Acțiuni

Margareta Pâslaru

De la Referate

Margareta Pâslaru (n. 9 iulie 1943, București) este o cântăreață, compozitoare și textieră română de muzică ușoară-pop, folclor, actriță de teatru și film, realizatoare TV și Radio. A scris cartea „Eu și Timpul”.

Biografie:

Eleva Margareta Pâslaru a debutat în muzica ușoară la Casa de Cultură Grivița Roșie în 1958, acompaniată de Paul Ghentzer. Prima apariție în public, la vârsta de 4 ani și jumătate, a avut loc pe scena Operei în rolul copilului din Madame Butterfly de Puccini.

După o carieră de excepție, Margareta Pâslaru a fost sǎrbǎtorită la Uniunea Compozitorilor în 2008 cu prilejul aniversării a 50 de ani de la debutul său. Anul 2010 i-a adus artistei cu multiple valențe „Trofeul Electrecord” la împlinirea unei jumătăți de secol de la prima înregistrare discografică. Vom puncta succint câteva etape, activitatea în muzică, teatru, film, compoziție, folclor, a legendarei personalități, „un mit al muzicii ușoare” cum a numit-o compozitorul George Grigoriu. Descoperită de Ileana Pop în 1959 ca artist amator, apare pe 10 iulie 1960 în emisiunea lui Valeriu Lazarov „Toată lumea face sport” dedicată câștigătorilor români la Olimpiada de la Roma. Margareta a interpretat cu acea ocazie „Piccolissima serenata” în limba italiană; în studio mai apar: Coca Andronescu, Trio Grigoriu și Mircea Albulescu. În următoarea emisiune, în duet cu Marina Voica, lansează versiunea românească a piesei „Pe aripa vântului”. În 1961 Margareta Pâslaru obține Premiul I la faza orășenească a celui de-al VI-lea concurs al artiștilor amatori din raionul Grivița Roșie.

Impresionat de timbrul aparte al Margaretei, tânărul George Grigoriu din „Trio Grigoriu”, compune special pentru ea, în 1959, „Chemarea mării” (numit de public „Și-n apa mării”). În interpretarea originală a talentatei cântărețe, piesa devine mare șlagăr la Radio România. Ca urmare a succesului, în 1960 și Casa de Discuri Electrecord înregistrează cântecul pe primul disc al Margaretei, nr.3002, care bate recordul vânzărilor de muzică ușoară în anul următor. Discul de Aur primit în 1968 o catapultează la Cannes în 1969 unde i se decernează Trofeul M.I.D.E.M. și apare pe aceeași scena cu Ginette Reno, James Last, Tunes Dizzeie, Muslim Magomaev, Patty Pravo, Jaffa Jarkoni, Juan Manuel Serrat, Amalia Rodriguez, Dalida, Mireille Mathieu, Udo Jurgens, Adriano Celentano. A studiat: pian, balet, pictură, cursul de perfecționare de pe lângă Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă (Ministerul Culturii) clasa Camelia Dăscălescu.

Vocea succesului:

Vocea cu infinite posibilități de exprimare și timbrul grav al Margaretei au inspirat 65 de compozitori, printre care clasicii muzicii ușoare Henry Mălineanu, George Sbârcea, Camelia Dăscălescu, Aurel Giroveanu, Edmond Deda, Nicolae Kirculescu, care i-au încredințat creațiile lor. Dintre sutele de melodii înregistrate, unele au fost scrise special pentru glasul său aparte. Cine poate uita interpretarea melodiilor „Chemarea mării” (George Grigoriu), „Cum e oare?” (Florin Bogardo), „Două rândunici” (Radu Șerban), ”Va veni o clipă” (Paul Urmuzescu), tema filmului Veronica (Temistocle Popa), „O mască râde, o mască plânge” (Vasile Veselovschi), „Mediterana”, cunoscută și sub titlul „La Marea Neagră” (Ion Cristinoiu), „Cine știe” (Horia Moculescu) și câte și mai câte, difuzate și în prezent la radio. Astfel Margareta Pâslaru își creează un repertoriu vast, la care se adaugă șlagăre internaționale: „Trandafirii tăi”, „În grădina bucuriilor”, „Harap Alb”, „Spuneam că nu-mi pasă” (Bui, Bui, Bui - Bensonhurst Blues), „Poate vreți să dansați” (Prego), „Gelosul”, „Acesta e cântecul meu” etc. Din repertoriul vast - peste 1000 de titluri - au fost înregistrate aproximativ 680 de melodii la Radio, Electrecord, Televiziune, piese cântate în turneele din țară și străinătate, a căror evidență a rămas doar în memoria fanilor. Apreciata cântăreață-interpretă evoluează cu aplomb ca actriță în teatru și film, abordează folclorul, începe să compună cu originalitate muzică și text, acompaniindu-se la pian.

