Alexandr Sergheevici Pușkin (n. 6 iunie, S.V. 26 mai, 1799, d. 10 februarie, S.V. 29 ianuarie, 1837) este un poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne. Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila și satira—asociate cu literatura rusă și influențând major scriitorii ruși care i-au urmat.
Viața:
Tatăl lui Pușkin, Sergei Lvovici Pușkin (1767–1848), era descendentul unei distinse familii nobile rusești, cu strămoși din secolul al XII-lea. Mama lui Pușkin, Nadejda (Nadia) Ossipovna Hannibal (1775–1836) avea strămoși, pe linia bunicii paterne, din nobilimea germană și scandinavă. Ea a fost fiica lui Ossip Abramovici Gannibal (1744–1807) și a soției lui, Maria Alexeievna Pușkina, iar bunicul ei patern, adică străbunicul lui Pușkin, un paj ridicat în rang de către Petru cel Mare, a fost Abram Petrovici Gannibal, născut în Eritreea. Pușkin s-a născut la Moscova, pe 6 iunie (26 mai, stil vechi) 1799. În 1811 viitorul poet s-a înscris la școala nou înființată la Țarskoe Selo, (azi orașul Pușkin) unde va studia până în 1817. La vârsta de cincisprezece ani publică primul poem. În 1820 vede lumina tiparului primul său lung poem, Ruslan și Ludmila.
Poetul devine incomod din pricina popularității și scrierilor lui antidespotice - manuscrisul „Odă a Libertății”. Ca urmare, în același an (1820), pentru a evita deportarea în Siberia, se mută la Chișinău unde va locui până în 1823. După o călătorie de vară în Caucaz și în Crimeea, scrie două poeme foarte aclamate: „Prizonierul din Caucaz” și „Fântâna din Bahcisarai”. În 1823 se mută la Odessa, unde intră din nou în conflict cu guvernul care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până in 1826. Cu ajutorul anumitor autorități, reușește să-i facă o vizită Țarului Nikolai I pentru o petiție cu privire la eliberarea lui, pe care o și obține.
În revolta din decembrie 1825 la Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor insurgenți o serie de poeme politice timpurii ale poetului; ca urmare Pușkin intră imediat sub strictul control al cenzurii guvernului, fiindu-i interzis să călătorească sau să publice. În acest timp scrie drama „Boris Godunov”, pe care însă nu reușește să o publice decât cinci ani mai târziu. În 1831 se căsătorește cu Natalia Goncharova. Împreună încep să frecventeze cercurile din înalta societate, poetul devenind un apropiat al curții. Soția lui era o femeie foarte admirată, inclusiv de țar, care pentru a-l umili îi oferă cel mai neînsemnat titlul de la curte. În 1837, înglodat în datorii și în mijlocul zvonurilor despre relația amoroasă a soției lui cu aventurierul francez d’Anthes, pe 27 ianuarie Pușkin îl provoacă pe presupusul iubit la duel. În urma duelului, amândoi bărbații sunt răniți, Pușkin mortal. Două zile mai târziu, Rusia îl pierdea pe cel mai important poet și dramaturg romantic al secolului al XIX-lea - Alexandr Sergheevici Pușkin moare. Guvernul, temându-se de o eventuală demonstrație politică, a mutat desfășurarea funeraliilor într-un loc mai ferit, permițând participarea unui grup foarte restrâns de rude și prieteni apropiați.
Pușkin a avut patru copii cu Natalia: Maria (născută în 1832, care este considerată un prototip pentru Anna Karenina), Alexander (născut în 1833), Grigori (născut în 1835) și Natalia (născută în 1836), cea din urmă s-a căsătorit, morganatic, cu un membru al familiei regale din Nassau, anume cu Nikolaus Wilhelm de Nassau și a devenit Countesă de Merenberg.
Activitatea literară:
1814 - Apare în „Vestnic Evropi” („Mesagerul Europei”) Către un amic versificator, poezie
1820 - Ruslan i Ludmila (Ruslan și Ludmila), poem
1822 - Kavkazskiy Plennik (Prizonierul din Caucaz), poem
1824 - Fântana din Bahcisarai, poem
1827 - Tsygany (Țiganii), poem
1829 - Poltava, poem
1830 - Micile tragedii
1831 - Boris Godunov, scrisă în 1825, drama
1831 - Povestirile răposatului Belkin, proză
1825 - Evgheni Oneghin, roman în versuri
1832 - Dubrovski, roman în proză
1833 - Mednyy Vsadnik (Călărețul de aramă), poem
1833 - Pikovaya Dama (Dama de pică), nuvelă „petersburgheză”
1834 - Istoria lui Pugaciov, proză
1836 - Kapitanskaya Dochka (Fata căpitanului), proză
Kirdzhali Kircali
Gavriiliada
Însemnătate:
„Alexandr Pușkin a marcat prin prezența sa insolită societatea și literatura rusă a veacului al XIX-lea. Aristocrat prin naștere și revoluționar prin vocație, adulat și hulit de contemporani, ținut în mare cinste la Curte sau exilat în cele mai îndepărtate provincii ale Imperiului, Pușkin a reușit să transforme noianul de experiențe și trăiri proprii, dar și solida sa cultură, într-un izvor de inspirație pentru opere literare predestinate a rezista timpului și schimbărilor de mentalitate.”
Citate din Pușkin despre Basarabia:
„Cu lira nordică, dând glas pustietății, / Am rătăcit aci…”
„Adio, Chișinău soios…” („Proșciai, nemîtîi Chișinev…”)
„O, Chișinău, o, urbe-ntunecată…”
„Blestemată urbe Chișinău. Limba obosi-va să te certe…”
„Țiganii-n gloată zgomotoasă / Prin Basarabia pribegesc… (poemul „Țiganii”)
„În Moldova țiganii alcătuiesc o mare parte a populației”
„moldoveni somnoroși” („sonnîîe moldavane”)
„greoiul moldovean” ( Poemul „Evgheni Oneghin”)
„ mă bălăcesc în noroiul moldovenesc”
„aici la noi e moldovanno și grețos” („moldovanno i toșno”)
Citate politice:
„… întrucât Dunărea trebuie să fie adevăratul hotar dintre Rusia și Turcia.”
„… Umilirea Suediei și lichidarea Poloniei – iată marile temeiuri ale Ecaterinei pentru care merită recunoașterea poporului rus.”
1821 „E-o chestiune importantă: ce va face Rusia? Vom ocupa noi Moldova și Valahia sub motivul mediatorilor pașnici, sau vom trece Dunărea în calitate de aliați ai grecilor și dușmani ai dușmanilor lor?”