Acțiuni

Jules Verne

De la Referate

Versiunea din 5 octombrie 2013 06:28; autor: 192.234.81.226 (Discuție) (Jules Verne - Biografie)

(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Jules Verne (nume complet Jules Gabriel Verne) (n. 8 februarie 1828, Nantes, Franța - d. 24 martie 1905, Amiens, Franța) a fost un scriitor francez și un precursor al literaturii științifico-fantastice.

În 1863, editorul Pierre-Jules Hetzel (1814-1886) i-a publicat primul roman, „Cinci săptămâni în balon”, al cărui succes uriaș a dus la semnarea unui contract de douăzeci de ani pentru o serie de „Călătorii extraordinare”, o parte din cele 62 de romane care au format-o fiind serializate în publicația pentru tineret „Magasin d'éducation et de récréation”. Minuțios documentate, romanele lui Jules Verne tratează atât prezentul tehnologic al celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea („Copiii căpitanului Grant” (1868), „Ocolul Pământului în optzeci de zile” (1873), „Mihail Strogoff” (1876), „Steaua Sudului” (1884), „Vulcanul de aur” etc.), cât și lumi imaginare („De la Pământ la Lună” (1865), „Douăzeci de mii de leghe sub mări” (1870), „Robur Cuceritorul” (1886).

Fratele său, Paul Verne, a contribuit la Ediția Nr. 40 a Festivalului Francez de la Mont-Blanc, unde a adăugat operele colecției de povestiri ale fratelui său, Doctor Ox, în 1874. Opera lui Jules Verne este populară în întreaga lume, conform „Index Translationum”, cu un total de 4702 traduceri în 148 de limbi. Verne ocupă locul al doilea în rândul celor mai traduși autori, după Agatha Christie. În 2011, el era de asemenea autorul de limbă franceză cel mai tradus pe plan mondial. Jules Verne a rămas cel mai tradus scriitor de romane; potrivit statisticilor UNESCO toate operele sale au fost traduse. Anul 2005 a fost declarat „anul Jules Verne” cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la moartea autorului, fiind marcat în Franța și în alte țări francofone, printre care și România, prin reeditări ale volumelor sau ale unor opere de exegeză despre Jules Verne.

Biografie:

Copilăria și adolescența:

Jules Verne s-a născut la Nantes, ca fiu al procurorului Pierre Verne (originar din Provins) și al soției sale, Sophie Marie Adelaïde-Julienne Allotte de la Fuÿe (născută Guillochet de La Perrière) provenită dintr-o familie nanteză de navigatori și armatori de ascendență scoțiană. Jules a fost cel mai mare într-o familie cu cinci copii, care îi mai cuprindea pe fratele său, Paul (1829-1897), și trei surori: Anna (născută în 1836), Mathilde (născută în 1839) și Marie (născută în 1842). În 1829, familia Verne s-a mutat din reședința de pe strada Olivier-de-Clisson nr. 4 într-o nouă casă, situată pe cheiul Jean-Bart nr. 2, unde s-au născut ulterior Paul, Anna și Mathilde. În 1840 a avut loc o nouă schimbare de domiciliu, familia mutându-se pe strada Jean-Jacques-Rousseau nr. 6, în apropierea portului, unde avea să se nască Marie.

În 1834, la vârsta de șase ani, Jules este trimis la școala unei anume d-ne Sambin, pentru ca, în anul următor, să intre împreună cu fratele său la Colegiul Saint-Stanislas, o instituție religioasă conformă spiritului catolic strict al tatăului său (liceul regal din Nantes nu avea o reputație prea bună în rândul burgheziei). Aici, el s-a făcut remarcat la materii precum geografia, greaca și latina (pe care a folosit-o în povestirea sa scurtă, Le Mariage de Monsieur Anselme des Tilleuls scrisă la mijlocul anilor 1850), precum și la muzică, aceasta din urmă constituind o pasiune pe întreaga durată a vieții.

În 1840, Jules Verne intră la Petit Séminaire de Saint-Donatien, unde a fost urmat de fratele său. În romanul neterminat Un prêtre en 1839, Jules Verne a descris micul seminar în termeni puțin elogioși.

