Isaac Asimov (n. 2 ianuarie 1920 - d. 6 aprilie 1992; rusă: Исаак Азимов; pronunție în original în engleză conform AFI -- /ˈaɪzək ˈæzɪmˌɔf/) a fost un autor american născut în Rusia și un biochimist, un scriitor de mare succes și excepțional de prolific, cunoscut mai ales pentru lucrările sale științifico-fantastice și pentru cărțile de popularizare a științei.
Cea mai faimoasă lucrare este seria „Fundația”, pe care a combinat-o mai târziu cu două alte serii ale sale, seria „Imperiului Galactic” și seria „Roboților”. A scris și romane polițiste și fantasy, precum și o mare cantitate de lucrări non-ficțiune. Asimov a scris și editat peste 500 de volume și estimativ 90.000 de scrisori sau cărți poștale și are lucrări în toate categoriile majore ale Sistemului Decimal Dewey, cu excepția filozofiei. Asimov a fost prin consens general un maestru al stilului science-fiction, alături de Robert A. Heinlein și Arthur C. Clarke. A fost considerat a fi unul dintre membrii „Marelui Trio” al scriitorilor de science-fiction din timpul vieții sale.
Asimov a fost mult timp membru al Mensa, deși nu-i făcea mare plăcere — i-a descris drept „combativi intelectual”. Prefera mai degrabă să activeze drept președinte al Asociației Umaniste Americane (American Humanist Association — AHA). Asteroidul 5020 Asimov este numit în onoarea sa.
Biografie:
Asimov s-a născut în jurul lui 2 ianuarie 1920 (aceasta este data sa de naștere menționată pentru scopuri oficiale; data exactă nu este cunoscută) în orășelul Petrovici din regiunea Smolensk, RSFSR (astăzi Rusia), în familia de morari evrei a Anei Rașela Berman (Anna Rachel Berman) și a lui Iuda (Judah). Au emigrat în Statele Unite când Asimov avea trei ani; cum părinții vorbeau cu el doar idiș și engleză, nu a învățat niciodată rusa. Crescând în Brooklyn, New York, a învățat singur să citească până la vârsta de cinci ani, și în tot timpul vieții, pe lângă engleză, a rămas fluent și în idiș. Părinții lui dețineau un magazin de dulciuri și era de așteptat ca întreaga familie să lucreze acolo. A văzut revistele pulp (reviste ieftine de ficțiune) expuse pentru vânzare în magazin și a început să le citească. În anii copilăriei sale a început să scrie propriile povești și până la vârsta de 19 ani a început să le și vândă revistelor de science-fiction.
A absolvit Universitatea Columbia în 1939, însă abia în 1948 a revenit să susțină acolo și doctoratul, în biochimie. În această perioadă, a petrecut trei ani din Al doilea război mondial lucrând la Stația de experimente aero-navale a Portului Militar din Philadelphia. După ce războiul s-a încheiat, a fost recrutat în Armata Statelor Unite, servind timp de nouă luni înainte de a fi disponibilizat onorabil. În cursul scurtei sale cariere militare, s-a ridicat la gradul de caporal pe baza abilităților sale de dactilografiere și a evitat pe puțin participarea în 1946 la testele bombei atomice din Atolul Bikini. După obținerea doctoratului, a predat în cadrul Universității Boston, cu care a rămas asociat toată viața. Din 1958, s-a decis să se preocupe în principal de cariera sa literară, întrucât venitul provenit din scrierile sale îl depășea deja pe cel datorat îndatoririlor academice, rămânând la Universitate doar într-o capacitate non-pedagogică. Asimov a rămas în facultate ca profesor asociat, fiind promovat în 1979 ca profesor titular ca recunoaștere a meritelor sale literare. Documentele sale personale sunt arhivate, începând cu 1965, în Biblioteca Memorială Mugar din cadrul Universității din Boston, căreia i le-a donat în urma cererii curatorului acesteia, Howard Gottlieb. Colecția ocupă 464 cutii de-a lungul a 71 de metri de spațiu de raft. În 1985, a devenit Președinte al Asociației Umaniste Americane, ocupând această poziție până la moartea sa în 1992; succesorul său a fost prietenul și scriitorul Kurt Vonnegut. A fost un prieten apropiat al creatorului Star Trek, Gene Roddenberry. S-a căsătorit cu Gertrude Blugerman (1917-1990) la 26 iulie 1942, cu care a avut doi copii, David (n. 1951) și Robyn Joan (n. 1955). După o separare de mare durată, au divorțat în 1973, iar Asimov s-a căsătorit cu Janet O. Jeppson mai târziu în acel an. Gertrude, născută în Canada, a murit în Boston în 1990.
