Acțiuni

Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame

De la Referate

Versiunea din 27 aprilie 2011 07:22; autor: Admin (Discuție | contribuții) (link)

(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

"Sonatele sonete, sonete epigramatice, epigrame" reprezintă un volum realizat şi publicat de Dan Căpruciu, în anul 2001, la Editura "Pax Aura Mundi".

Voinţa autorului a fost de a realiza - de regulă - pe o pagină, un sonet epigramatic şi două epigrame, texte abordând una şi aceeaşi temă. Excepţia au constituit-o unele cazuri în care sonetul epigramatic era însoţit doar de o epigramă sau, în compensare, cele în care îl însoţesc trei epigrame.

Volumul are 182 pagini dedicate sonetelor şi epigramelor, ceea ce ne permite a aprecia că ne oferă, pentru o plăcută şi utilă lectură, tot atâtea sonete epigramatice cât şi aproximativ 360 epigrame.

Materia a fost împărţită în cinci capitole dintre care primele 4 abordează fiecare câte 40 de teme, iar ultimul 22 teme:

  • Oarecum sonate,
  • Puţin sonate,
  • Sonate bine,
  • Sonate rău,
  • Sonate cu dedicaţie.

Volumul conţine şi minunata prezentare "Sonete cu aromă de epigramă" datorată maestrului Nicolae-Paul Mihail (Nicomah), precum şi o concentrată, dar totodată şi bogată expunere- prezentare a lucrării sale de către autorul Dan Căpruciu: "Spiritul epigramatic şi tentaţia nonconformismului (Sonetul în tandem cu epigrama)".

Utile se dovedesc - celor doritori să afle câte ceva despre viaţa şi opera autorului - fişa de autor Dan Căpruciu.

Deosebit de reuşite se dovedesc, în cazul de faţă: cele două coperţi exterioare, caricatura autorului ce o datorăm graficienilor Eugene Ivanov şi Viorel Baciu, reuşita tehnoredactare de către Iulian Roman.