În același an, Pierre Verne cumpără o casă de vacanță în comuna Chantenay, care există și astăzi pe strada Réformés la nr. 29, vizavi de biserica Saint-Martin-de-Chantenay (muzeul Jules Verne din Nantes își are sediul într-o clădire care nu are nicio legătură cu familia Verne). În afara reîntâlnirilor cu familia desfășurate în această clădire, lui Jules îi plăcea să-și petreacă vacanțele și la Brains, pe proprietatea unchiului său Prudent Allotte, un bătrân armator celibatar care făcuse înconjurul lumii și se stabilise apoi în țara natală prin 1827/1828, devenind primar al comunei între 1828 și 1837. Cei doi obișnuiau să joace partide interminabile de „Jocul gâștei”.

Există o legendă conform căreia, la vârsta de 11 ani, tânărul Jules s-ar fi îmbarcat ca mus pe o cursă cu destinația India, fiind recuperat in extremis de tatăl său la Paimbœuf. Jules Verne ar fi vrut să plece pentru a-i aduce un colier de corali verișoarei sale, Caroline Tronson, de care era îndrăgostit. Muștruluit zdravăn de tatăl său, el ar fi promis că nu va mai călători decât cu gândul. Probabil că aceasta este cu adevărat o ficțiune deoarece, în Souvenirs d'enfance et de jeunesse, Jules își amintește doar despre urcarea la bordul unui velier pe care l-a explorat în absența paznicului, lucru care i-a atras mustrări din partea căpitanului.

Între 1844 și 1846, Jules și Paul intră la liceul Regal (actualmente liceul Clemenceau), perioadă în care Jules Verne frecventează în compania prietenilor săi Le Cercle des externes du Collège Royal, care se ținea în piața Pilori, la librăria lui Père Bodin. După terminarea studiilor de retorică și filozofie, a luat bacalaureatul la Rennes cu mențiunea „foarte bine” pe 29 iulie 1846.

În 1847, Jules Verne este trimis de tatăl său la studii în Paris, dar este posibil ca decizia să fi fost luată și pentru îndepărtarea sa de Nantes (Caroline Tronson (1826-1902), verișoara de care era îndrăgostit, se căsătorește în același an, pe 27 aprilie, cu Émile Dezaunay, un om de patruzeci de ani, mariaj din care au rezultat cinci copii). După un scurt sejur în capitală, în care urmează primul an de drept și își ia examenele, revine la Nantes pentru a se pregăti pentru al doilea an alături de tatăl său. În această perioadă o întâlnește pe Rose Herminie Arnaud Grossetière, născută în 1827, pentru care va face o pasiune nebună. Iubirea este împărtășită, dar părinții Herminiei nu văd cu ochi buni măritișul fetei lor cu un student al cărui viitor nu este încă asigurat, dându-și în schimb acordul cererii lui Armand Terrien de la Haye, un proprietar bogat mai vârstnic cu zece ani. Căsătoria, oficializată pe 19 iulie 1848, îl aduce pe Jules Verne în pragul nebuniei, determinându-l să-i scrie mamei sale o scrisoare halucinantă, compusă sun influența alcoolului. Această dragoste interzisă va marca pentru totdeauna autorul și opera sa, în care se regăsesc numeroase tinere măritate împotriva dorinței lor (Gérande în Maestrul Zacharius sau ceasornicarul care și-a pierdut sufletul, Sava în Mathias Sandorf, Ellen în Un oraș plutitor, etc.), ceea ce la- determinat pe Christian Chelebourg să identifice un adevărat „complex Herminie” în „Călătoriile extraordinare”. Jules Verne va păstra un resentiment de lungă durată pentru orașul natal și societatea nanteză, care se regăsește în unele dintre poeziile sale, în special La sixième ville de France și Madame C… (o diatribă violentă).

