Mircea Cărtărescu (n. 1 iunie 1956 în București) este un poet, prozator, critic literar și publicist român.
Copilăria și studiile:
Mircea Cărtărescu s-a născut pe data de 1 iunie 1956, în București. Despre copilăria sa, el va afirma că ea „reprezintă principala sa experiență existențială și singura pe care a trăit-o atent”. Face parte din grupul poeților „optzeciști” care au frecventat „Cenaclul de Luni” condus de criticul literar Nicolae Manolescu, dar în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului „Junimea”, conduse de Ovid S. Crohmălniceanu. Absolvent al liceului „Dimitrie Cantemir” din București, el va urma cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română. În 1980 prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul „Visul chimeric”, reeditat în anul 2011. În anul 1999 obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc, coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la editura Humanitas, de asemenea reeditată.
Debutul literar:
Mircea Cărtărescu a debutat cu poezii la Cenaclul de Luni și în România Literară în anul 1978, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu, și în volum în antologia Aer cu diamante, dar a citit și proză la Cenaclul de proză „Junimea” condus de Ovid S. Crohmălniceanu. De altfel a publicat o proză în antologia „Desant'83”. A debutat în volumul individual „Faruri, vitrine, fotografii” la editura Cartea Românească în anul 1980. A continuat să scrie versuri, a publicat mai multe volume, intre care se remarcă „Poeme de amor” sau „Totul”.
Activitatea literară:
Un proiect unic în felul său este „Levantul”, o epopee eroicomică dar și un periplu prin istoria literaturii române. Procedeul a fost utilizat și de scriitorul irlandez James Joyce în capitolul intitulat Boii soarelui din romanul Ulise. Scriitorul reciclează toate stilurile poetice, de la Dosoftei la Nichita Stănescu, performanță unică, de nimeni atinsă și apoi de nimeni repetată. Este considerat de multi drept un teoretician important al postmodernismului românesc, și un autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în străinătate.
Mircea Cărtărescu este un prozator și romancier care practică speciile literaturii fantastice, sau fantasy în volumul „Visul” (reluat într-o formă ușor diferită sub titlul Nostalgia). Ultimul sau mare proiect editorial, trilogia romanescă „Orbitor”, are forma unui fluture, și conține trei volume, „Aripa stângă”, „Corpul” și „Aripa dreaptă”, ultimul fiind editat în luna iulie 2007. Cartea a fost scrisă sub influența lecturii romanelor lui Thomas Pynchon, influență recunoscută deschis de autor în interviurile sale. Operele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară, etc.
Între anii 1980 și 1989 a fost profesor de limba română la o școală generală, apoi funcționar la Uniunea Scriitorilor, iar apoi redactor la revista „Caiete Critice”. Din anul 1991 este lector la catedra de Istoria literaturii române a Facultății de Litere a Universității din București. Din anul 2004 este conferențiar la aceeași catedră.
Prezent:
Actualmente, Mircea Cărtărescu este conferențiar universitar la Catedra de literatură română a Facultății de Litere a Universității din București. Mircea Cărtărescu este căsătorit cu poeta Ioana Nicolaie. Ultimele sale cărți publicate, De ce iubim femeile și Frumoasele străine i-au adus un succes de box-office, figurând pe lista de cărți best-seller ale editurii care îi publică toate cărțile și cu care a semnat un contract de exclusivitate.
Debut:
A debutat în 1971 cu poezii în revista România literară.
Opera literară:
Poezii:
Faruri, vitrine, fotografii..., Cartea Românească, București, 1980 - Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1980
Poeme de amor, Cartea Românească, București, 1983
Totul, Cartea Românească, București, 1985
Levantul, Cartea Românească, București, 1990 - Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990
Dragostea. Poeme (1984-1987), Editura Humanitas, București, 1994
50 de sonete de Mircea Cartarescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu, Editura Brumar, Timișoara, 2003 Nimic. Poeme (1988-1992), Editura Humanitas, București, 2010 Antologii[modificare] Dublu CD. Antologie de poezie, Editura Humanitas, București, 1998
Plurivers, Editura Humanitas, București, 2003 (antologie în două volume cu postfață de Paul Cernat)
Poeme în garanție, Editura Casa Radio, București, 2005 (antologie cu ilustrații de Tudor Jebeleanu)
Dublu album de versuri, Editura Humanitas, București, 2009
Colaborări, volume colective:
Aer cu diamante (volum colectiv), Editura Litera, București, 1982 (cu prefață de Nicolae Manolescu și ilustrații de Tudor Jebeleanu)
Antologia poeților tineri, Cartea Românească, București]], 1982 (antologie alcătuită de George Alboiu)
Antologia poeziei generației `80 (volum colectiv), Editura Vlasie, Pitești, 1993 (antologie îngrijită de Alexandru Mușina)
Antologia poeziei românești culte, Editura Teora, București, 1998 (antologie coordonată de Florin Șindrilaru)
Experimentul literar românesc postbelic, Editura Paralela 45, Pitești, 1998 (cu secțiune antologică)
Antologia poeziei române de la origini până azi, Editura Paralela 45, Pitești, 1999 (antologie alcătuită de Dumitru Chioaru și Ioan Radu Văcărescu)
