Acțiuni

Petre Gigea-Gorun

De la Referate

Versiunea din 15 octombrie 2010 06:31; autor: 79.115.140.241 (Discuție) (Adăugat de Gheorghe Culicovschi)

(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Petre Gigea-Gorun e născut în 31 martie 1930 la Goicea Mică, Judeţul Dolj.

Este economist, diplomat, fost ministru de finanţe, poet, prozator, memorialist, epigramist şi locuieşte în Craiova.

A publicat volumul personal "Cu floreta în arenă" în anul 2004.

A avut iniţiativa reorganizării mişcării epigramatice oltene în "Cenaclul epigramiştilor olteni", al cărui preşedinte a fost ales, a editării Revistei "Cugetul" şi a redactat volumul-antologie "Printre epigramiştii olteni" (500 pagini, apărut în anul 2008).

Epigramele scrise de către Petre Gigea-Gorun au fost incluse în peste 5 volume colective precum şi în numeroase reviste şi alte publicaţii.