Ion Minulescu: Diferență între versiuni

Versiunea curentă din 28 iulie 2013 04:05

Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București - d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.

Biografie:

Născut la București, a copilărit la Slatina, de unde este originară mama sa. A urmat școala primară și gimnaziul la Pitești; a făcut bacalaureat în 1899 la un pension particular din București, „Brânză și Arghirescu”. În 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, atunci încă elev la Pitești, în revista Povestea vorbei. În 1898, sub semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul poet publică în Foaia pentru toți, doi ani mai târziu poetul pleacă la Paris pentru a studia dreptul. Poeții francezi îi schimbă însă dorințele și, captivat de scrierile acestora, uită de studiile sale juridice. După numai 4 ani se întoarce în țară, unde compune poezie și proză. În 1905 va publica unele poeme, unele fragmente de proză dinJurnalul unui pribeag, în revista Viața nouă a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai însemnate ale mișcării simboliste. În 1906, Ion Minulescu începe să publice o parte din versurile ce vor compune Romanțele pentru mai târziu in revistaViața literară și artistică a lui Ilarie Chendi. Tot în acest an începe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce în colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, H. Bataille, H. de Régnier, publicate în Sămănătorul. Iarna 1906-07 cei doi prieteni o petrec la Constanța, ecourile acestei șederi pe țărmurile Mării Negre regăsindu-se în versurile lor, în minulescianele Romanțe pentru mai târziu (1908) și în Fantaziile lui D. Anghel (1909). În anul 1914, la 11 aprilie, se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887-1961), poetă simbolistă, autoarea volumelor de versuri Garoafe roșii (1914), Cântări pentru pasărea albastră (1923), Întregire (1936), precum și a unor piese de teatru, între care drama Vreau să trăiesc (1937). Ion Minulescu și Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică înzestrată, care s-a consacrat cu devoțiune filială păstrării memoriei părinților ei. Urmează anii războiului, 1916-18 când soții Minulescu se refugiază la Iași. După acest episod apare un nou volum de proză al lui Minulescu: Măști de bronz și lampioane de porțelan (1920). Un an mai târziu, Minulescu își face debutul ca autor dramatic: pe scena Naționalului se joacă piesa Pleacă berzele și comedia într-un act Lulu Popescu (10 ianuarie). În 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii, după ce fusese în prealabil publicat în paginile Vieții românești. Se reprezintă Omul care trebuie să moară „grotescă tragică în trei acte”, publicată mai târziu, în 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai târziu, în 1930, apare volumul Strofe pentru toată lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiți-le noaptea. În anul 1940 a fost inițiat în francmasonerie împreună cu soția sa, Claudia Millian-Minu¬lescu. La 11 aprilie, 1944, în urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu încetează din viață la București și este înmormântat la Cimitirul Bellu. Director general al artelor în Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste Revista celorlați și Insula. A debutat cu versuri în Povestirea vorbii. S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proză, piese de teatru și cronici dramatice.

Aprecieri critice:

Cultivând motive lirice tipic simboliste, poezia sa cântă mirajul ținuturilor exotice, marea, aspirația spre un absolut indefinisabil, stările sufletești enigmatice apăsate de melancolie, ispită erotică și moarte, într-un limbaj alegoric de o sonoritate exterioară specifică. Viziunea sa este în cele mai multe cazuri a unui umorist sentimental fantezist. „Altă întâlnire cu Ion Minulescu”. Poetul Minulescu participând la o șezătoare literară la Mediaș, în perioada interbelică, invitat fiind de poetul George Popa, inițiatorul revistei literare ”Lanuri”, l-a întrebat pe scriitorul medieșean cine-l va prezenta la această manifestare literară. George Popa, care era mai scund de statură, i-a răspuns: „Eu.” Minulescu i-a replicat: „Păi bine măi țângăule, la Blaj m-a prezentat un popă cu o barbă cât o mătură. Tu, cred că nici nu știi mânui briciul.” După șezătoare, poetul simbolist i-a spus lui Popa, cerându-i iertare: „Dragă Popa, te rog să mă ierți. Ți-am spus că nu poți mânui briciul, dar am văzut că îl mânuiești foarte bine, însă în loc să te bărbierești pe tine, m-ai bărbierit pe mine.”