Asimov a fost un claustrofil; adică se bucura de spațiile mici, închise. În primul său volum de autobiografie, își amintește o dorință din copilărie de a deține un stand propriu de reviste într-o stație a Metroului din New York, în care s-ar fi închis pentru a citi în timp ce asculta zgomotul trenurilor.
Asimov se temea de zburat, făcând astfel doar două călătorii cu avionul în întreaga viață (odată în cursul muncii de la Stația experimentală aero-navală din Philadelphia în timpul celui de-al doilea război mondial și o dată la întoarcerea acasă de la baza armată din Oahu, Hawaii în 1946). Rareori călătorea pe distanțe mari, în parte pentru că aversiunea sa pentru avioane făcea călătoriile la mare distanță extrem de complicate. În ultimii săi ani, a aflat că îl binedispun călătoriile de croazieră și, în mai multe rânduri, a devenit o parte a distracției croazierei, purtând discuții pe tema științei pe vapoare precum RMS Queen Elizabeth 2.
Avea un caracter extraordinar de jovial și de locvace, ceea ce-l făcea să fie deseori invitat să țină conferințe. Ieșit din comun era și simțul timpului: nu se uita niciodată la ceas, dar reușea fără excepție să vorbească exact cât fusese prevăzut. Dexteritatea sa fizică era foarte scăzută. Nu a învățat niciodată să înoate sau să meargă pe bicicletă, deși a învățat să conducă o mașină, însă abia după ce s-a mutat în Boston. În cartea sa de glume Asimov râde din nou, descrie șofatul în Boston ca „anarhie pe roți”.
Asimov a murit la 6 aprilie 1992. La zece ani după moartea sa, ediția lui Janet Asimov a autobiografiei lui Isaac, „A fost o viață bună”, a dezvăluit că moartea sa a fost cauzată de SIDA; a contactat virusul HIV dintr-o transfuzie de sânge infectată, în timpul operației la inimă din 1983. Cauza propriu-zisă a morții a fost cedarea cardiacă și renală, drept complicații ale SIDA. Janet Asimov susține că doctorii lui Isaac i-au încurajat în a nu dezvălui boala sa, în timp ce revista Locus publicase în aprilie 2002 că însăși Janet a vrut să păstreze acest fapt secret.
Cariera de scriitor:
Privire generală:
Cariera lui Asimov se poate împărți în mai multe perioade. Cariera timpurie, dominată de science-fiction, a început în jurul anului 1940 cu povestiri scurte. Aceasta a durat până în jurul anului 1958, și a luat sfârșit după publicarea romanului Soarele gol. După aceasta, el a publicat cu preponderență literatură non-ficțiune, și doar rareori science-fiction. În următorul sfert de veac el a scris doar patru romane science-fiction. După 1982, a început cea de-a doua parte a carierei sale în domeniul S. F., cu publicarea romanului „Marginea Fundației”. După aceasta și până la sfârșitul vieții, Asimov a publicat multe continuări ale romanelor existente, într-o manieră pe care n-a premeditat-o inițial.
