Acțiuni

Lucian Blaga

De la Referate

Versiunea din 28 iulie 2013 05:29; autor: 192.234.81.226 (Discuție) (Lucian Blaga - Biografie)

(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu - d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.

Biografie:

Primii ani:

S-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul lui Isidor Blaga și al Anei (n. Moga), de origine aromână. Copilăria i-a stat, după cum mărturisește el însuși, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. Mama poetului, Ana Blaga, a murit în anul 1933 la Sibiu, în vârstă de 74 de ani. În luna august 1949, fratele poetului, Longin Blaga, a murit de asemenea în Sibiu. Primele clase le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei.

Debutul:

A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în Românul, cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în 1909. În anul 1911 călătorește în Italia, unde își petrece timpul în librării, căutând cărți de filosofie, și vizitând vestigiile istorice ale acestei țări. Studii A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada 1914–1916, pe care le-a finalizat cu licență în 1917. A studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soție. A revenit în țară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul.

Cariera literară:

Activitatea publică și academică:

Publică la Sibiu, în 1919, placheta de versuri Poemele luminii (reeditată în același an la Cartea Românească, în București), precum și culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. Prima sa dramă, Zamolxe, îi apare în ziarul Voința (1920), iar în volum în 1921, la Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”. Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut (1921). Universitatea din Cluj îi premiază piesa Zalmoxe (1922). I se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernăuțeană Die Brucke (1922) (Podul). În 1924-1925, locuiește în Lugoj. A fost redactor la ziarele Voința și Patria, membru in comitetul de direcție al revistei Cultura, colaborator permanent la publicațiile Gândirea, Adevărul literar și artistic și Cuvântul. După Dictatul de la Viena, se află în refugiu la Sibiu, însoțind Universitatea din Cluj (1940–1946). Conferențiază la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj (1946–1948). Are un rol major în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu și o mare influență asupra lui Ion Desideriu Sârbu. Revenit în România reîntregită, s-a dăruit cauzei presei românești din Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj și Banatul din Lugoj. A fost ales membru al Academiei Române în anul 1937. Discursul de recepție și l-a intitulat Elogiul satului românesc. În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena (1940–1944). La Sibiu redactează, începând cu 1943, revista Saeculum, care va apărea un an. A funcționat ca profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră. Motivul este de natură politică: se pare că Blaga a refuzat invitația de a conduce Partidul Național Popular, un satelit al Partidului Comunist. Împreună cu el au fost înlăturați și conferențiarul și discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, și profesorii universitari Liviu Călin și Nicolae Mărgineanu.

Activitatea diplomatică:

În anul 1926 a intrat în diplomație, ocupând succesiv posturi de atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena. A fost atașat și consilier de presă la Varșovia, Praga, Berna (1926–1936) și Viena (1936-1937) subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1937–1938) și ministru plenipotențiar al României în Portugalia (1938–1939).

Activitate politică:

Din 1937 Lucian Blaga a fost, împreună cu fratele său, membru în asociația „Prietenii Legiunii”, iar în 1940 a fost încadrat în Mișcarea Legionară la Sibiu. Drama sa istorică „Avram Iancu” (1934) a fost dedicată lui Corneliu Codreanu.

Luntrea lui Caron:

Din 1948, fiind îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. Devine cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie (1949–1951). Apoi bibliotecar-șef (1951–1954) și director-adjunct (1954–1959) la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei. Nu îi mai sunt publicate volumele și preferă să se ocupe de traduceri. În această perioadă a finalizat traducerea piesei Faust de Goethe, iar în 1958 apare primul volum din Opere de G.E. Lessing în traducerea lui Lucian Blaga. A tradus poeți germani clasici și moderni. Poeziile scrise acum vor fi publicate postum. Tot în această perioadă scrie romanul cu tentă autobiografică Luntrea lui Caron, publicat de asemenea postum. A decedat la 6 mai 1961, în Cluj. Lucian Blaga a fost înmormântat în ziua sa de naștere, 9 mai, în cimitirul din Lancrăm.

Propus pentru premiul Nobel:

În anul 1956 Lucian Blaga a fost propus de Rosa del Conte și de criticul Basil Munteanu, dar se pare că ideea a pornit chiar de la Mircea Eliade pentru a primi premiul Nobel pentru literatură.[necesită citare] Cei doi nu locuiau în România, Rosa del Conte era autoarea unei cărți despre Eminescu, iar Basil Munteanu locuia la Paris, unde se exilase din motive politice. Autoritățile comuniste nu au sprijinit în niciun fel aceste gesturi, pentru că Blaga era considerat un filosof idealist, iar poeziile lui au fost interzise până la ediția din 1962 îngrijită de George Ivașcu. Rosa del Conte a recunoscut că paternitatea ideii îi aparține lui Mircea Eliade, cel care publicase la moartea lui Blaga, în 1961, un emoționant necrolog intitulat Tăcerile lui Lucian Blaga.

Opera:

Volume de versuri:

• 1919 - Poemele luminii

• 1921 - Pașii profetului

• 1924 - În marea trecere

• 1929 - Lauda somnului

• 1933 - La cumpăna apelor

• 1938 - La curțile dorului

• 1942 - Poezii, ediție definitivă

• 1943 - Nebănuitele trepte

Cicluri de versuri editate postum • Vârsta de fier 1940-1944 • Cântecul focului • Corăbii cu cenușă • Ce aude unicornul

Dramaturgie:

• 1921 - Zamolxe, mister păgân

• 1923 - Tulburarea apelor, dramă

• 1925 - Daria, dramă în patru acte

• 1925 - Ivanca

• 1925 - Învierea, pantomimă în patru tablouri și Fapta, joc dramatic

• 1927 - Meșterul Manole, dramă în cinci acte

• 1930 - Cruciada copiilor

• 1934 - Avram Iancu, dramă într-un prolog și trei faze

• 1942 - Opera dramatică, 2 vol.

