Petre Gigea-Gorun e născut în 31 martie 1930 la Goicea Mică, Judeţul Dolj.
Este economist, diplomat, fost ministru de finanţe, poet, prozator, memorialist, epigramist şi locuieşte în Craiova.
A publicat volumul personal "Cu floreta în arenă" în anul 2004.
A avut iniţiativa reorganizării mişcării epigramatice oltene în "Cenaclul epigramiştilor olteni", al cărui preşedinte a fost ales, a editării Revistei "Cugetul" şi a redactat volumul-antologie "Printre epigramiştii olteni" (500 pagini, apărut în anul 2008).
Epigramele scrise de către Petre Gigea-Gorun au fost incluse în peste 5 volume colective precum şi în numeroase reviste şi alte publicaţii.