Simone de Beauvoir (n. 9 ianuarie 1908 - d. 14 aprilie 1986) a fost o eseistă, scriitoare (premiată cu Premiul Goncourt 1954), și în același timp o figură de marcă a existențialismului și a feminismului în Franța, militantă a mișcării intelectuale contestatare de după război.
Biografie:
Născută într-o familie burgheză și catolică, adoptă ateismul încă din adolescență, hotărându-se să-și dedice viața scrisului și studiului. Îl întâlnește pe Jean-Paul Sartre, cu care va lega pe parcursul întregii vieți o relație de iubire și prietenie devenită legendară. Începe ceea ce va numi faza „morală” a vieții sale, obiectivată mai întâi prin eseul „Pyrrhus et Cinéas” (1944), romanul „L'Invitée” și, în sfârșit, publicarea lucrării filozofice „Pour une morale de l'ambiguïté”, în 1947. Alături de Jean-Paul Sartre, va construi proiectul existențialist, deopotrivă etic, filozofic și literar, al intelectualului angajat. Militează public alături de acesta, criticând poziția Franței în conflictul din Algeria și manifestându-se în general împotriva colonialismului anacronic și a oricărei opresiuni colective sau individuale.
În 1949 apare faimoasa sa lucrare „Le Deuxième sexe” („Al doilea sex”), în care e descrisă cu splendida acribie argumentativă o istorie a opresiunii feminine de-a lungul secolelor și o tipologie a caracterelor deformate astfel de o tradiție milenară. Tratatul, considerat o biblie a feminismului, pornește de la principiile existențiale asupra contingenței și libertății expuse în cartea lui Sartre, Ființa și neantul.
Respingând mitul pios și rizibil al „eternului feminin”, ideea unei „naturi” feminine ca esență imuabilă și eternă, statuează celebrele cuvinte: „Femeie nu te naști, ci devii.” În anii următori, după premiul Goncourt acordat pentru romanul „Les Mandarins”, interesul său se va îndrepta spre scrierile autobiografice, în care va descrie cu precădere anii petrecuți lângă Sartre în diversele angajări și evenimente ale epocii. Participă alături de el la multiple acțiuni publice și la redactarea revistei „Les Temps modernes”, îngrijindu-se în același timp și de buna editare a manuscriselor sartriene. Moare la șase ani, zi după zi, de la moartea lui, lăsând în urmă o remarcabilă operă literară, eseistică și memorialistică. În „La Cérémonie des adieux” va înregistra aceste ultime cuvinte ale lui Sartre:
„Moartea nu ne va reuni. Așa stau lucrurile. Cu toate astea, e splendid în sine că am reușit să ne trăim viețile în armonie pentru atâta vreme.” Trupul său va fi îngropat în cimitirul Montparnasse, alături de cel al lui Sartre.
Citate reprezentative pentru operă:
Femeie nu te naști, ci devii.
Nu murim din cauză că ne-am născut, nici pentru că ne-am trăit viața, nici de bătrânețe. Murim de ceva anume.
Ceea ce e scandalos într-un scandal e faptul că ne obișnuim cu el.
Umanitatea preferă viața, rațiunilor de a trăi.
O libertate care nu folosește decât la negarea libertății trebuie negată.
Nu indivizii sunt vinovați de eșecul căsătoriei: instituția însăși e originar pervertită.
Orice reușită ascunde o abdicare.
Știm că fiecare om e muritor, dar nu și că umanitatea trebuie să moară.
A trăi înseamnă a îmbătrâni, nimic mai mult.
Sclavul care se supune a ales să se supună.
Tineretul nu-i iubește pe învinși.
Pentru a lăsa o urmă pe lume, trebuie să fii solitar.
Trebuie să privim viața ca pe o partidă pe care o putem pierde sau câștiga.
Opera:
Romane:
L'Invitée, 1943
Le sang des autres, 1945
Tous les hommes sont mortels, 1946
Les Mandarins, 1954, premiul Goncourt
Les belles images, 1966
La femme rompue, 1968
Quand prime le spirituel, 1979
Eseuri:
Pyrrhus et Cinéas, 1944
L'Existentialisme et la Sagesse des nations, 1945
Pour une morale de l'ambiguïté, 1947
Le Deuxième sexe, 1949
Privilèges, 1955
La Longue Marche, 1957
La Vieillesse, 1970
Faut-il brûler Sade?, 1972
Memorii, corespondență:
L'Amérique au jour le jour, 1948
Mémoires d'une jeune fille rangée, 1958
La Force de l'âge, 1960
La Force des choses, 1963
Une Mort très douce, 1964
Tout compte fait, 1972
La Cérémonie des adieux, 1981
Journal de guerre, 1990
Lettres à Sartre, 1990
Lettres à Nelson Algren, 1997
Correspondance croisée. 1937-1940, 2004
Cahiers de jeunesse, 2008