În 1968, juriul internațional al Festivalului Cerbul de Aur îi oferă Margaretei Pâslaru Mențiunea „Cerbul de Aur”, ceea ce înscrie numele României în palmaresul primei ediții. Artista sărbătorește 10 ani de activitate printr-un „One Woman Show” cântând 23 de piese, unele, compoziții proprii. În 1969 face un salt de la statutul de concurent la cel de vedetă în recital, acompaniată de propria formație (Rolf Albricht) și creându-și coregrafia. Invitată să cânte și în străinătate, Margareta nu primește viză timp de 10 ani.

În 1981 Margareta Pâslaru prezintă primul recital de autor pe versurile unor poeți consacrați cum ar fi Ion Minulescu, Ana Blandiana, Virgil Carianopol. Acompaniată de „Romanticii“ lui Mircea Drăgan, Margareta vine cu propriul concept prin care își schimbă costumația la vedere, „cuierul cu personaje”. A fost o altă etapă importantă în cariera artistei. Compozitoare, textieră, autoarea cărții ”Eu și Timpul”.

Printre numeroasele-i hituri componistice fredonate din generație în generație: „Timpul”, „Dacă ai ghici”, „Diamant fermecat” și altele, triumfă „Lasă-mi toamnă pomii verzi!”, inspirată de versurile Anei Blandiana, preluat de tineri de toate vârstele. Acest șlagăr solicitat de admiratori ani la rând, difuzat la Radio și pe CD-uri, se califică prin votul publicului în „Top 80” Radio România Actualitați, ca fiind una dintre cele mai frumoase melodii din ultimii 80 de ani.

Selecțiuni din primul Caiet tipărit „Margareta Pâslaru și creațiile sale” (voce și pian):

„Timpul” (muzică și text); „Dacă ai ghici” (muzică și text); „Diamant fermecat” (text Eugen Rotaru); „Lasă-mi toamnă pomii verzi!” (versuri Ana Blandiana); „Era o fântână” (versuri Elena Farago); „Tatăl nostru” - rugăciune; „A nimănui sunt” (muzică și text); „Ceasul e un vrăjitor” (muzică și text); „Cheia fericirii” (muzică și text); „Bunicii mei” (muzică și text); „Damboviță, apa dule” (muzică și text); Țigara (muzică și text); Regret (muzică și text); Tata (muzică și text); Nu! (versuri Virgil Carianopol); Avioane de hârtie (muzică și text), Dragoste flămandă (muzică și text) , Ce bine ar fi (muzică și text), „Soldațelul” (muzică și text); „Emoții, ciudate sentimente”(muzică și text); „Alergători de cursă lungă” (muzică și text); „Bâlbâitul” (muzică și text); „Balada focului” (muzică și text); „Pasiunea” (muzică și text); „Turneul” (muzică și text); „Duminica fără el” (muzică și text); „E o luptă în toate cele” (muzică și text); „Bucuria de a cânta” (muzica si text); „Ghimpii” (versuri Lucian Blaga); „Vreo zgâtie de fată” (versuri Mihai Eminescu); „Riscul” (versuri Adrian Păunescu); „Înapoierea cheii” („Mi-e dor”) (versuri Nichita Stănescu); „Tulburătoare e această primăvară” (muzică și text); „Toate, toate trec” (muzică și text); „Spune tu care știi atât de multe” (muzică și text); „Eu și timpul” (versuri Virgil Carianopol); „Nu vreau să moară florile de măr” (versuri Agatha Grigorescu Bacovia); „Ecou, ecou, ecou” (muzică și text); „Mai bine soarta lui Sisif” (versuri Ion Horea); „Despotici în uimire” (versuri Constanța Buzea); „Și viata merge mai departe” (versuri Constanța Buzea); „Voroneț” (versuri Constanța Buzea); „Romanța soarelui” (versuri Ion Minulescu); „Tare-am fost” (versuri Virgil Carianopol);„ Păsările nu mor niciodată” (text Ovidiu Dumitru cu o adaptare după Mihai Eminescu); „Flăcări” (versuri Virgil Carianopol); „Septembrie” (versuri Romulus Vulpescu); „Am cântat” (versuri Virgil Carianopol); „Fericirea mult visată” (muzică și text); „Iubindu-te” (versuri Mariana Dumitrescu); ”Our day childern's day” (muzica si text); muzica pentru două episoade din serialul de desene animate „Mihaela” de Nell Cobar „Bravo Mihaela” și „Mihaela are probleme” ș.a.