40238 Tescani, Editura Image, București, 2000 (volum experimental realizat împreună cu Ioana Nicolaie, Marius Ianuș, Florin Iaru, Ioana Godeanu, Doina Ioanid și alții)
Proză:
Unele dintre cele mai importante lucrări de proză ale lui Mircea Cărtărescu includ Visul, (Cartea Românească, București, 1989 - Premiul Academiei române pe 1989), Nostalgia (ediție integrală a cărții Visul, Editura Humanitas, București, 1993) și trilogia Orbitor:
Orbitor. Aripa stângă, Editura Humanitas, București, 1996
Orbitor. Corpul, Editura Humanitas, București, 2002
Orbitor. Aripa dreaptă, Editura Humanitas, București, 2007
Alte lucrări:
Travesti, Editura Humanitas, București, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul ASPRO pe 1994
Enciclopedia zmeilor, Editura Humanitas, București, 2005
Gemenii, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia)
REM, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia)
Mendebilul, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia)
Frumoasele străine, Editura Humanitas, București, 2010
Eseu și publicistică:
Visul chimeric, Editura Litera, București, 1992
Postmodernismul românesc, Editura Humanitas, București, 1999
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli, Editura Humanitas, București, 2002
De ce iubim femeile, Editura Humanitas, București, 2004
Baroane!, Editura Humanitas, București, 2005
Ochiul căprui al dragostei noastre, Editura Humanitas, București, 2012
Colaborări, volume colective:
Desant '83 (volum colectiv), Cartea Românească, București, 1983
Generația `80 în proza scurtă, Editura Paralela 45, Pitești, 1998 (antologie îngrijită de Gheorghe Crăciun și Viorel Marineasa)
Competiția continuă. Generația `80 în texte teoretice, Editura Vlasie, Pitești, 1994 (antologie îngrijită de Gheorghe Crăciun)
Jurnal:
Jurnal I, 1990-1996, Editura Humanitas, București, 2001
Jurnal II, 1997-2003, Editura Humanitas, București, 2005
Zen. Jurnal 2004-2010, Editura Humanitas, București, 2011
Audiobooks:
Parfumul aspru al ficțiunii, Editura Humanitas Multimedia, București, 2003
Levantul, Casa Radio, 2004
De ce iubim femeile, Editura Humanitas Multimedia, București, 2005
Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza, Editura Humanitas Multimedia, București, 2009
Travesti, Editura Humanitas Multimedia, București, 2009
Opere traduse:
În anul 2003 au fost traduse în italiană de către Bruno Mazzoni două cărți importante ale lui Mircea Cărtărescu, sub titlurile Nostalgia și Quando hai bisogno d’amore. Acestea s-au dovedit a fi un adevărat succes.
Trilogia „Orbitor” este probabil cea mai tradusă lucrare a lui Mircea Cărtărescu. Primele două volume au fost traduse în olandeză (cu titlul De Trofee) pe rând în 2010 și 2012 de către Jan Willem Bos. A treia carte este încă în lucru. Traducerea acestei cărți a fost un mare eveniment, ziarul de referință olandez „NRC Handelsblad” publicând chiar și o recenzie amplă pentru aceasta. Tot în limba neerlandeză a fost tradusă și cartea „Travesti” de către Jan Willem Bos, la Editura „Meulenhoff” din Amsterdam, în 1994. De asemenea, „Orbitor” a fost tradus în două versiuni: „Orbitor”, Editura Denoël, Paris, 1999 și „Orbitor”, Editura Gallimard, 2002 (traducere în limba franceză de Alain Paruit).
Premii și distincții:
Mircea Cărtărescu a primit următorarele premii:
1980: Premiul Uniunii Scriitorilor din România
1989: Premiul Academiei Române
1990: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul revistei Flacăra, Premiul revistei Ateneu, Premiul revistri Tomis, Premiul revistei Cuvântul
1992: Le Rêve nominalizare pentru: Prix Mèdicis, Premiul Uniunii Latine, Le meilleur livre étranger
1994: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul ASPRO, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova
1996: Premiul ASPRO, Premiul revistei Flacăra, Premiul revistei Ateneu, Premiul revistei Tomis, Premiul revistei Cuvântul
1997: Premiul revistei Flacăra, Premiul revistei Ateneu, Premiul revistei Tomis, Premiul revistei Cuvântul
1999: traducerea în limba franceză a romanului Orbitor nominalizat pentru Premiul Uniunii Latine
2000: Premiul Uniunii Scriitorilor din România
2002: Premiul ASPRO, Premiul AER
2005: Premiul literar „Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia
2006: „Meritul cultural” în grad de mare ofițer, acordat de către Președintele României
2011: Premiul Internațional pentru Literatură de la Vilenica
2012: Premiul Internațional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt 2012”, Berlin
2013: Premiul Spycher - Literaturpreis Leuk în Elveția
2013: Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Novi Sad
Controverse:
- acuzația de plagiat referitoare la modalitatea de folosire a unui fragment din cartea lui Laurence Sterne, Tristram Shandy,:p. 174, în lucrarea sa de debut „Faruri, vitrine, fotografii”...:pp 32-33. Scriitorul și-a precizat punctul de vedere referitor la acuzațiile aduse, într-un articol publicat în „România Literară” din 12 februarie 1981.
- acuzația de a fi beneficiat de o susținere preferențială (sub aspectul finanțării și al promovării) din partea Institutului Cultural Român, în perioada cât acesta a fost condus de Horia Roman Patapievici. Acuzațiile au fost prezentate într-o serie de articole apărute în ziarul Cotidianul și la postul de televiziune „Antena 3”, în cursul anului 2012. Mircea Cărtărescu a replicat într-un articol publica în ziarul „Adevărul”.