Opera:

Versuri:

• Romanțe pentru mai târziu, Ed. Alacalay, 1908

• De vorbă cu mine însumi, București, 1913

• Spovedanii, colecția Manuscriptum, 1927

• Strofe pentru toată lumea, Ed. Cultura Națională, 1930

• Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundațiilor, 1936

• Versuri, ediție definitivă îngrijită de autor, 1939

Proză:

• Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908

• Măști de bronz și lampioane de porțelan, Ed. Alcalay, 1920

• Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920

• Pleacă berzele, Ed. Alcalay, 1920

• Roșu, galben și albastru, Ed. Cultura națională, 1924

• Manechinul sentimental, Ed. Cultura națională, 1926

• Corigent la limba română, Ed. Cultura națională, 1929

• Bărbierul regelui Midas, București, 1929

• 3 și cu Rezeda 4, Ed. Adevărul, 1933

• Cetiți-le noaptea, Ed. Cultura națională, 1933

@@ Linia 1: / Linia 1: @@
-Născut
+Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București - d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.
-ianuarie 1881
-	Bucuresti
-Decedat
+Biografie:
-aprilie 1944
-	Bucuresti, înmormântat la Bellu
-Tabel cronologic
+Născut la București, a copilărit la Slatina, de unde este originară mama sa. A urmat școala primară și gimnaziul la Pitești; a făcut bacalaureat în 1899 la un pension particular din București, „Brânză și Arghirescu”. În 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, atunci încă elev la Pitești, în revista Povestea vorbei. În 1898, sub semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul poet publică în Foaia pentru toți, doi ani mai târziu poetul pleacă la Paris pentru a studia dreptul. Poeții francezi îi schimbă însă dorințele și, captivat de scrierile acestora, uită de studiile sale juridice. După numai 4 ani se întoarce în țară, unde compune poezie și proză. În 1905 va publica unele poeme, unele fragmente de proză dinJurnalul unui pribeag, în revista Viața nouă a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai însemnate ale mișcării simboliste. În 1906, Ion Minulescu începe să publice o parte din versurile ce vor compune Romanțele pentru mai târziu in revistaViața literară și artistică a lui Ilarie Chendi. Tot în acest an începe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce în colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, H. Bataille, H. de Régnier, publicate în Sămănătorul. Iarna 1906-07 cei doi prieteni o petrec la Constanța, ecourile acestei șederi pe țărmurile Mării Negre regăsindu-se în versurile lor, în minulescianele Romanțe pentru mai târziu (1908) și în Fantaziile lui D. Anghel (1909).
-În noaptea de 6 spre 7 ianuarie se naste Ion Minulescu, in Bucuresti, strada Covaci nr. 15. Viitorul poet va copilări la Slatina, de unde e originară mama sa, Alexandrina Ciucă, fiică a unui caval. Foarte tânără când rămâne văduvă, Alexandrina Ciucă se va recăsători nu peste mult timp de la moartea sotului cu Ion Constantinescu, căpitan de cavalerie.
+În anul 1914, la 11 aprilie, se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887-1961), poetă simbolistă, autoarea volumelor de versuri Garoafe roșii (1914), Cântări pentru pasărea albastră (1923), Întregire (1936), precum și a unor piese de teatru, între care drama Vreau să trăiesc (1937). Ion Minulescu și Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică înzestrată, care s-a consacrat cu devoțiune filială păstrării memoriei părinților ei. Urmează anii războiului, 1916-18 când soții Minulescu se refugiază la Iași. După acest episod apare un nou volum de proză al lui Minulescu: Măști de bronz și lampioane de porțelan (1920).
-Începe cursul primar la Pitesti.
+Un an mai târziu, Minulescu își face debutul ca autor dramatic: pe scena Naționalului se joacă piesa Pleacă berzele și comedia într-un act Lulu Popescu (10 ianuarie).
-Începe liceul in acelasi oras.
+În 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii, după ce fusese în prealabil publicat în paginile Vieții românești. Se reprezintă Omul care trebuie să moară „grotescă tragică în trei acte”, publicată mai târziu, în 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai târziu, în 1930, apare volumul Strofe pentru toată lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiți-le noaptea.
-Sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele productii poetice ale lui Ion Minulescu, incă elev la Pitesti, in revista "Povestea vorbei".
