Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 330, Cezareea, Cappadocia - d. 1 ianuarie 379, Cezareea Cappadocia) a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei patru doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de Grigore de Nazianz („Teologul”) și Ioan Gură de Aur.
Viața și activitatea:
Sfântul Vasile episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanți părinți ai bisericii ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi creștini. S-a născut în Pont în jurul anului 329 și a murit în Cezarea în ziua de 1 Ianuarie 379. Provenea dintr-o familie creștină binecunoscută, tatăl său Sfântul Vasile cel Bătrân a fost un renumit învățător în Pont, iar sora sa Macrina și fratele său Grigore din Nyssa au devenit, de asemenea, sfinți.
Sf. Vasile a studiat la Cezarea, la Constantinopol și Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoștințe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină și retorică. La Atena a legat o strânsă prietenie cu Grigore de Nazianz, care a fost întotdeauna impresionat de inteligența și spiritul său profund. Sf. Vasile a devenit apoi un strălucit profesor în NeoCezarea. Sub influența sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserică, iar episcopul Cezareii, Dianius, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească. În căutarea căilor spre perfecțiune, Vasile vizitează multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina și Mesopotamia. La întoarcerea în Pont, el înființează o mănăstire pe malul Iris-ului. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieții monahale sistematice și de aceea Sf. Vasile este considerat părintele monahismului oriental. După moartea lui Dianius, Eusebius devine episcop și care la rândul său încearcă să-l convingă pe Vasile să devină preot, și în cele din urmă îi oferă o înaltă slujbă în cadrul episcopiei, care îi dă ocazia să-și arate în plenitudine deosebitele sale calități spirituale și intelectuale. În acest timp , Sf.Vasile exercită o mare influență atât în rândul conducătorilor imperiului cât și al populației și clerului.
El începe o aprigă polemică împotriva arianismului și a altor mișcări eretice. La 14 iunie 370, Sf. Vasile este ales episcop al Cezareii, cel mai important susținător al său fiind Grigore Nazianzus. În această înaltă funcție, el era totodată Mitropolit al Cappadociei și Exarh al Pontului, autoritatea sa întinzându-se între Balcani, Mediterană, Marea Egee și până la Eufrat. El a depus un enorm efort la organizarea bisericii și a luptat pentru drepturile clerului, totodată punând un mare accent pe temeinica pregătire canonică și spirituală a preoților.
O mare atenție a acordat Sf. Vasile păturii sărace și a celor oprimați, inițiind nenumărate acte de caritate. Începând din anul 373, o serie de evenimente întristează viața sa, începând cu moartea fratelui său Grigore și ruptura cu Grigore Nazianzus. La acestea se adaugă situația generală din Imperiul Roman și atacurile goților. Sf. Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă un imens număr de creștini, evrei, păgâni, localnici și străini, ca dovadă a marii sale popularități.
Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse pe tot globul. Sf. Vasile a scris câteva cărți împotriva lui Eunomius și a arianismului în general, în care apără teza Trinității. În „De Spiritu Sancto”, Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mișcări din Macedonia care negau existența Duhului Sfânt. El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia și Iov, 24 de predici și a ținut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: „Regulile Monahale”, „Moralele”, „Despre Judecata lui Dumnezeu”, „Despre Religie” și „366 de epistole”, multe cu caracter dogmatic, iar altele apologetice.
Alte importante scrieri sunt „Liturghia Sf. Vasile cel Mare” și „Molitfele Sfântului Vasile cel Mare”.
Sf. Vasile este unul dintre „Cei Trei Cappadocieni” (alături de Grigore de Nyssa și Grigore de Nazianz) fiind totodată și cel mai important dintre ei.
Sf. Vasile este serbat pe data de 1 ianuarie și deasemenea pe 30 ianuarie împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur (Chrysostom) și Sf. Grigore (Nazianzus) (Sfinții Trei Ierarhi - sărbătoare hotărâtă în 1081 de către Ioan Patriarhul Constantinopolului în memoria acestor trei mari sfinți și teologi ortodocși).
Literatură:
Wolf-Dieter Hauschild: „Basilius von Caesarea”, în 3 vol. 5. col. 301.313.
Hermann Dörries: „De Spiritu Sancto. Der Beitrag des Basilius zur Ausbildung des trinitarischen Denkens”, (= AbhAWG,PhHKl, 3.Fg, 39).
Volker Henning Drecoll: „Die Entwicklung der Trinitätslehre des Basilius. Sein Weg vom Homöusianer zum Neonizäaner”, 1996 (= FKDG 66).
Christopher A. Hall: ”Reading Scripture with the Church Fathers”, 1998, ISBN 0-8308-1500-7.
Christopher A. Hall: ”Learning Theology with the Church Fathers”, 2002, ISBN 0-8308-2686-6, S. 100–120.
Adolf Jülicher: „Basileios 15”, din: ”Enciclopedia clasică”, Pauly-Wissowa (RE). vol. III,1, Stuttgart 1897, Sp. 52–54.
Juan Maria Laboa (ED.): „Mönchtum in Ost und West”, Regensburg, 2003, ISBN 3-7954-1497-0, S. 88–91.
L. Vischer: „Basilius der Große. Untersuchungen zu einem Kirchenvater des 4. Jahrhunderts”, Diss., 1953.
Karl Berther: „Der Mensch und seine Verwirklichung in den Homilien des Basilius von Caesarea”, Diss., Freiburg (Schweiz) 1974.
deFriedrich Wilhelm Bautz: „Basilius der Große”, în „Biografii din bibliografia lexiconului bisericesc”, (BBKL), Bd. 1, Hamm 1975, ISBN 3-88309-013-1, Sp. 406–409.