Acțiuni

Mihai Beniuc

De la Referate

Mihai Beniuc (n. 20 noiembrie 1907, Sebiș, Arad - d. 24 iunie 1988) a fost un poet, prozator și psiholog român. Mihai Beniuc este cunoscut în general ca poet proletcultist, al regimurilor comuniste din România, alături de autori ca A. Toma, Dan Deșliu, Eugen Frunză, A. E. Bakonsky sau Maria Banuș, între alții, urmărind cu interes direcțiunile Partidului Comunist Român. A activat, de asemenea, ca psiholog (specialist în psihologia animalelor), profesor la Universitatea clujeană.

Biografie:

Mihai Beniuc a fost fiul lui Athanasie Beniuc și al Veselinei. Urmează Liceul Moise Nicoară din Arad între 1921-1927, unde îl are ca profesor de literatură pe profesorul Alexandru T. Stamatiad. Debutează în revista liceului, „Laboremus”. Participă la cenaclul lui Victor Papilian. Licențiat în psihologie, filozofie și sociologie al Universității din Cluj, în 1931. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, este conferențiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) și autorul unor volume de versuri (Cântece de pierzanie, 1938, Cântece noi, 1940, Orașul pierdut, 1943), privite de public și de critica literară cu înțelegerea și simpatia cu care este privită arta naivă.

Cariera după 1946:

Adevărata sa carieră literară începe în 1946, când publică volumul intitulat Un om așteaptă răsăritul, și pleacă în calitate de consilier cultural la Moscova. După doi ani se întoarce în țară și se stabilește la București. Publică în medie câte o carte pe an; își reeditează unele lucrări; altele îi sunt traduse în străinătate. În 1965 este înlăturat din funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor. Redevine profesor de zoopsihologie, de data aceasta la Universitatea din București. Mihai Beniuc renunță la promovarea cărții sale de versuri din 1951, „Cântec pentru tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej”, și se reprofilează, începând să scrie câteva poeme pentru liderul comunist de atunci, Nicolae Ceaușescu. În ultimii ani de viață se stabilește în vila sa din cartierul Primăverii și își continuă activitatea de poet, pe formula realismului-socialist. Poemele sale se publică în principalele ziare și reviste ale epocii. Moare la 24 iunie 1988 și este înmormântat în Cimitirul Evanghelic Luteran din București.

Opera:

Volume de versuri (selectiv):

Cântece de pierzanie, 1938

Cântece noi, 1943

Orașul pierdut, 1943

Un om așteaptă răsăritul, 1946

Mărul de lângă drum, 1954 Steaguri, 1951

Cântec pentru tovarășul Gheorghiu Dej,1951

Partidul m-a învățat, 1954

Trăinicie, 1956

Azimă, 1956

Inima bătrînului Vezuv, 1957

Cu un ceas mai devreme, 1959

Romane:

Pe muche de cuțit, 1959

Dispariția unui om de rând, 1963

Explozie înăbușită, 1971

Afilieri:

Președinte al Uniunii Scriitorilor din România

Membru titular al Academiei Române