Marin Tarangul s-a născut la 1 mai 1938 în Bucureşti. În 1959 îşi ia licenţa în teologie la Institutul Teologic din Sibiu, unde între 1959-1961 îşi continuă studiile de doctorat în istoria religiilor.
Între 1961-1964 este arestat politic.
În 1971, obţine o altă licenţă la Institutul de Istoria şi Teoria Artei, din Bucureşti.
Între 1966-1979, publică poezii şi eseuri în principalele reviste culturale bucureştene, este membru al Uniunii Scriitorilor, redactor la revista "Amfiteatru" şi la studiul Animafilm.
Îi sunt respinse sau amânate de către cenzură o serie de texte, acesta fiind şi motivul în baza căruia cere oficial expatrierea.
În 1979, se stabileşte în Franţa. Aici obţine două doctorate în filosofie, la Institutul Catolic şi la Sorbona (cu teza: "Icoana, experienţă şi realitate-discurs acrotatic"), iar în 1987, obţine un doctorat la Institutul de Studii Orientale, secţia română (cu teza: "Poezia lui Nichita Stănescu şi arta poetică").
A murit, la Paris, în 18 septembrie 2010.
Scrieri:
Gabriel Liiceanu, într-o scrisoare din Heidelberg, din 26 iulie 1984, către Virgil Ierunca, afirma:
Uneori mă uimeşte că ceilalţi nu-i simt lui Marin Tarangul "clasa" de excepţie, acel ceva care-l aşază foarte departe de toţi prietenii lui, pesemne un simţ al nemijlocirii secunde, semnul adevăratei maturităţi a spiritului. El a trecut dincolo de barierele convenţiilor culturale, având o disponibilitate către esenţial care pe mine mă amuţeşte şi mă face să măsimt foarte copil.
Andrei Pleşu consideră că:
Marin Tarangul nu e uşor de citit. Era dintre aceia care nu aşteaptă ca gândul să fie gândit până la capăt, înainte de a fi scris. Îşi căuta gândul scriind. Îl aştepta scriind. Performanţa sa era alcătuită, în consecinţă, din spectaculoase "din-când-în-când"-uri, printre care ideile şi cuvintele evoluau labirintic. Dar energia sondajelor sale intelectuale, tenacitatea şi îndemânarea sa speculativă, formulările sale luminos imprevizibile îl aşază printre figurile de vârf ale vremii.