Citate:
„Dacă doctorul mi-ar spune că mai am doar șase minute de trăit, n-aș înlemni. Aș începe să scriu puțin mai repede.”
„Pentru mine, scrisul este doar gândirea prin intermediul degetelor.”
„Violența este ultimul refugiu al celor incompetenți.” — Salvor Hardin, personaj din seria „Fundația”.
„Voi fi ținut minte pentru Trilogia Fundației și pentru Cele Trei Legi ale Roboticii. Însă pentru ce aș vrea să fiu ținut minte nu este o carte, sau o duzină de cărți. Orice lucru aș fi scris poate fi egalat sau chiar întrecut de către altcineva. Însă totalitatea lucrărilor mele, din punctele de vedere ale cantității, calității și diversității, nu mai poate fi întâlnită la nimeni altcineva. Pentru aceasta vreau să fiu ținut minte.” — 20 septembrie 1973.
Bibliografie selectivă:
Romane SF:
În ordine cronologică:
O piatră pe cer (1950)
Pulbere de stele (1951)
Fundația (1951, prima apariție din Enciclopedia Galactică)
Fundația și Imperiul (1952)
Curenții spațiului (1952)
A doua Fundație (1953)
Cavernele de oțel (1954)
Sfârșitul eternității (1955)
Soarele gol (1957)
Călătorie fantastică (1966)
Zeii înșiși (1972)
Marginea Fundației (1982, prima sa carte în lista best-seller, după 262 cărți și 44 de ani de activitate)
Roboții de pe Aurora (1983)
Roboții și Imperiul (1985)
Fundația și Pământul (1986)
Călătorie fantastică: destinația creierul (1987)
Preludiul Fundației (1988)
Nemesis (1989)
Căderea nopții (1990, cu Robert Silverberg, roman bazat pe o povestire scurtă mai veche)
Băiețelul cel urât (1992, cu Robert Silverberg, roman bazat pe o povestire scurtă mai veche)
Fundația renăscută (1993)
Omul pozitronic (1993, cu Robert Silverberg)
Colecții de proză scurtă SF:
Calea marțiană (1955)
Visele sunt sacre (1957)
Întrebarea finală (1959)
Misterele lui Asimov (1968)
Căderea nopții și alte povestiri (1969)
Perioada Campbell (1972)
Întemeietorii (1975) Omul bicentenar și alte povestiri (1976)
Vântul schimbării (1983)
Aur (1990)
Romane polițiste:
Respirația morții (1958) (republicat mai târziu ca Strănutul morții)
Crimă la ABA (1976)
Colecții de proză scurtă polițistă:
Poveștile văduvilor negri (1974)
Alte povești ale văduvilor negri (1976)
Dosarul văduvilor negri (1980)
Misterele de la Union Club (1983)
Banchetul văduvilor negri (1984)
Cele mai bune povestiri polițiste ale lui Isaac Asimov (1986)
Enigmele văduvilor negri (1990)
Întoarcerea văduvilor negri (2003)
Non-ficțiune:
Particulele chimice ale vieții (1954)
Atomul: Un Univers (1956)
Lumea azotului (1958)
Viață și energie (1962)
Adaugând o dimensiune (1964)
Creierul uman (1964)
Ghidul omului inteligent în domeniul științei (1965)
Particula Neutrino (1966)
Știința, numerele și Eu (1968)
Opus 100 (1969)
Sistemul Solar și retur (1970)
Lumea noastră în spațiu (1974)
Planeta care nu a existat (1976)
Quasar, Quasar, arzi aprins (1977)
Cartea cu fapte a lui Isaac Asimov (1979)
Soarele strălucește orbitor (1981)
Viziuni ale Universului (1981)
Secretul Universului (1990)
Civilizații extraterestre(1979)
Alte lucrări:
Seria Roboților
Seria Imperiul Galactic
Seria Fundația
Cele trei legi ale roboticii