| Versiunea curentă |
Textul dumneavoastră |
| Linia 375: |
Linia 375: |
| | | | |
| | ''Lucian Strochi'' | | ''Lucian Strochi'' |
| − |
| |
| − | ----
| |
| − |
| |
| − | '''Magnetismul sincerităţii la Valeriu Butulescu'''
| |
| − |
| |
| − | O carte de aforisme. Nu este un roman, nu este o nuvelă. Nu este nici măcar o culegere de povestiri scurte. Doar fraze disparate. Dar cu ce text bogat!
| |
| − |
| |
| − | Personal, aceste fraze le simt aproape, nu doar sub aspectul înţelepciunii lor sublime, dar mai ales din unghiul apropiat de înţelegere a vieţii: n-am fost niciodată în România, nu am avut acolo prieteni, nu am avut niciodată nimic comun cu reprezentanţii acestei naţiuni şi, cu toate acestea citesc, rând după rând, un text care parcă îmi aparţine – ceva gândit de mine, dar nespus, - ceva ce trăieşte în mine.
| |
| − |
| |
| − | Aceasta înseamnă că eu şi autorul suntem aproape. Distingem lumea în acelaşi mod. O mare plăcere îmi produce lecturarea unor gânduri care consonează cu ale mele. Nu sunt gânduri cu înţeles unic. Unele dintre acestea sunt foarte simple, comune chiar, dar există în ele ceva ce ne apropie. Şi cea mai mare parte a lor sunt profunde, pătrunse de frumuseţea gândirii şi a simţirii.
| |
| − |
| |
| − | Nu vreau să le citez, prefer să le savurez: „Natura greşeşte. E o greşeală să pui atâtea năzuinţe, atâta sete de viaţă într-un corp fragil, perisabil” Sau, de exemplu: „Morţii sunt liberi. Gardul cimitirului este făcut pentru cei vii”. Sau: „Vreau să cresc, deşi ştiu că fulgerul loveşte copacii cei mai înalţi”.
| |
| − |
| |
| − | Aforismele lui Butulescu m-au cucerit personal, prin lipsa de ornamente, aş spune chiar prin simplitatea şi modul lor obişnuit de a fi. E ca şi cum am sta împreună şi am conversa pe nu ştiu ce subiect. Conversaţia aceasta este foarte plăcută, întrucât partenerul de dialog este sincer şi înţelept, îşi împărtăşeşte tainele şi doreşte ca viaţa ta să devină mai bună, prin cuvintele sale.
| |
| − | Acest lucru s-a întâmplat cu adevărat. Am citit o dată, apoi am recitit cele aproape o mie de aforisme, după care am lăsat manuscrisul. Dar aforismele trăiau deja în mine, de parcă ar fi devenit o parte a eului meu. Pentru că ele erau într-adevăr parte a fiinţei mele, dar eu nu ştiam acest lucru înainte de a citi acest manuscris. E ca şi cum aş fi umplut în mine un loc, care înainte era gol şi care cerea să fie umplut.
| |
| − |
| |
| − | De aceea scriu aceste cuvinte către alţi cititori, având speranţa că sinceritatea autorului din scurtele sale capodopere mă va uni, nu numai cu el, dar şi cu mulţi alţi oameni din întreaga lume, care gândesc asemănător, şi împreună cu care să mă bucur de lucrurile minunate, fără să ne cunoaştem, simţind doar că noi, - sufletele înfrăţite – suntem foarte mulţi şi nu suntem singuri pe această lume.
| |
| − |
| |
| − | Atunci noi, cititorii, ne vom simţi şi mai aproape de autorul cărţi, fapt pentru care introduc aici una din afirmaţiile mele. Pentru că mi se pare că aceasta consonează cu gândirea şi punctul de vedere estetic al lui Valeriu Butulescu: „Nu mă deschid niciodată total nici măcar în faţa propriului eu, ca să nu mai vorbesc de alţii. Mi se pare că, atunci când pătrund o anumită taină, încetez să mai fiu interesant, pentru mine şi pentru alţii. Pur şi simplu încetez să mai exist, mă risipesc. E ca şi cum acea taină ar fi fost un fel de magnet care atrage tot ceea ce se află în mine – la exterior şi în interior.”
| |
| − |
| |
| − | Vă doresc să citiţi şi să recitiţi cu plăcere această carte excepţională de aforisme, pe voi, colegii apropiaţi ca spirit şi pe toţi cei cu o gândire asemănătoare, cu care trăim aceeaşi viaţă, chiar dacă s-ar putea să nu ne întâlnim niciodată.
| |
| − |
| |
| − | '''Anatol Krejdzicz (Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Belarus, Filialna Brest) în prefaţa cărţii „Oaze de nisip” de Valeriu Butulescu, ediţia în limba belarusă'''
| |