Versiunea curentă din 5 octombrie 2013 01:37

Sándor Petőfi (n. 1 ianuarie 1823, Kiskőrös, comitatul Pest-Pilis-Solt-Kiskun - d. probabil 31 iulie 1849, Albești, comitatul Târnava Mare) a fost un poet romantic maghiar, erou al revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania.

Tinerețea:

S-a născut într-o familie modestă, tatăl Stevan Petrović meșter măcelar de origine sârbă, iar mama sa Maria Hrúz de origine slovacă.

Avea șapte ani când s-au mutat la Kiskunfélegyháza, pe care mai târziu îl consideră orașul natal. Tatăl lui a încercat să-l dea la cele mai bune școli, dar când poetul a împlinit vârsta de 15 ani, familia lui și-a pierdut toată averea, ca urmare a inundațiilor din 1838 și a girării unei rude. Petőfi a fost nevoit să părăsească școala și să lucreze ca actor la Pesta, învățător la Ostffyasszonyfa și soldat în Sopron.

Poetul:

După multe călătorii aventuroase ajunge să fie studentul colegiului din orașul transdanubian Pápa, unde se întâlnește cu scriitorul Mór Jókai, cu care se împrietenește. După un an, în 1842, i-a fost publicată în ziarul „Athenaeum” o poezie pe care a semnat-o Petrovics Sándor. În același an, la 3 noiembrie, a publicat prima poezie semnată Petőfi.

Însă l-a interesat mai mult actoria și, timp de doi ani, pleacă în turnee. Totuși în 1844 a mers pe jos de la Debrecen pâna la Pesta, ca să găsească un editor pentru poeziile lui. În poeziile lui, foarte apreciate, folosește elemente populare, tradiționale, deseori cu rime folosite și în cântecele populare. În 1845 a scris cea mai lungă lucrare, epopeea „János vitéz”.

În 1846 face o călătorie în Ardeal, la Carei, unde îi cunoaște pe contele opoziționist Sándor Teleki și pe viitoarea lui soție, Júlia Szendrey. În 1847 la Baia Mare coboară într-o mină, ocazie cu care scrie poezia „În mină”. Soții Petőfi locuiesc în Colțău între 8 septembrie 1847 și 20 octombrie 1847. În timpul acesta, Sándor Petőfi a scris cele mai frumoase poezii de dragoste. Crezul său poetic și politic este destăinuit în anul 1847: „Dacă poporul va fi stăpân în poezie, nu va fi departe să stăpânească și în politică, iată ce ne învață acest secol, iată țelul pe care trebuie să-l urmărim... Sus poporul, în iad aristocrația!”

Revoluționarul:

În 1848 participă și el activ la revoluție. La 16 septembrie scrie proclamația de egalitate și se înrolează în armată. Superiorii lui nu sunt mulțumiți de el, întrucât era recalcitrant și ataca fățiș conducerea ineficientă a armatei. Soția sa Júlia dă naștere fiului lor Zoltán la 15 decembrie. Petőfi este nevoit să ceară o permisie, iar adversarii săi din armată îi consideră plecarea în permise drept act de lașitate.

Din cauza acestor atacuri împotriva sa, într-o scrisoare plină de demnitate cere să fie primit în armata lui Bem, în Ardeal. La 19 ianuarie 1849 pleacă prin Mediaș la Slimnic, unde este primit cu deosebită căldură de generalul Bem și participa prima oară la luptă. Este distins cu „Medalia pentru merite în război”.

La 30 iulie 1849, în încercuirea făcută de trupele țariste în bătălia de la Albești, poetul Sándor Petőfi este dat dispărut. Unii susțin că și-a aflat moartea, în timpul retragerii, alții că a fost dus prizonier de război în Rusia țaristă.

Poetul național al poporului maghiar, Sándor Petőfi cunoaște o audiența dintre cele mai elocvente pe toate meridianele, transmițând în timp ardoarea unui temperament romantic cu o viziune fundamental umanistă.

Principalele opere literare:

„Viorele” (1843)

„Scrisori de drum” (1844)

„Viteazul Ioan” (1845)

„La sfârșit de septembrie” (1847)

„În numele poporului” (1847)

„Libertate, dragoste...” (1847)

„Apostolul” (1848)

„Cântec național” (1848)

„S-a trezit marea” (1848)

„Cum să te numesc?” (1848)

„Europa e liniștită, iarăși e liniștită...” (1849)

„Tisa”

„Regilor”

„Politicienilor maghiari”

„Pentru János Arany”

„Lui Laci Arany”

„Câmpia”

„Dietei naționale”

„Un gând mă frământă pe mine...”

„Plan nereușit”

„Toamna a venit, iar a venit...”

„Domnul Pál Pató”

„Destin, deschide-mi spațiul...”