Ultimii ani:

1886 este un an crucial în viața lui Jules Verne. Pe 15 februarie se hotărăște să vândă iahtul Saint-Michel III, a cărui întreținere costa extrem de mult. Îl cedează pe un pre modic lui Martial Noë. Pe 9 martie, pe când revenea de la Cercle de l'Union, se întâlnește cu nepotul său, Gaston, care îl împușcă în picior. Gaston este arestat și e suspectat că și-a pierdut mințile, dar tatăl său, Paul Verne, declară că acesta a tras asupra scriitorului pentru a atrage atenția asupra acestuia și a-i înlesni intrarea în Academia Franceză. Gaston Verne va rămâne închis până la moartea sa, survenită pe 13 februarie 1938. Robert Godefroy trimite o telegramă la casa familiei Hetzel, dar Louis-Jules Hetzel se află la Monaco, la căpătâiul tatălui său, care avea să moară pe 17 martie. Rana îi lasă lui Jules Verne o claudicație permanentă.

Pe 15 februarie 1887 decedează mama sa, Sophie Verne. Scriitorul nu poate participa la înmormântare, deoarece merge cu dificultate iar vindecarea este anevoioasă. Constrâns să devină sedentar, își concentrează atenția asupra vieții orașului. În 1888 este ales în consiliul municipal al orașului Amiens pe lista republicană (stânga moderată) condusă de Frédéric Petit. Prietenului său, Charles Wallut, îi scrie: „Singura mea preocupare este să mă fac util și să realizez câteva reforme urbane.”. Va păstra această poziție timp de cincisprezece ani, deși el nu era un republican convins, ci un monarhist de orientare orléanistă. În cadrul municipalității este însărcinat să se ocupe de spectacole, circ și expoziții. Proiectul Circului Municipal, propus în timpul precedentului mandat de primar, îi ocupă mult timp. Investește mult în el, în ciuda criticilor legate de construirea unui asemenea edificiu și, pe 23 iunie 1889, ține discursul de inaugurare.

Cavaler al Legiunii de onoare încă din august 1870, Jules Verne este ridicat la rang de ofițer pe 24 iulie 1892, fiind decorat pe 11 octombrie anul următor de Prefectul de Somme. Pe 27 august 1897, fratele său Paul decedează din cauza problemelor cardiace de care suferea de mult timp. Verne refuză să meargă la înmormântare și-i trimite nepotului său Maurice o scrisoare șocantă, încheiată cu cuvintele: „Este ora șapte seara. Mă tem că e imposibil să plec la Paris.”

În 1900, Verne părăsește hotelul particular de pe strada Charles Dubois și revine la locuința de pe bulevardul Longueville nr. 44. Dimensiunea redusă a apartamentului îi permite să-și vadă mai ușor de viața de zi cu zi, pe care o petrece în bibliotecă și la cabinetul de lucru, în fața aceleiași mese pe care scrie de treizeci de ani[83]. Suferă de cataractă la ochiul drept[84], dar refuză să se opereze.


Casa lui Jules Verne de pe bulevardul Longueville din Amiens, cu turnul de cărămidă având în vârf un astrolab, sculptură metalică realizată de François Schuiten în 2005[85]. În 1902 simte cum i se diminuează capacitatea intelectuală. Unei cereri a directorului Academiei din Amiens îi răspunde: „Mă rugați să scriu ceva pentru Academie, însă ați uitat că la vârsta mea cuvintele au plecat, iar ideile nu mai vin.” În 1903 scrie puțin, dar nu consideră o problemă lentoarea cu care lucrează[87]. De altfel, din 1892, Verne păstrează o listă a romanelor scrise și le corectează pe măsură ce apar[88]. Acceptă președinția grupului esperantofon din Amiens, fiind un apărător înfocat al acestei tinere limbi internaționale. Îi promite unui prieten că va scrie un roman în care va prezenta meritele limbii esperanto și, către sfârșitul anului, începe lucrul la Voyage d'étude. Din cauza epuizării, se oprește din scris după 6 capitole. Manuscrisul va fi reluat de fiul său, Michel, dar opera finală (Uimitoarea aventură a misiunii Barsac) nu face nicio aluzie la esperanto.

