Acțiuni

Tractatus Logico-Philosophicus

De la Referate

Versiunea din 3 mai 2011 11:53; autor: Admin (Discuție | contribuții) (formatare)

Costel Zăgan a scris în articolul "Un tratat pe (ne)-nţelesul tuturor" din ciclul "Lecturi perpendiculare", publicat în "Cititorul de proză" pe 26 aprilie 2011:

"Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă"! Pornind de aici, ar trebui să ne apucăm şi noi serios de tăcut. Însă autorul tratatului menţionat a denunţat aprioric şi intenţia noastră zadarnică: "O propoziţie poate spune doar cum este un lucru, nu ceea ce este el."


Şi totuşi această carte se potriveşte ca o mănuşă predilecţiei mele pentru (auto)ironizarea limbajului uzual.

Cu toate acestea,cel mai bine ar fi să-l las pe autor să-şi expună intenţiile metafizice: "Întregul înţeles al cărţii ar putea fi exprimat aproximativ în cuvintele:
CEEA CE NU SE POATE ÎN GENERE SPUNE SE POATE SPUNE CLAR,IAR DESPRE CEEA CE NU SE POATE VORBI TREBUIE SĂ SE TACĂ."

Să nu-mi pierd, mă rog, curajul: lectura este şi viaţa mea! (Şi... ea, Brutus?)

Lucrarea este dedicată memoriei prietenului său, David H. Pinset, având drept motto un citat din Kurnseberger: "...şi tot ceea ce ştim, ceea ce am auzit doar foşnind şi vuind, se poate spune în trei cuvinte".

Întregul tratat este structurat sintactico-sintagmatic:în propoziţii,fraze şi sintagme. Memorabile. Există astfel 6547 de unităţi sintactico-metafizice.

Prima: "Lumea este tot ceea ce se întâmplă."
Ultima: "Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă."

Între aceşti doi poli metafizici se întâmplă întreaga lume. Lume pe care, cu dezinvoltură, autorul destructurează, analizând-o formal (prin intermediul limbajului, a expresiei) şi ,concomitent, metafizic - determinându-i coeficientul axiologic, pas cu pas.

Tratatul nu-i voluminos (cum ne-am fi aşteptat), totuşi conţine esnţa gândirii veaculuio XX.

"Dacă lumea nu ar avea o substanţă, atunci faptul că o propoziţie are sens ar depinde de faptul că o altă propoziţie este adevărată. Ar fi atunci cu neputinţă să se schiţeze o imagine a lumii (adevărată sau falsă)."

Şi acest tratat, ca şi lumea, se poate descompune în fapte. În propoziţii sau în tăceri atomare: DUMNEAVOASTRĂ ALEGEŢI!

Noi doar am scris.