Paracelsus (Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim) (n. 1493 sau 1494 - d. 24 septembrie 1541, Salzburg) a fost un celebru alchimist, medic, fizician, astrolog, teolog, filozof elvețian. A fost inițiatorul mișcării iatrochimice.
Biografie:
Paracelsus s-a născut în satul Einsiedeln din Elveția. De la tatăl său, Wilhelm Bombast von Hohenheim (d. 1534), care era medic, a primit primele noțiuni de chirurgie și medicină. La 16 ani intră la medicină la Universitatea din Basel, ulterior se mută la Viena, unde, în 1510 obține bacalaureatul în medicină. Paracelsus a mai fost instruit și de celebrul Johannes Trithemius (1461-1526), abatele mănăstirii St. Jakob din Wurzburg, unul dintre cei mai renumiți maeștri în magie, alchimie și astrologie. Sub îndrumarea acestui profesor i-au fost cultivate înclinațiile sale spre științele și practicile oculte. Este astfel unul din primii alchimiști din Evul Mediu.
În 1516 obține doctoratul în medicină la Universitatea din Ferrara, cam în aceeași perioadă când studia și Copernic. Este cunoscut și pentru faptul că a dat numele zincului numindu-l zincum și este recunoscut ca primul botanist sistematic. Lui Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim îi plăcea să se numească Paracelsus, pentru a indica că el era „la același nivel cu” (în limba greacă „parà” înseamnă „lângă”, „aproape de”) Aulus Cornelius Celsus, care a trăit în perioada lui Gaius Julius Caesar Octavianus Augustus ( Augustin) în prima jumătate a secolului I. Nu avea un caracter ușor de suportat, din contră, era orgolios și plin de sine. În limba engleză adjectivul bombastic indică o persoană arogantă. În Vocabularul Enciclopedic al limbii engleze, în schimb, termenul de „bombastic” este legat de aspectul unui ghemotoc de vată (care are volum dar nu are consistență), nu de numele lui Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim. Fu acuzat de alcoolism și de dezinteres în ceea ce privește ceremoniile religioase. În realitate el se considera un Doctor ale Sfintelor Scripturi (Doctor al Divinității, pe scurt, D.D.), convins că credința religioasa trebuie trăită în interiorul ființei umane, la un nivel intim, nu colectiv. „Templul se găsește în inimă, nu între ziduri.”
Medic:
Se spună că profesiunea de medic itinerant îl poartă prin mai multe țări ale Europei: Germania, Franța, Ungaria, Olanda, Danemarca, Suedia și Rusia. În toate aceste peregrinări, el a cules foarte multe date utile, nu numai de la medici, chirurgi și alchimiști, dar și din contactele pe care le-a avut cu călăii, bărbierii, ciobanii, evreii, țiganii, moașele și ghicitoarele. A adunat informații prețioase, atât din mediile cele mai înalte ale societății, de la cei învățați, ca și de la cei neștiutori, și nu era ceva neobișnuit ca el să fie văzut adesea printre căruțași și vagabonzi, pe șosele și prin hanuri, situație care a determinat pe colegii morali ai timpului să-i reproșeze purtarea și să-l defăimeze. După ce timp de zece ani a călătorit - practicând uneori profesia de chirurg, sau învățându-i pe alții, sau studiind alchimia și magia potrivit obiceiului acelor timpuri - la vârsta de treizeci și doi de ani el s-a întors din nou în Germania, unde a devenit repede celebru datorită tratamentelor reușite pe care le-a aplicat.