Diabetul, care-i afectează acuitatea vizuală, îl orbește progresiv. După o criză severă de la sfârșitul anului 1904, o alta îl doboară pe 16 martie anul următor. Jules Verne se stinge pe 24 martie 1905 la Amiens, în casa de pe bulevardul Longueville nr. 44 (actualmente bulevardul Jules-Verne). Înmormântarea sa atrage o mulțime de cinci mii de persoane. Se țin o serie de discursuri, dintre care se remarcă cel al lui Charles Lemire din partea Societății de geografie. Împăratul Wilhelm al II-lea în însărcinează pe amnadasorul german să prezinte condoleanțe și să urmeze cortegiul funerar. În schimb, niciun reprezentant al guvernului francez nu participă la funeralii. Scriitorul este îngropat la cimitirul La Madeleine à Amiens.

Șapte dintre romanele sale și o culegere de povestiri au apărut postum, fiind publicate de fiul său, Michel Verne, care și-a asumat responsabilitatea remanierii manuscriselor. Un al optulea roman, intitulat Agenția Thompson and Co., avea să apară în 1907 sub numele lui Jules Verne, dar acesta se pare că ar fi fost scris în întregime de Michel.

Moștenirea:

Jules Verne a lăsat în urma sa o operă plină de o creativitate extraordinară. Este unul dintre primii autori care au îmbinat cu succes literatura de aventuri cu cea science-fiction și fantastique. Interesul arătat pentru știință și faptul că a abordat în romanele sale teme care aveau să se concretizeze în secolul XX (zborul pe Lună, submarinul, etc.) îl face să fie mai mult decât un vizionar: pe baza descoperirilor științifice și tehnice, el duce până la capăt consecințele progresului tehnic. Romanele sale au fost deseori ecranizate, poveștile lor spectaculoase pretându-se perfect producțiilor hollywoodiene. Personajele sale sunt repere ale imaginației populare (de exemplu Phileas Fogg, căpitanul Nemo sau Mihail Strogoff).

În opera sa se regăsesc lucruri care nu existau în acele vremuri, fiind realizate abia după 50 sau 100 de ani (elicopterul, submarinul, scafandrul autonom, zborul în spațiu, etc.). În particular: primul model de ATV - vehicul european locuit menit să aprovizioneze Stația Spațială Internațională - a fost botezar Jules Verne.

Asociația franceză Jules Verne Aventures este dedicată redescoperirii planetei și sensibilizării opiniei publice în ceea ce privește protejarea speciilor amenințate cu dispariția. Trofeul Jules-Verne este o competiție în cadrul căreia un echipaj trebuie să realizeze în zbor ocolul Pământului în 80 de zile, fără escală și fără ajutor. Vladimir Putin afirma că „e greu să găsești în Rusia de astăzi cineva care, copil fiind, să nu fi fost pasionat de Jules Verne sau Dumas.”

În 2012, Monetăria Parisului a scos o piesă de argint de 10€ cu efigia lui, ca parte a colecției „Euro pe regiuni”. Ea reprezintă Picardia, regiunea în care și-a petrecut ultima perioadă a vieții.

România în opera lui Jules Verne:

Cinci dintre romanele verniene au legătură cu România:

„Kéraban Încăpățânatul” (1882) - în periplul său în jurul Mării Negre, Kéraban trece prin Dobrogea

„Mathias Sandorf” (1885) - castelul contelui maghiar este situat în Transilvania

„Claudius Bombarnac” (1891) - în vagoanele trenului Marele Transasiatic se află un călător clandestin român, Cincu, plecat s-o întâlnească pe logodnica sa, Zinca, la Pekin

„Castelul din Carpați” (1892) - întreaga acțiune se petrece în Transilvania

„Pilotul de pe Dunăre” (1901) - ultima etapă a călătorie pe Dunăre are loc de la Porțile de Fier până în Delta Dunării

În cartea „Pe urmele lui Jules Verne în România”, Simion Săveanu, autorul acesteia, emite ipoteza că între 1882 și 1884 Jules Verne ar fi fost în relații intime cu o anume Luiza Müller, originară din România, mai precis din Homorod (județul Brașov). La îndemnul ei, ar fi făcut o călătorie incognito cu o navă pe Dunăre până la Giurgiu, apoi cu trenul la București și apoi la Brașov și, în final, la Homorod. Cu această ocazie ar fi cutreierat prin regiune mai multe săptămâni și ar fi vizitat Castelul Colț (pe teritoriul satului Suseni, județul Hunedoara), care a devenit sursă de inspirație pentru romanul „Le Château des Carpathes” („Castelul din Carpați”).