Actriță de teatru și film:

1964 - Margareta Pâslaru a fost distribuită de maestrul Liviu Ciulei, alături de Toma Caragiu, în piesa Opera de trei parale de Bertold Brecht, în rolul Polly Peachum, la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”. Piesa s-a jucat în 4 stagiuni, aproximativ 400 de reprezentații, și a beneficiat de o distribuție de excepție: Clody Bertola, Victor Rebengiuc, George Măruță și Rodica Tapalagă.

Filmografie:

1966 - „Tunelul” regia Francisc Munteanu. Margareta Pâslaru câștigă diploma de debut în cinematografie pentru rolul dramatic Iulia, din coproducția româno-sovietică „Tunelul” la cea de-a III-a ediție a Festivalului național al filmului „Pelicanul de Aur” care a avut loc la Mamaia. În film Margareta i-a avut ca parteneri pe Emerich Schäffer, Ion Dichiseanu; mai apar Ștefan Bănică, Florin Piersic.

1966 - „Un film cu o fată fermecătoare” - regia Lucian Bratu, cu Margareta Pâslaru, Ștefan Iordache, Marin Moraru, Emerich Schäffer.

1967 - „Împușcături pe portativ” - regia Cezar Grigoriu, cu Margareta Pâslaru, Cornel Fugaru, Nae Roman, Ștefan Bănică, Puiu Călinescu și invitata de culoare Nancy Holloway.

1972 - „Veronica” - regia Elisabeta Bostan, cu Margareta Pâslaru, Lulu Mihăescu, Florian Pittiș, Dem Rădulescu, Vasilica Tastaman, Angela Moldovan.

1973 - „Veronica se întoarce” - regia Elisabeta Bostan, cu Margareta Pâslaru, Lulu Mihăescu, Florian Pittiș, Dem Rădulescu, Vasilica Tastaman, Angela Moldovan.

1976 - „Gloria nu cântă” - regia Alexandru Bocăneț, cu Margareta Pâslaru alături de Toma Caragiu, Constantin Diplan, Horațiu Mălăele, Tora Vasilescu.

1978 - „Melodii, melodii” - regia Francisc Munteanu, muzica Temistocle Popa, rol principal feminin Margareta Pâslaru alături de Jean Constantin, Cornel Constantiniu, Cornel Patrichi, Sergiu Zagardan, Radu Goldiș, Amza Pellea, Ion Dichiseanu.

1979 - „Clipa” - regia Gheorghe Vitanidis, rol episodic, Margareta Pâslaru, o țărancă din filmul „Clipa”, ipostază inedită.