+În anul 1940 a fost inițiat în francmasonerie împreună cu soția sa, Claudia Millian-Minu¬lescu.
-Sub semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul poet publică in "Foaia pentru toti".
+La 11 aprilie, 1944, în urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu încetează din viață la București și este înmormântat la Cimitirul Bellu.
-După ce si-a incheiat studiile liceale (clasa a VI-a si a VII-a le trece intr-un an, la pensionul particular "Brânză si Arghirescu" din Bucuresti), Ion Minulescu îsi ia bacalaureatul.
+Director general al artelor în Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste Revista celorlați și Insula. A debutat cu versuri în Povestirea vorbii. S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proză, piese de teatru și cronici dramatice.
-Poetul pleacă la Paris spre a urma dreptul. Va renunta insă curând la studiile juridice, fascinat de viata boemei artistice pariziene. Acum ia Minulescu cunostintă de literatura simbolistă, citind cu pasiune pe Baudelaire, Nerval, Aloysius Bertand, Lautréamont, Verlaine, Rimbaud, Laforque etc.
-Ion Minulescu se intoarce in tară. Îl găsim printre scriitorii care frecventează cafeneaua Kubler (D. Anghel, St. O. Iosif, Ilarie Chendi, P. Cerna etc.).
+Aprecieri critice:
-Publică versuri si fragmente de proză (Din jurnalul unui pribeag) in revista "Viata nouă" a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai insemnate ale miscării simboliste.
-Ion Minulescu incepe să publice parte dintre versurile ce vor compune Romantele pentru mai târziu in revista "Viata Literară si artistică" a lui Ilarie Chendi. Tot in acest an incepe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce in colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, H. Bataille, H. de Régnier, publicate in "Sămănătorul". Iarna 1906 - 1907 cei doi prieteni o petrec la Constanta, ecourile acestei sederi pe tărmurile Mării Negre regăsindu-se in versurile lor, in minulescianele Romante pentru mai târziu (1908) si in Fantaziile lui D. Anghel (1909).
+Cultivând motive lirice tipic simboliste, poezia sa cântă mirajul ținuturilor exotice, marea, aspirația spre un absolut indefinisabil, stările sufletești enigmatice apăsate de melancolie, ispită erotică și moarte, într-un limbaj alegoric de o sonoritate exterioară specifică. Viziunea sa este în cele mai multe cazuri a unui umorist sentimental fantezist.
-Îl găsim pe Minulescu participând la "sâmbetele literare" organizate de "Convorbirile critice" ale lui Mihail Dragomirescu (din cercul "Convorbirilor critice" mai fac parte, in această perioadă, Liviu Rebreanu, Emil Gârleanu, Mihail Sorbul, Dim. Nanu etc.). O poezie a lui Minulescu publicată in "Convorbiri critice" (În orasul cu trei sute de biserici) îi atrage atentia lui I. L. Caragiale care, de la Berlin, îi scrie lui Mihail Dragomirescu spre a-si arăta pretuirea si spre a se interesa de tânărul poet.
+„Altă întâlnire cu Ion Minulescu”.
-Sub directia lui Ion Minulescu apare la 20 martie "Revista celorlalti", de orientare simbolistă. Dintre colaboratori fac parte Mihail Cruceanu, Eugeniu Stefănescu-Est, N. Davidescu, Eugeniu Sperantia. Articolul-program Aprindeti tortele reprezintă o reactie violentă, in numele artei innoitoare, împotriva traditionalismului. Revista îsi incetează aparitia o dată cu cel de-al treilea număr (10 aprilie 1908). Apare primul volum de versuri al lui I. Minulescu, Romante pentru mai târziu, cu o copertă desenată de Iser, prieten de o viată al poetului. Apare volumul de povestiri de factură simbolistă Casa cu geamuri portocalii.
+Poetul Minulescu participând la o șezătoare literară la Mediaș, în perioada interbelică, invitat fiind de poetul George Popa, inițiatorul revistei literare ”Lanuri”, l-a întrebat pe scriitorul medieșean cine-l va prezenta la această manifestare literară. George Popa, care era mai scund de statură, i-a răspuns: „Eu.” Minulescu i-a replicat: „Păi bine măi țângăule, la Blaj m-a prezentat un popă cu o barbă cât o mătură. Tu, cred că nici nu știi mânui briciul.” După șezătoare, poetul simbolist i-a spus lui Popa, cerându-i iertare: „Dragă Popa, te rog să mă ierți. Ți-am spus că nu poți mânui briciul, dar am văzut că îl mânuiești foarte bine, însă în loc să te bărbierești pe tine, m-ai bărbierit pe mine.”
-Succesul de public (dacă nu si de critică) al Romantelor pentru mai târziu determină publicitatea celei de-a doua editii a volumului, la Biblioteca românească enciclopedică "Socec".
