lui contribuie la …mărirea suprafeţei României, în mod paşnic, descoperind noi şi noi …suprafeţe subterane!)
| |
| − |
| |
| − | Având auz fin, de poet renascentist, Valeriu Butulescu se ia uneori la trântă cu rimele, cu rezultate notabile: „Cu gardă şi zgardă, greu se face avangardă.” (Pentru acest aforism, ca şi pentru altele, Butulescu ar fi fost aspru sancţionat în unele regimuri mai puţin democratice. De exemplu: „Alegeri libere. Trebuie să optezi: ciumă sau holeră.” Sau: „Democraţia este periculoasă pentru popoarele cu spirit jovial. Ele vor alege mereu bufoni în funcţiile cheie ale statului.” Şi încă: „Politica te murdăreşte, dar te scoate în evidenţă. A trebuit să mă murdăresc, pentru a deveni vizibil.” Sau, fulminant: „Pentru putere nu există cămaşă de forţă”.)
| |
| − |
| |
| − | Demitizarea e şi ea la ea acasă: „Dacă nu era şarpele, Eva ar umbla şi astăzi, virgină, prin rai. Omenirea îşi datorează existenţa şarpelui.”
| |
| − |
| |
| − | Ancorat solid în social, Valeriu Butulescu trece prin toate registrele, neiertând pe nimeni, fiind iertat tocmai pentru obiectivitatea sa, pentru echilibrul indiferent, probat întotdeauna: „Am avut un şef atât de capabil, încât lua singur decizii colective.” Sau: „„… din moarte pre moarte călcând, iar celor din mormânturi, viaţă dăruindu-le!” Asta da, ofertă electorală!” Sau: „Clemenţa justiţiei înseamnă injustiţie.”
| |
| − |
| |
| − | Pendularea între social şi religios îi permite gânditorului soluţii elegante, întotdeauna surprinzătoare, memorabile, chiar mnemotehnice: „Elitele vor fi mereu în minoritate. Opţiunea politică a unei naţiuni este voinţa mediocrităţii majoritare”. „În Paradis, dracii intră doar cu paşaport diplomatic.” „Lui Dumnezeu îi spun „tu”, şefului de birou, numai „dumneavoastră.” „Domnul a dat, hoţii au luat. Fie numele statului veşnic lăudat.”„E revoltător să crezi doar în lucruri care există”. „Majoritatea rugăciunilor tratează cerul ca pe o instituţie prestatoare de servicii.” „Ateii se recunosc uşor, după felul cum se închină.”
| |
| − |
| |
| − | Chiar atunci când glosează pe adevăruri deja spuse, Valeriu Butulescu e original, vehement, conclusiv, teribil: „Cine nu are ruine, nu are istorie.” „Lumea devine onestă, acolo unde e mai ieftin să cumperi, decât să furi.” „Orizontul latin e ceva mai limitat. Are două paranteze majore: fiesta şi siesta.” „Ce e mai condamnabil? Frâul sau desfrâul?” „S-a ars puţin cu ţigara şi se crede Giordano Bruno.” „Mi-e dor de un duşman adevărat. Mă sufocă devotamentul falşilor prieteni.” „Călăul este un criminal ridicat de justiţie la rang de funcţionar public.”„Poftele spiritelor înalte se cheamă aspiraţii.” „O neînţeleasă ordine e haosul.”
| |
| − |
| |
| − | Moralistul e irezistibil atunci când comprimă două sau mai multe realităţi arhicunoscute, obligându-te să le reconsideri: „Columb ar fi ajuns în India. Dar a intervenit, ca de obicei, America.”
| |
| − |
| |
| − | Au scris cu har, cu seriozitate şi pătrundere, despre aforismele sale, nu puţini critici, oameni de spirit: românii Alex. Ştefănescu, Nelu Oancea, Cornel Moraru, Adrian Păunescu, Mircea Ionescu-Quintus, Ioan Alexandru, Constantin Sorescu, Dumitru Velea, Cornel Ungureanu, Ioan Dubek, Dumitru Hurubă, Marian Barbu, Daniel Mariş, Daniela Crăsnaru, Ştefan Tcaciuc, Georgeta Bîrla, Mircea Andraş, Volodia Macovei, Mircea Ghiţulescu, Gligor Haşa, Radu Ciobanu, Dorin Perie, Octavian Opriş, Adrian Ţion, Horia Gârbea, Ion Hirghidus, Eugen Evu, Grid Modorcea, Jeana Morărescu, Augustin Frăţilă, Hristu Cândroveanu, Vasile Ponea, Marin Sorescu etc., precum şi străinii Fabrizio Caramagna, Kim Toft Hansen, Camelia Elias, Bent Sorensen, Cezara Kolesnik, Tatiana Zinkevici-Estingneeva, Peter Gluck, Giuseppina Firoavanti, Laura Cenni, Jan Willem Bos, Holm Fickel, Jiri Nasinec, Konstantin Elenkov, Mieczyslaw Kozlowski, Ulises Estrella, Tadeusz Nowak.
