Rainer Maria Rilke a fost un poet, prozator, dramaturg şi eseist austriac, născut la 4 decembrie 1875 în Praga, ca fiu al lui Josef Rilke, ofiţer de carieră şi inspector la căile ferate, şi al soţiei sale, Phia Entz, fiica unui consilier aulic.
Şcoala elementară a făcut-o în oraşul natal. În 1886 intră la Şcoala de Cadeţi din St. Polten, apoi, în 1890, la Şcoala Militară Superioară din Mahrisch-Weisskirchen.
Debutează în 1894 cu volumul "Viaţă şi cântece".
În 1895, îşi dă bacalaureatul la Praga, iar în anul următor se înscrie la Universitatea din Munchen, pentru a studia filosofia; după două semstre se retrage.
În 1897, o cunoaşte pe Lou Andreas Salome, soţia unui orientalist renumit şi fosta iubită a lui Nietzsche; împreună călătoresc în Italia şi Rusia (1899-1900), unde poetul îl întâlneşte pe Lev Tolstoi.
În 1900, după o a doua călătorie în Rusia, întorcându-se în Germania, se stabileşte într-o colonie de artişti din Worpswede; aici o cunoaşte pe sculptoriţa Clara Westhoff, elevă a lui Rodin, cu care se va căsători în 1901; în decembrie al aceluiaşi an, se naşte Ruth Rilke.
În 1902, pleacă la Paris; se împrieteneşte cu Rodin.
În 1903, se desparte de Clara. Călătoreşte la Viareggio şi Roma (1904), apoi în Danemarca şi Suedia, la invitaţia scriitoarei daneze Ellen Key.
În 1906, devine scretarul lui Rodin, locuind o vreme la Meudon; din pricina unor neînţelegeri cu pictorul, pleacă la Paris. Călătoreşte în Belgia şi în insula Capri, unde rămâne până în mai 1907. Reîntors la Paris, este impresionat de expoziţia lui Cezanne; conferenţiază în Germania şi Austria.
În 1909, o întâlneşte pe prinţesa Maria von Thurn und Taxis, cu care se va împrieteni şi la invitaţia căreia va sta, în 1910, în palatul Duino, pe coasta Adriaticei, în Dalmaţia, unde va scrie celebrele "Elegii". Revine la Duino, în 1912, după o călătorie în Algeria şi Tunis.
În 1914, la începutul războiului, se stabileşte la Munchen. Este mobilizat în 1916, mai întăi ca ofiţer austriac activ, apoi în serviciul de presă al Ministerului de Război, din Viena.
În 1919, părăseşte definitiv Germania, face o escală de câteva luni în Elveţia. În 1921, un prieten, Werner Reinhardt, îi pune la dispoziţie castelul Muzot din Valais.
În 1922, se îmbolnăveşte şi se internează în clinica din Valmont.
În 1924, la Muzot, primeşte vizita lui Paul Valery. La începutul lui 1925, vine la Paris, fiind foarte bine primit în cercurile literare şi de vechii prieteni.
În 1926, primăvara, boala se agravează, obligându-l să se interneze din nou; mai face totuşi câteva călătorii scurte la Muzot, Ragaz, Lausanne.
Reîntors în clinica din Valmont, moare la 29 decembrie 1926, în urma unei leucemii. Este înmormântat, conform dorinţei testamentare, la Rarogne (Valais).