În 1525 este numit profesor de medicină și chirurgie la Basel. Prelegerile sale nu constituiau, ca cele ale colegilor lui, doar repetarea ideilor lui Galen, Hippocrate și Avicenna, lucru obișnuit în medicina din acele timpuri. A combătut concepția despre boală a marelui grec al antichității, Galenus din Pergam (sec II), elaborând o concepție nouă, mai generală. Dacă la Galenus apariția bolii era determinată de tulburarea echilibrului dintre umorile organismului, după Paracelsus, rolul de factor determinant era atribuit chimismului fenomenelor fiziologice. Concepția lui Paracelsus, deși mai generală decât a lui Galenus, a avut totuși un caracter mecanicist, deoarece reducea fenomenele biologice, implicate în apariția și evoluția bolii, la fenomene chimice. Paracelsus a fost primul care a definit principiul după care fiecărei boli îi corespunde un medicament specific.
Alchimist:
Ca alchimist a utilizat pentru prima oară în laborator aparatul de distilare prin antrenare cu vapori de apă, inventat de el, a preparat hidrogenul din oțet și pilitură de fier și eterul etilic din etanol și vitriol. Cercetările întreprinse de Pracelsus în vederea obținerii pietrei filozofale, (avea credința că poate obține o substanță care în atingerea cu alte metale le poate preface în aur). Piatra filozofală (în latină: Lapis philosophorum, în arabă: El Iksir, de unde și cuvântul „elixir”) este o substanță legendară cu ajutorul căreia alchimiștii pretindeau că pot transmuta metalele inferioare în aur. De asemenea, era considerată și panaceu: licoare care avea puterea (potrivit concepției alchimiste) de a vindeca toate bolile și de a dărui tinerețe veșnică.
Filozof:
Pentru Paracelsus există o legătură profundă între om și Univers, legătură care se ascunde în existența spiritului. Natura umană se împarte în trei entități: * natura noastră sensibil trupească - corpul elementar * natura noastră acoperită, verigă în lanțul lumii întregi, care emite și recepționează influența forțelor din Univers - corpul eteric-ceresc, corpul astral * natura cea mai înaltă, spiritul nostru, care se manifestă numai în mod spiritual - sufletul.
Scrieri:
Paracelsus nu a scris prea mult. În mod obișnuit, el dicta ceea ce dorea să‑i învețe pe discipolii săi și astfel cea mai mare parte a lucrărilor lui a ajuns în posesia acestora; numai câteva au fost publicate în timpul vieții sale. Cărțile tipărite, în număr de șapte, au alcătuit „De Grandibus et Compositionibus Receptorum et Naturalium”, Basel, 1526, și „Chirurgia Magna”, apărută la Ulm în 1536. Celelalte scrieri au devenit cunoscute publicului numai după moartea sa. J. Huser a adunat și examinat critic toate scrierile autografe ale lui Paracelsus și manuscrisele originale ale discipolilor săi și le‑a publicat la Colonia, într‑o ediție generală, între anii 1589 și 1590.
Opera antumă:
Die große Wundarzney Ulm, 1536 (Hans Varnier); Augsburg (Haynrich Stayner (=Steyner)), 1536; Frankfurt/ M. (Georg Raben/ Weygand Hanen), 1536.
Vom Holz Guaico, 1529.
Vonn dem Bad Pfeffers in Oberschwytz gelegen, 1535.
Prognostications, 1536.
Opera postumă: Wundt unnd Leibartznei. Frankfurt/ M., 1549 (Christian Egenolff); 1555 (Christian Egenolff); 1561 (Chr. Egenolff Erben).
Von der Wundartzney: Ph. Theophrasti von Hohenheim, beyder Artzney Doctoris, 4 Bücher. (Peter Perna), 1577.
Von den Krankheiten so die Vernunfft Berauben. Basel, 1567.
Archidoxa. Kraków, 1569.
Kleine Wundartzney. Basel (Peter Perna), 1579.
Opus Chirurgicum, Bodenstein, Basel, 1581.
Huser quart edition (medicinal and philosophical treatises), Basel, 1589.
Chirurgical works (Huser), Basel, 1591 und 1605 (Zetzner).
Straßburg edition (medicinal and philosophical treatises), 1603.
Kleine Wund-Artzney. Straßburg (Ledertz) 1608.