• 1944 - Arca lui Noe

• 1964 - Anton Pann, dramă într-un prolog și patru faze (postumă)


Filosofie:

Creația sa filozofică este grupată în trei trilogii:

• 1943 - Trilogia cunoașterii în trei volume: Eonul dogmatic, Cunoașterea luciferică, Cenzura transcendentă

• 1944 - Trilogia culturii în trei volume: Orizont și stil, Spațiul mioritic, Geneza metaforei și sensul culturii

• 1946 - Trilogia valorilor, Știință și creație, Gândire magică și religie, Artă și valoare

• Cea de-a patra, Trilogia cosmologică, a rămas în stadiu de proiect. Din ea autorul a publicat un singur volum, Diferențialele divine, primul din această ultimă trilogie.

Aforisme:

• 1919 - Pietre pentru templul meu

• 1926 - Ferestre colorate, însemnări și fragmente

• 1945 - Discobolul, aforisme și însemnări

• 1977 - Elanul insulei, editată postum

Proza:

• Hronicul și cântecul vârstelor, volum autobiografic, editat postum, 1965

• Luntrea lui Caron, roman, editat postum, 1990, ediția a II-a, 1998, ediția a III-a, 2006

Volume de eseuri și studii filozofice:

• 1922 - Cultură și cunoștință

• 1924 - Filosofia stilului

• 1925 - Fenomenul originar

• 1925 - Fețele unui veac

• 1926 - Daimonion

• 1931 - Eonul dogmatic

• 1933 - Cunoașterea luciferică

• 1934 - Censura transcendentă

• 1934 - Orizont și stil

• 1936 - Spațiul mioritic

• 1936 - Elogiul satului românesc, discursul de recepție la admiterea sa în Academia Română

• 1937 - Geneza metaforei și sensul culturii

• 1939 - Artă și valoare

• 1940 - Diferențialele divine

• 1941 - Despre gândirea magică

• 1941 - Religie și spirit

• 1942 - Știință și creație

• 1947 - Despre conștiința filozofică

• 1948 - Aspecte antropologice

Eseuri publicate postum:

• 1966 - Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea

• 1968 - Zări și etape

• 1969 - Experimentul și spiritul matematic

• 1972 - Isvoade

• 1977 - Ființa istorică

• 1977 - Încercări filosofice

Volume traduse în limba franceză:

• 1988 - L'Eon dogmatique, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).

• 1989 - L'Éloge du village roumain, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).

• 1992 - L'Étoile la plus triste, (La Différence, trad. Sanda Stolojan).

• 1993 - L'Être historique, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Mariana-Georgeta Piscoci).

• 1993 - Les Différentielles divines, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).

• 1995 - Trilogie de la Connaissance, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).

• 1996 - Trilogie de la Culture, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).

Volume traduse în limba bulgară:

• 1985 – Нeподoзирани стъпала - антология, изд. Haродна Култура, София (Nebănuitele trepte, antologie, 200 de poezii traduse de Ognean Stamboliev și Nikolai Zidarov, Editura Narodna Kultura, Sofia, 1985)

• 2012 – Поеми на свeтлината, изд. Авангардпринт, България, 2012 (Poemele luminii, poeme și eseuri, traducere și prefață de Ognean Stamboliev, Editura Avangardprint,Bulgaria, 2012)

Corespondență:

• Corespondență, 1989

• Domnița nebănuitelor trepte. Epistolar Lucian Blaga - Domnița Gherghinescu-Vania (1941-1948), 1995

• De amiciția: Lucian Blaga - Ion Breazu (corespondență), 1995 • Corespondență de familie, 2000

Traduceri • J. W. Goethe, Faust, 1955 • Din lirica universală, 1957 • Din lirica engleză, 1958

Ediții de referință • Opere, ediție îngrijită de Dorli Blaga, vol. I-XII, București, Editura Minerva, 1974-1995 • Opere, ediție critică și studiu introductiv de George Gană, vol. I-V, București, Editura Minerva, 1982-1993

Premii literare și distincții. Afilieri:

• 1935 - Primește Premiul C. Hamagiu al Academiei Române pentru activitatea dramatică și poetică din ultimii ani.

• 1936 - Este ales membru titular al Academiei Române.

• 1949 - Academia Română îi încredințează redactarea a două capitole din Istoria filosofiei românești.

Aprecieri:

• Biblioteca Centrală Universitară din Cluj îi poartă numele: Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj Napoca.

• Universitatea din Sibiu îi poartă numele: Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

• În cinstea lui Lucian Blaga, pe Aleea Clasicilor din Chișinău, a fost ridicat un bust din bronz.

• Multe străzi din localități din România: Alba Iulia, Arad, Bistrița, Brașov, București, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Timișoara au primit numele poetului: strada Lucian Blaga.

Filatelie:

• Serviciile poștale din Republica Moldova au emis, în 1998, o marcă poștală cu portretul lui Lucian Blaga, cu valoarea nominală de 1,80 lei moldovenești.

Notafilie:

• Banca Națională a României a emis, în 1998, o bancnotă, cu valoarea nominală de 5.000 de lei (ROL), pe aversul căreia a fost reprezentat portretul lui Lucian Blaga.

• Portretul lui Lucian Blaga a fost gravat pe aversul bancnotei cu valoare nominală de 200 de lei (RON), emisă de Banca Națională a României, în 2006.