Impresii:

Supervedeta anilor '60-'70 evolueaza în deceniile următoare, devenind „O legendă vie a României, o artistă cu totul specială” cum scria Jurnalul Național în 9 iulie 2008. Florence Bedreaga spunea „Ați revoluționat muzica ușoară românească, deschizând calea multor artiști. Genul și vocea inconfundabile continuă să încânte și astăzi generații mai noi sau mai vechi. Va mulțumim că existați”. Revista „Cinema” prin Mircea Alexandrescu a numit-o „personajul Margareta Pâslaru” în anul 1969. Margareta, având „un timbru cu rezonanțe de violoncel” (Doru Popovici, compozitor, Informația - 11.07.1981) a ocupat primul loc în clasamentul de popularitate publicat în revista „Flacăra” 1967-1972. Sondajul a fost întrerupt, dar ascensiunea Margaretei Pâslaru a continuat.

Din simpatie, Margareta Pâslaru a mai fost numită în presă vedetă, zână, regină, divă, dar în diferite interviuri, inclusiv în emisiunea «Nașu'» din 12.02.2009, domnia sa a declarat: „eu rămân un artist”. Scânteia Tineretului - 18.03.1969 Margareta Pâslaru ne răspunde „Cum vă simțiți ca vedetă internațională?” - Drept să vă spun, am auzit atâtea interpretări date termenului de vedetă, încât nu mă angajez cu vreun răspuns până ce nu definesc eu ce înțeleg prin aceasta. Ar exista o variantă a termenului, caracterizată prin ifose, atotștiutorism, indecență, mă rog tot ceea ce se spune despre un artist care „face pe vedeta”. Dacă e să accept realmente denumirea de vedetă, apoi înțeleg prin ea muncă, seriozitate, pasiune, perseverență, tot ceea ce face ca prin comportament artistic să dobândești aprecierea unanimă.

Compozitorul Doru Popovici - Informația 11.07.1981: „În ultimii ani, Margareta Pâslaru a atras în mod deosebit atenția prin talentul ei - real - de compozitoare. Se remarcă din ce în ce mai mult, bogata-i inventivitate melodică și ritmică și acea intuiție rară de a genera mult râvnitele șlagăre, niciodată banale, întotdeauna pline de vitalitate!”

Compozitorul Paul Urmuzescu - CD ”Margareta forever” 2006 - „Părerea mea este că ce a reprezentat Maria Tănase pentru muzica populară, Margareta - un unicat de talent - este pentru muzica ușoară și va rămâne în istoria marilor artiști.”

Muzicologul Viorel Cosma - Aula Uniunii Compozitorilor 2008: „(...) O activitate care o surprinde atât ca interpretă de muzică populară, muzică ușoară dar, în același timp, chiar și de compozitoare. Margareta Pâslaru figurează in Lexiconul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (...)”

Prof. univ. Mihai Cosma - TVR3, noiembrie 2010, lansarea CD-ului „Margareta - 50 de ani de la primul disc - Lasă-mi toamnă, pomii verzi”: „(...) am considerat parcurgând paginile de creație ale doamnei Margareta Pâslaru că domnia sa face parte din clasicismul muzicii românești prin valoarea compozițiilor pe care le are, prin impactul acestor compoziții asupra tuturor generațiilor aș spune, de la cei mai vârstnici până la cei mai tineri.”

Premii și onoruri:

Este câștigătoare a numeroase premii peste hotare și în țară. De-a lungul Concursului de Creație și Festivalului de muzică ușoară românească Mamaia, între anii 1963-1976 (cu întreruperea festivalului în anii '66, '67, '70 și '77-'82) Margaretei Pâslaru i s-au încredințat 38 de melodii în numai 8 ani în care a participat. Vă prezentăm lista premiilor caștigate de Margareta Pâslaru în ordine cronologică:

1961 - Premiul I solist vocal - la Faza Orășenească, ediția a VI-a, Concursul Artiștilor Amatori

1963 - Premiul Uniunii Scriitorilor - Cum e oare? - de Florin Bogardo / Madeleine Fortunescu - Fest. Mamaia

Mențiune - creație - Soarele e-ndrăgostit de Mamaia - Dinu Șerbănescu / Aurel Felea - Fest. Mamaia