Opera:

Romane și povestiri publicate în timpul vieții autorului:

Aceste texte constituie esența „Călătoriilor extraordinare” care l-au făcut renumit pe Jules Verne:

Cinq semaines en ballon (1863) - ro. Cinci săptămâni în balon

Voyage au centre de la Terre (1864) - ro. O călătorie spre centrul Pământului

Le Comte de Chanteleine (1864) - publicat doar în foileton; prima apariție în volum în 1971 - netradus în românește (Contele de Chanteleine)

De la Terre à la Lune (1865) - De la Pământ la Lună

Les Aventures du capitaine Hatteras (1867) - publicat în două părți: Les Anglais au Pôle Nord (1866) și Le désert de glace (1866) - ro. Căpitanul Hatteras

Les Enfants du capitaine Grant (1868) - publicat în trei părți: L’Amérique du Sud (1866), L’Australie (1866) și L’Océan Pacifique (1867) - ro. Copiii căpitanului Grant

Vingt mille lieues sous les mers (1870) - publicat în două părți (1869 și 1870) - ro. Douăzeci de mii de leghe sub mări

Autour de la Lune (1870) - ro. În jurul Lunii

Une ville flottante (1871) - ro. Un oraș plutitor

Les Forceurs de blocus (1871) - publicat în continuarea romanului anterior * ro. Spărgătorii blocadei

Une fantaisie du docteur Ox (1872) - reeditată în culegerea Doctorul Ox (1874) - ro. O fantezie a doctorului Ox

Aventures de trois Russes et de trois Anglais dans l'Afrique australe (1872) - ro. Aventurile a trei ruși și trei englezi în Africa Australă

Le Tour du monde en quatre-vingts jours (1873) - ro. Ocolul Pământului în 80 de zile

Le Pays des fourrures (1873) - ro. Ținutul blănurilor

L'Île mystérieuse (1874-1875) - publicat în trei părți: Les naufragés de l’air (1874), L’Abandonné (1875) și Le secret de l’île (1875) - ro. Insula misterioasă

Le Chancellor (1875) - ro. Cancelarul Michel Strogoff (1876) - ro. Mihail Strogoff

Hector Servadac (1877) - ro. Hector Servadac

Les Indes noires (1877) - ro. Indiile negre

Un capitaine de quinze ans (1878) - ro. Căpitan la cincisprezece ani

Les Cinq Cents Millions de la Bégum (1879) - ro. Cele 500 de milioane ale Begumei

Les Tribulations d'un Chinois en Chine (1879) - ro. Aventurile unui chinez în China

La Maison à vapeur (1880) - ro. Casa cu aburi

Dix heures en chasse (1881) - publicată în continuarea romanului Raza verde (1882) - ro. Zece ore de vânătoare

La Jangada (1881) - ro. 800 de leghe pe Amazon

L'École des Robinsons (1882) - ro. Școala Robinsonilor

Le Rayon vert (1882) - ro. Raza verde

Kéraban-le-Têtu (1883) - ro. Kéraban Încăpățânatul

L'Étoile du sud (1884) - ro. Steaua Sudului

L'Archipel en feu (1884) - ro. Arhipelagul în flăcări

Frritt-Flacc (1884) - publicată în continuarea romanului Un bilet de loterie (1886) - netradusă în românește (Frritt-Flacc)

Mathias Sandorf (1885) - ro. Mathias Sandorf

Robur le Conquérant (1886) - ro. Robur Cuceritorul

Un billet de loterie (1886) - ro. Un bilet de loterie

Nord contre Sud (1887) - ro. Nord contra Sud

Le Chemin de France (1887) - ro. Drumul Franței

Gil Braltar (1887) - publicată în continuarea romanului anterior - ro. Gil Braltar

