Prof. Ioan Barbu, Membru al Uniunii Scriitorilor din România, director general al ziarului „Curierul de Vâlcea”, a scris în articolul "Renata Verejanu și trandafirii ei de foc":
Am trăit emoția s-o cunosc în Urzicenii de Ialomița, amândoi fiind invitați la „Zilele Nichita Stănescu” – ediția a VI-a. Citisem destul de puțin din scrierile poetei Renata Verejanu; doar câteva poezii, răzleț apărute, în unele reviste.
LA MULȚI ANI!
La Urziceni, la una dintre reuniunile scriitorilor prezenți să-i cinstească memoria Poetului Necuvintelor, am ascultat-o vorbind ori recitând din versurile sale. O femeie plină de mister. Acasă, la Râmnic, am citit pe nerăsuflate „Ofranda omeniei”, volum pe care îl primisem cu autograf. Un virtuos poet basarabean (este membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova), cu o viziune limpede a vieții. Un talent excepțional, care posedă tehnica artei de a transforma expresia contemporană în expresie poetică. De pildă, în poemul „La vânătoare”, metaforele curg tumultuos:
„Zece arme ochesc o singură idee,/
De frică glumele se îneacă în suspin,/
Împușcăturile se-adună în trupul de femeie.”
În alt poem, „Izvor cu numele mic”, poeta se contopește cu ura contra celor cu „ochi roșii, deschiși”, care o vor nimicită: „Cum, încă n-a căzut?” Lupta sa însă împotriva tiraniei roșii nu se clatină nicicum, e ca „focul din vulcan”:
„Mă strâng în cercul lor, priviri încinse-n scoică,/
Îmi spintecă surâsul, secunda îmi provoacă,/
Și bucuroși ar fi ca inima să-mi tacă. (…)
Și bucuroși cum sunt, că ei conduc o lume,/
Izvorul nu-mi pot smulge, deși nu are nume.”
Renata Verejanu este și o înflăcărată luptătoare pentru drepturile omului, dar mai cu seamă se îngrijește de soarta copiilor din țara sa, a celor din lume. Este președinte-fondator al Organizației Mondiale a Copiilor Talentați. În 2009, i s-a înmânat, din partea Comitetului Național Român, Diploma de merit ca luptătoare pentru Drepturile Copiilor. Poet de frunte – în egală măsură editor și publicist – Renata Verejanu s-a distins și ca lider al mișcării pentru renașterea națională, fiind un adevărat ambasador popular al țării sale. De altfel, în 2007, pentru meritele înregistrate, Cluburile Consiliului Europei i-au conferit Premiul „Ambasador al Culturii Păcii”. Poeta a excelat cu recorduri greu de atins. În urmă cu douăzeci de ani, într-o perioadă grea și tulbure, a fondat în Republica Moldova prima publicaţie pentru copii: Revista „Micul Prinț”, dar și emisiunea de televiziune cu același nume.
Ca promotor al democrației și luptei pentru drepturile omului, a întemeiat, în 2003, Academia Europeană a Societății Civile, al cărei președinte este și în prezent. Renata Verejanu este prezentă în Enciclopedia „Femei din Moldova” (2000), iar la 31 mai 2010, prin decret prezidenţial a primit înalta demnitate de „OM EMERIT AL REPUBLICII MOLDOVA”. Pentru susținerea acestei distincții stă argument și opera sa: peste 30 de volume de versuri, proză, interviuri, eseuri, poemele sale fiind traduse în peste 20 de limbi ale pământului.
Zilele trecute am dat peste câteva dintre cugetările Renatei Verejanu. Intenționat am lăsat la urmă, întru descifrare de către cititori, a semnificației unora dintre ele: „Sunt datoare c-o iubire clipei în care voi muri!” Iubirea domină singura legitimare a vieții acestei poete, singurul sens: „Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare.” Precum, probabil, și fiesta din 22 octombrie 2012, când Poeta își adaugă în buchetul frumoasei sale vârste încă un trandafir de foc, așa cum este și viața ei: ardentă, pasională, care se consumă, în tot ce face, ca o flacără.