(Nikolai Berdiaev - Biografie) |
(Nikolai Berdiaev - Biografie) |
||
| Linia 5: | Linia 5: | ||
S-a născut la Kiev într-o familie din aristocrația militară. La 14 ani citește „Critica rațiunii pure” a lui Kant și „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel. Urmează școala de cadeți din Kiev și apoi Universitatea, unde se împrietenește cu Leon Șestov. Începând din 1894 se apropie de marxism. În 1901 este deportat la Vologda, în nord, împreună cu mai mulți studenți social-democrați, dar perioada marxistă a lui Berdiaev se apropie de sfârșit. | S-a născut la Kiev într-o familie din aristocrația militară. La 14 ani citește „Critica rațiunii pure” a lui Kant și „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel. Urmează școala de cadeți din Kiev și apoi Universitatea, unde se împrietenește cu Leon Șestov. Începând din 1894 se apropie de marxism. În 1901 este deportat la Vologda, în nord, împreună cu mai mulți studenți social-democrați, dar perioada marxistă a lui Berdiaev se apropie de sfârșit. | ||
| − | În lucrarea sa „Cunoașterea de sine”, o încercare de autobiografie filozofică spune: „Știu bine ce e marxismul, pentru că nu-l știu din afară, ci dinauntru, și îmi provoacă chinuri.” | + | În lucrarea sa „Cunoașterea de sine”, o încercare de autobiografie filozofică, spune: „Știu bine ce e marxismul, pentru că nu-l știu din afară, ci dinauntru, și îmi provoacă chinuri.” |
Devine preocupat de filosofia religiei. În 1907 se mută la Moscova, unde înființează o „Societate filozofico-religioasă”, citește opera lui Vladimir Soloviov și călătorește. În 1916 fondează revista Puti (Calea). Devine profesor de filozofie și istorie la Universitatea din Moscova dar la scurt timp este arestat și anchetat de serviciile de securitate sovietice. În septembrie 1922 Berdiaev este exilat de regimul bolșsevic, din motive ideologice, împreună cu încă 25 de intelectuali. Se stabilește pentru doi ani la Berlin, unde întemeiază o „Academie Rusă de Filozofie Religioasă”. În 1924 se mută la Clamart, lângă Paris, ține conferințe în mai multe țări, publică lucrări. Universitatea din Cambridge îi conferă titlul de „Doctor în teologie Honoris Causa”. | Devine preocupat de filosofia religiei. În 1907 se mută la Moscova, unde înființează o „Societate filozofico-religioasă”, citește opera lui Vladimir Soloviov și călătorește. În 1916 fondează revista Puti (Calea). Devine profesor de filozofie și istorie la Universitatea din Moscova dar la scurt timp este arestat și anchetat de serviciile de securitate sovietice. În septembrie 1922 Berdiaev este exilat de regimul bolșsevic, din motive ideologice, împreună cu încă 25 de intelectuali. Se stabilește pentru doi ani la Berlin, unde întemeiază o „Academie Rusă de Filozofie Religioasă”. În 1924 se mută la Clamart, lângă Paris, ține conferințe în mai multe țări, publică lucrări. Universitatea din Cambridge îi conferă titlul de „Doctor în teologie Honoris Causa”. | ||
Nikolai Alexandrovici Berdiaev (în rusă Николай Александрович Бердяев) (n. 19 martie 1874, d. 24 martie 1948) a fost un filozof rus care s-a ocupat, între altele, de filozofia religiei.
Date biografice:
S-a născut la Kiev într-o familie din aristocrația militară. La 14 ani citește „Critica rațiunii pure” a lui Kant și „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel. Urmează școala de cadeți din Kiev și apoi Universitatea, unde se împrietenește cu Leon Șestov. Începând din 1894 se apropie de marxism. În 1901 este deportat la Vologda, în nord, împreună cu mai mulți studenți social-democrați, dar perioada marxistă a lui Berdiaev se apropie de sfârșit.
În lucrarea sa „Cunoașterea de sine”, o încercare de autobiografie filozofică, spune: „Știu bine ce e marxismul, pentru că nu-l știu din afară, ci dinauntru, și îmi provoacă chinuri.”
Devine preocupat de filosofia religiei. În 1907 se mută la Moscova, unde înființează o „Societate filozofico-religioasă”, citește opera lui Vladimir Soloviov și călătorește. În 1916 fondează revista Puti (Calea). Devine profesor de filozofie și istorie la Universitatea din Moscova dar la scurt timp este arestat și anchetat de serviciile de securitate sovietice. În septembrie 1922 Berdiaev este exilat de regimul bolșsevic, din motive ideologice, împreună cu încă 25 de intelectuali. Se stabilește pentru doi ani la Berlin, unde întemeiază o „Academie Rusă de Filozofie Religioasă”. În 1924 se mută la Clamart, lângă Paris, ține conferințe în mai multe țări, publică lucrări. Universitatea din Cambridge îi conferă titlul de „Doctor în teologie Honoris Causa”.
Lucrări principale:
Sensul creației. Încercare de îndreptățire a omului, Tübingen, 1927
Un nou Ev Mediu, Paris, 1927
Marxismul și religia, Paris, 1931
Creștinismul și lupta de clasă, Paris, 1932
Spirit și libertate. Încercare de filosofie creștină, Tübingen, 1930
Omul și mașina, Paris, 1934
Creștinism și realitate socială, Paris, 1934
Eul și lumea obiectelor. O încercare de filozofie a singurătății și comuniunii, Paris, 1934
Despre menirea omului. Încercare de etică paradoxală, Paris, 1935
Cinci meditații asupra existenței, Paris, 1936
Originea și sensul comunismului rus, Luzern, 1937
Despre sclavia și libertatea omului. Încercare de filozofie personalistă, Paris, 1946
Spiritul lui Dostoievski, Paris, 1946
O încercare de metafizică eshatologică. Creație și obiectivare, Paris, 1946
Dialectica existențială a divinului și omenescului, Paris, 1947
Sensul istoriei, Paris, 1948
Despre spiritul burghez, Paris, 1949-1950
Adevăr și revelație, Paris, 1954
Filozofia inegalității, Lausanne, 1980