1964 - Premiul Uniunii Compozitorilor - creație - Ca-n prima zi - de Elly Roman / Eugen Mirea - Fest. Mamaia

Premiul Uniunii Tineretului Muncitor - creație - Două rândunici - de Radu Șerban / Constantin Cârjan - Fest. Mamaia

Mențiune - creație - Ochii tăi - de Gelu Solomonescu / Teodor Balș - Fest. Mamaia

1965 - Premiul Radioteleviziunii - Cu tine - de V.Veselovschi / Aurel Storin - Fest. Mamaia

Premiul Uniunii Scriitorilor - Dorule - de Temistocle Popa, Aurel Storin - Fest. Mamaia

Mențiune - creație - Seri la malul mării - de (Sile Dinicu / Aurel Felea) - Fest. Mamaia

1966 - Diploma de debut în cinematografie, în coproducția „Tunelul” - rolul Iulia, Fest. Național de Film „Pelicanul de Aur” Mamaia, ediția a III-a

1968 - Mențiunea „Cerbul de Aur” - la Fest. Internațional Cerbul de aur Brașov – România

1968 - Premiul III la Fest. Internațional Sopot - Polonia

1968 – Discul de Aur acordat de Electrecord și Consiliul de Stat pentru Cultură și Artă (CSCA) România pentru vânzări constante de-a lungul anilor

1969 - Premiul II - Să nu uităm să iubim trandafirii - de Florin Bogardo / Ovidiu Dumitru - Fest. Mamaia

1969 - Trofeul M.I.D.E.M. - Discul de marmură - la Cannes, Franța

1970 - Premiul I - Această taină să rămână între noi - de Radu Șerban / Mihai Maximilian - Concursul Național de Muzică Ușoară, București

Premiul II - Mamă, dă-mi un sfat - de Vasile Veselovschi / Mihai Maximilian - Concursul Național de Muzică Ușoară, București

1970 – Premiul Sony (creație) și Premiul Mitsukoshi (interpretare) - Fest. Internațional Tokyo, Japonia

1971 - Mențiune - creație - Soarele dragostei - de George Grigoriu / text Romeo Iorgulescu - Fest. Mamaia

1971 - Premiul Presei ls Festivalul Presei Ankara - Turcia

1971 - Premiul special al Presei, Festivalul Internațional - Malta

1973 - Premiul Consiliului Culturii și Educației Socialiste - Stelele - de George Grigoriu / Angel Grigoriu și Romeo Iorgulescu - Fest. Mamaia

Mențiune a Consiliului Culturii și Educației Socialiste - creație - La noi - de Aurel Manolache / Sașa Georgescu - Fest. Mamaia

Mențiune a Comitetului de Stat al Radioteleviziunii Române - creație - Cânta un ciobănaș - de Temistocle Popa) - Fest. Mamaia

Mențiune a Comitetului de Stat al Radioteleviziunii Române - creație - Și m-am trezit că iubesc - de Temistocle Popa / Aurel Storin - Fest. Mamaia

1975 - Premiul I - Melodiile dragostei - de Ion Cristinoiu / Mihai Dumbravă - Fest. Mamaia

Premiul II - Aici la mine acasă - de George Grigoriu / Angel Grigoriu-Romeo Iorgulescu - Fest. Mamaia

1976 - Premiul II - Un roman de dragoste - de Temistocle Popa / text Mihai Dumbravă - Fest. Mamaia

1979 - Premiul la creație - Pasărea măiastră - muzica Vasile Vasilache jr. text Margareta Pâslaru, Fest. Tineretului București

1981 - Premiul la creație - Diamant fermecat - muzica Margareta Pâslaru, text Eugen Rotaru, concurs TV „Șlagăre în devenire”

1996 - Membră de Onoare - UNICEF România

1996 - Membră de Onoare - UNESCO Romania - Club

1997 - Invitată de Onoare la Fest. Internațional Cerbul de Aur – Brașov

1998 - Distincția Umanitarismului - Los Angeles - US oferită de Camera de Comerț California-România