Deux ans de vacances (1888) - ro. Doi ani de vacanță

Famille-sans-nom (1889) - ro. Familia fără nume

Sans dessus dessous (1889) - ro. Întâmplări neobișnuite

César Cascabel (1890) - ro. César Cascabel

Mistress Branican (1891) - ro. Doamna Branican

Le Château des Carpathes (1892) - ro. Castelul din Carpați

Claudius Bombarnac (1892) - ro. Claudius Bombarnac

P'tit-Bonhomme (1893) - republicat și sub titlul Fils d’Irlande - ro. Prichindel

Mirifiques Aventures de maître Antifer (1894) - ro. Uimitoarele peripeții ale jupânului Antifer

L'Île à hélice (1895) - ro. Insula cu elice

Face au drapeau (1896) - ro. În fața steagului

Clovis Dardentor (1896) - ro. Clovis Dardentor

Le Sphinx des glaces (1897) - ro. Sfinxul ghețarilor

Le Superbe Orénoque (1898) - ro. Minunatul Orinoco

Le Volcan d'or (1899) - ro. Vulcanul de aur

Le Testament d'un excentrique (1899) - ro. Testamentul unui excentric

Seconde patrie (1900) - netradus în românește (A doua patrie)

Le Village aérien (1901) - publicat și sub titlul La Grande Forêt - ro. Satul aerian

Les Histoires de Jean-Marie Cabidoulin (1901) - publicat și sub titlul Le serpent de mer - ro. Închipuirile lui Jean-Marie Cabidoulin

Les Frères Kip (1902) - ro. Frații Kip

Bourses de voyage (1903) - ro. Burse de călătorie

Un drame en Livonie (1904) - ro. O tragedie în Livonia

Maître du Monde (1904) - ro. Stăpânul lumii

L'Invasion de la mer (1905) - ro. Invazia mării

Romane și povestiri postume:

La moartea lui Jules Verne, survenită în 1905, s-au descoperit mai multe manuscrise aflate în lucru sau finalizate (dar necorectate de Verne), al căror rol era de a asigura ritmul de două volume pe an cerut de editor. Marea parte a acestor romane și povestiri a fost remaniată de fiul autorului, Michel Verne, înainte de a fi publicate. Versiunile originale, care nu au mai apucat să fie corectate de Jules Verne înaintea decesului, au fost publicate abia peste câteva decenii. Data indicată între paranteze este cea a redactării textelor.

La Journée d'un journaliste américain en 2889 (1891) - publicată în 1910 în Ieri și mâine - ro. În secolul XXIX. O zi din viața unui ziarist american în anul 2889

Aventures de la famille Raton (1891) - publicată în 1910 în Ieri și mâine - ro. Aventurile familiei Raton

Monsieur Ré-Dièze et Mademoiselle Mi-Bémol (1893) - publicată în 1910 în Ieri și mâine - ro. Domnul Re-Diez și domnișoara Mi-Bemol

Le Beau Danube jaune (1896) - publicat în 1908 cu titlul Le Pilote du Danube și în 1988 în versiunea originală - ro. Pilotul de pe Dunăre

En Magellanie (1897) - publicat în 1909 cu titlul Les Naufragés du "Jonathan" și în 1987 în versiunea originală - ro. Naufragiații de pe Jonathan

Le Volcan d'or (1900) - publicat în 1906 în versiunea remaniată și în 1989 în cea originală - ro. Vulcanul de aur

Le Secret de Wilhelm Storitz (1901) - publicat în 1910 în versiunea remaniată și în 1985 în cea originală - ro. Secretul lui Wilhelm Storitz

La Chasse au météore (1901) - publicat în 1908 în versiunea remaniată și în 1986 în cea originală - ro. Goana după meteor

Le Phare du bout du monde (1903) - publicat în 1905 în versiunea remaniată și în 1999 în cea originală - ro. Farul de la capătul lumii

Voyage d'étude (1904) - neterminat, utilizat de Michel Verne ca sursă de inspirație pentru Uimitoarea aventură a misiunii Barsac, publicat pentru prima dată în 1993 în San Carlos et autres récits Edom (1905) - publicată în 1910 în Ieri și mâine sub titlul L'Éternel Adam și în 1986 în versiunea originală, în continuarea Goanei după meteor - ro. Eternul Adam

Une ville saharienne (1905) - schiță de roman utilizată de Michel Verne ca sursă de inspirație pentru L'Étonnante Aventure de la mission Barsac