Opera omnia medico-chemico-chirurgica, Genevae, Vol3, 1658.
Philosophia magna, tractus aliquot, Cöln, 1567.
Philosophiae et Medicinae utriusque compendium, Basel, 1568.
Liber de Nymphis, sylphis, pygmaeis et salamandris et de caeteris spiritibus
Traduceri în limba română:
„Ars Alchimica. Șapte tratate în care se vorbește despre natura, știința și arta spagryrică”, Traducere și îngrijire: Ilie Iliescu, Editura Herald, Colecția Quinta Essentia, București, 2010, 240 p., ISBN: 978-973-111-022-6
Citate:
„Nimeni nu trebuie să fie sluga altuia. Dacă poate, omul trebuie să rămână în slujba sa.”
„Medicul trebuie să treacă prin examenul Naturii, care e lumea; și tot începutul ei. Și același lucru pe care îl spune Natura trebuie să îl dea mai departe înțelepciunii, dar să nu caute nimic în înțelepciunea lui, ci numai în lumina Naturii.”
„Am început să-mi desăvârșesc arta imaginându-mi că nu există nici un profesor în toată lumea capabil să mă învețe, și că a trebuit să capăt eu însumi cunoștințele în acest scop. Singura carte pe care am studiat-o a fost cartea Naturii scrisă de mâna lui Dumnezeu.”
„Șarlatanul studiază maladiile în organele bolnave unde nu găsește altceva decât efectele, rămânând ignorant în ceea ce privește cauzele. Adevăratul medic studiază cauzele bolilor studiind universul uman.”
„Cel care nu știe nimic nu poate sa iubească nimic. Cel care nu face nimic nu poate sa înțeleagă nimic. Cel care nu înțelege nimic nu este de luat în considerație. Doar cel ce înțelege, vede și studiază. Cunoștințele cele mai de preț sunt legate de dragostea fata de om... cine crede ca toate fructele maturează deodată ca și căpșunele, nu a înțeles nimic despre natura strugurilor.”
„Fiecare medic trebuie sa aibă multe cunoștințe, și nu numai cele care se pot găsi în cărți; pacienții trebuie să-i fie cărțile preferate.”
„ Totul este otrava: nu exista nimic neotrăvitor. Numai doza face ca otrava să nu aibă efect.”
Referințe:
„O istorie a hermetismului german care nu ar începe prin a prezenta gândirea polimorfă a lui Paracelsus este de neconceput.” (Bogdan Mihai Mandache, „Cronica”)
„Există multe elemente care să recomande lucrarea de față. Ceea ce contează însă cel mai mult, esența, scriitura în sine, conferă valoarea reală și realul motiv pentru a o citi. Veți pătrunde într-o lume mistică, magică și veți afla lucruri interesante, provocați fiind de asemenea la deslușirea lor.” (Violeta-Loredana Pascal, „PRwave.ro”)
„Mă îndoiesc că în România mai există alchimiști, când au apărut atâtea case de amanet. Dar pentru cititorii și alcătuitorii de horoscoape și pentru amatorii de ocultism în general, tratatele lui Paracelsus ar putea fi o neprețuită sursă de inspirație. Pentru scepticii ca mine, simpla curiozitate de a citi relatări despre magie, la prima mână, și rețete medicale oculte din secolul al XVI-lea.” (Cristian Teodorescu, „Cațavencii.ro”)
„Paracelsus nu este numai un medic, deși este unul dintre cei mai iluștri ai Evului Mediu. Paracelsus este un inițiat. Are habar – și nu în mică măsură – despre alchimie. Nu mai spun că are și o viață extrem de palpitantă. Un asemenea op(us) ar fi circulat , cu doar două ori trei secole în urmă, «pe sub mână». Dar, astăzi, până și viața lui Paracelsus a devenit obiect de studiu.” (Mihail Gălățanu, „Călător”)