1999 - Invitată de Onoare la Gala UNITER – București

1999 - Premiul „Vedete Internaționale ale Cântecului Românesc” - revista Actualitatea Muzicală - Uniunea Compozitorilor

2000 - Cetățean de Onoare al Municipiului București

2000 - Membră de Onoare a Crucii Roșii Române

2002 - Premiul ”Women of Excellence” categoria Arts & Humanities - Union County - NJ, USA

2003 - Telly Award - finalist bronz - categoria Cultural, la cea de a 24-a competiție națională Telly * Awards, Cincinnati Ohio

2004 - Gold Classic Telly Winner - categoria Cultural - la cea de a 25 aniversare Telly Awards Cincinnati, Ohio

2004 - The Communicator Award of Distinction for ”Forever Music” -Cable TV/ Educational program category, Arlington Texas

2005 - The Videographer Award of Distinction categoria TV/Program/Arts ”The Best Of..Artists & Their Art”, Arlington Texas

2006 - Premiu pentru întreaga activitate - Gala „Femei de succes”

2006 - Premiul de Excelență VIP - Ediția LXXIIV

2006 - Radio România - 78 de ani, Diploma de Excelență pentru întreaga activitate

2006 - Trofeul TVR50 și Diploma de Excelența, cu ocazia jubileului TVR, pentru rolul avut în istoria Televiziunii Române

2007 - Premiul de Excelență pentru întreaga activitate acordat de Radio România Actualități

2007 - Diploma de merit pentru excepționala implicare în sprijinirea persoanelor dezavantajate la seara România Actualități - Callatis

2007 - „Steaua Margareta Pâslaru“ inaugurată pe Aleea Stelelor de Mare - Mangalia

2008 - Medalie și Diploma de onoare „Cerbul de Aur 40” Fest. Internațional Brașov

2008 - Premiul de Excelență - 50 de ani de la debut - acordat de Mediaș

2008 - Premiul pentru Întreaga Carieră - Premiile Confidențial ediția a III-a

2008 - Trofeul de Excelență „Gala Celebrităților anului 2008” la 50 de ani de la debut

2008 - Diploma Aniversară „Radio România 80” la împlinirea a 80 de ani de existență a radioului public

2008 - Trofeul de Excelență „Zece pentru România” și Diploma de Onoare pentru contribuția excepțională la imaginea României

2009 - TVR - Trofeul „Învingătorii Timpului” pentru o viață dedicată artei

2009 - Diploma „Mihai Maximilian” oferită de Fundația Stelar pentru contribuția specială adusă revistei romanești

2009 - Diploma de Excelență „Omul Anului 2009” Israel pentru performanțe deosebite în domeniul teatrului și muzicii „10 pentru România - 10 pentru Israel”

2010 - ”Excellence Award” The Social Inclusion Gala București pentru multiplele contribuții la promovarea egalității în accesul la educație - Campania „Școala te face mare”, Ovidiu Rrom

2010 - Diploma de Excelență oferită de Casa de Discuri Electrecord pentru fidelitatea fața de Electrecord

2010 - Diploma de Excelență Artistică pentru colaborarea cu echipa „Top Romanesc”, Radio România Actualități

2010 - „Trofeul Electrecord” creat special pentru Margareta Pâslaru la împlinirea a 50 de ani de la prima înregistrare la Casa de Discuri Electrecord

2011 - Ambasador al Anului European al Voluntariatului 2011 în Romania

2011 - Premiul pentru Excelență - o viață dedicată muzicii și carității - Premiile Confidențial TV

2011 - Trofeul „Crucea Roșie 135 ani de Umanitate“ Gala Societății de Crucea Roșie Română

2011 - Diplomă pentru contribuția la construcția brandului Realitatea TV

2011 - „Premiul Vasilica Tastaman” acordat de Societatea Umoristică Păcală condusă de prof.univ.dr. Geo Saizescu

2012 - „Premiul de Excelență” acordat de Revista VIP la Gala Superlativelor Femeii 2012

2012 - Trofeul „Femeia contează” la secțiunea Muzică

2013 - Ordinul Coroana României în grad de Cavaler