| |
| − |
| |
| − | Opera lui Valeriu Butulescu este un triunghi dinamic: vers – aforism – replică (de teatru). Sau, cu o altă notaţie, opera recunoscându-şi autorul: poet – eseist – dramaturg.
| |
| − |
| |
| − | ''Lucian Strochi''
| |
| − |
| |
| − | ----
| |
| − |
| |
| − | '''Magnetismul sincerităţii la Valeriu Butulescu'''
| |
| − |
| |
| − | O carte de aforisme. Nu este un roman, nu este o nuvelă. Nu este nici măcar o culegere de povestiri scurte. Doar fraze disparate. Dar cu ce text bogat!
| |
| − |
| |
| − | Personal, aceste fraze le simt aproape, nu doar sub aspectul înţelepciunii lor sublime, dar mai ales din unghiul apropiat de înţelegere a vieţii: n-am fost niciodată în România, nu am avut acolo prieteni, nu am avut niciodată nimic comun cu reprezentanţii acestei naţiuni şi, cu toate acestea citesc, rând după rând, un text care parcă îmi aparţine – ceva gândit de mine, dar nespus, - ceva ce trăieşte în mine.
| |
| − |
| |
| − | Aceasta înseamnă că eu şi autorul suntem aproape. Distingem lumea în acelaşi mod. O mare plăcere îmi produce lecturarea unor gânduri care consonează cu ale mele. Nu sunt gânduri cu înţeles unic. Unele dintre acestea sunt foarte simple, comune chiar, dar există în ele ceva ce ne apropie. Şi cea mai mare parte a lor sunt profunde, pătrunse de frumuseţea gândirii şi a simţirii.
| |
| − |
| |
| − | Nu vreau să le citez, prefer să le savurez: „Natura greşeşte. E o greşeală să pui atâtea năzuinţe, atâta sete de viaţă într-un corp fragil, perisabil” Sau, de exemplu: „Morţii sunt liberi. Gardul cimitirului este făcut pentru cei vii”. Sau: „Vreau să cresc, deşi ştiu că fulgerul loveşte copacii cei mai înalţi”.
| |
| − |
| |
| − | Aforismele lui Butulescu m-au cucerit personal, prin lipsa de ornamente, aş spune chiar prin simplitatea şi modul lor obişnuit de a fi. E ca şi cum am sta împreună şi am conversa pe nu ştiu ce subiect. Conversaţia aceasta este foarte plăcută, întrucât partenerul de dialog este sincer şi înţelept, îşi împărtăşeşte tainele şi doreşte ca viaţa ta să devină mai bună, prin cuvintele sale.
| |
| − | Acest lucru s-a întâmplat cu adevărat. Am citit o dată, apoi am recitit cele aproape o mie de aforisme, după care am lăsat manuscrisul. Dar aforismele trăiau deja în mine, de parcă ar fi devenit o parte a eului meu. Pentru că ele erau într-adevăr parte a fiinţei mele, dar eu nu ştiam acest lucru înainte de a citi acest manuscris. E ca şi cum aş fi umplut în mine un loc, care înainte era gol şi care cerea să fie umplut.
| |
| − |
| |
| − | De aceea scriu aceste cuvinte către alţi cititori, având speranţa că sinceritatea autorului din scurtele sale capodopere mă va uni, nu numai cu el, dar şi cu mulţi alţi oameni din întreaga lume, care gândesc asemănător, şi împreună cu care să mă bucur de lucrurile minunate, fără să ne cunoaştem, simţind doar că noi, - sufletele înfrăţite – suntem foarte mulţi şi nu suntem singuri pe această lume.
| |
| − |
| |
| − | Atunci noi, cititorii, ne vom simţi şi mai aproape de autorul cărţi, fapt pentru care introduc aici una din afirmaţiile mele. Pentru că mi se pare că aceasta consonează cu gândirea şi punctul de vedere estetic al lui Valeriu Butulescu: „Nu mă deschid niciodată total nici măcar în faţa propriului eu, ca să nu mai vorbesc de alţii. Mi se pare că, atunci când pătrund o anumită taină, încetez să mai fiu interesant, pentru mine şi pentru alţii. Pur şi simplu încetez să mai exist, mă risipesc. E ca şi cum acea taină ar fi fost un fel de magnet care atrage tot ceea ce se află în mine – la exterior şi în interior.”
| |
| − |
| |
| − | Vă doresc să citiţi şi să recitiţi cu plăcere această carte excepţională de aforisme, pe voi, colegii apropiaţi ca spirit şi pe toţi cei cu o gândire asemănătoare, cu care trăim aceeaşi viaţă, chiar dacă s-ar putea să nu ne întâlnim niciodată.
| |
| | | | |
| − | '''Anatol Krejdzicz (Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Belarus, Filialna Brest) în prefaţa cărţii „Oaze de nisip” de Valeriu Butulescu, ediţia în limba belarusă''' | + | ''Adăugat de Simona Enache, 04 septembrie 2009'' |