-Cunoaste in redactia "Viitorului" (in cadrul căreia lucrează) pe Claudia Millian, viitoarea lui sotie.
+Opera:
-Ion Minulescu scoate a doua sa revistă, "Insula", in jurul căreia grupează colaboratori ca G. Bacovia, Claudia Millian, Eugeniu Stefănescu-Est, Adrian Maniu, Mihail Cruceanu, D. Iacobescu, M. Săulescu, N. Davidescu. Revista îsi incetează aparitia - simbolic? - tot după al treilea număr (5 aprilie 1912).
-Apare volumul de versuri De vorbă cu mine însumi (copertă si ilustratii de Iser).
+Versuri:
-La 11 aprilie se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887 - 1961), poetă simbolistă, autoarea volumelor de versuri Garoafe rosii (1914), Cântări pentru pasărea albastră (1923), Întregire (1936), precum si a unor piese de teatru, intre care drama Vreau să trăiesc (1937). Ion Minulescu si Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică inzestrată, care s-a consacrat cu devotiune filială păstrării memoriei părintilor ei.
-- 1918 În timpul războiului, sotii Minulescu se refugiază la Iasi.
+•	Romanțe pentru mai târziu, Ed. Alacalay, 1908
-Un nou volum de proză al lui Minulescu: Măsti de bronz si lampioane de portelan.
-Minulescu îsi face debutul ca autor dramatic: pe scena Nationalului se reprezintă Pleacă berzele si comedia intr-un act Lulu Popescu (10 ianuarie).
+•	De vorbă cu mine însumi, București, 1913
-Romantele pentru mai târziu se tipăresc in cea de-a treia editie, la "Cultura natională". Poetul este numit Director General al Artelor in Ministerul Artelor si Cultelor. Va detine această functie până in 1940.
-Apare romanul Rosu, galben si albastru, unul din marile succese literare ale vremii, după ce fusese in prealabil publicat in paginile "Vietii românesti". Se reprezintă Omul care trebuie să moară "grotescă tragică in trei acte", publicată mai târziu, in 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias.
+•	Spovedanii, colecția Manuscriptum, 1927
-Se joacă o piesă caracteristic minulesciană: Manechinul sentimental.
-După o lungă intrerupere, Minulescu reapare cu un nou volum de versuri, Spovedanii, publicat in colectia "Manuscriptum" (textele, in transcriptie autografă, sunt litografiate). Poemele din această culegere in tiraj limitat (1.500 exemplare) vor fi incluse, împreună cu altele, in volumul din 1930, Strofe pentru toată lumea. Se reprezintă piesa Allegro ma non troppo.
+•	Strofe pentru toată lumea, Ed. Cultura Națională, 1930
-Minulescu publică romanul autobiografic Corigent la limba română. O nouă piesă, reluând in manieră fantezistă motivul lui Don Juan: Amantul anonim. Se acordă lui Ion Minulescu "Premiul national de poezie".
-Apare volumul Strofe pentru toată lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiti-le noaptea.
+•	Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundațiilor, 1936
-Un roman cu intentii satirice: Bărbierul regelui Midas sau Voluptatea adevărului. I se reprezintă piesa Porumbita fără aripi.
-Minulescu publică un nou roman: 3 si cu Rezeda 4.
+•	Versuri, ediție definitivă îngrijită de autor, 1939
-Minulescu adună intr-o elegantă plachetă traducerile mai vechi realizate in colaborare cu Dimitrie Anghel (Victor Hugo, Albert Samain, Charles Guérin, Henri Bataille, Henri de Régnier).
-Apare un volum de Poezii in vechea serie a "Bibliotecii pentru toti", editată de Alcalay, in care sunt reunite culegerile anterioare de versuri ale lui Ion Minulescu. Sub titlul Nu sunt ce par a fi Minulescu îsi adună poeziile din ultimii ani.
+Proză:
-Piesa de teatru Nevasta lui Mos Zaharia.
-La "Fundatia pentru literatură si artă" apare - sub ingrijirea autorului - volumul de Versuri al lui Ion Minulescu, in seria editiilor "definitive".
+•	Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908
-Apare o culegere de nuvele (intre care regăsim unele din bucătile din Cetiti-le noaptea) sub titlul: Cine-i autorul acestui roman senzational? Se tipăreste a doua editie definitivă, cu adăugări, a Versurilor ("Fundatia pentru literatură si artă").
-La 11 aprilie, in urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu incetează din viată in Bucurestii răvăsiti de bombardamentele americane. Este inmormântat la Cimitirul Bellu.
+•	Măști de bronz și lampioane de porțelan, Ed. Alcalay, 1920
+•	Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920
+•	Pleacă berzele, Ed. Alcalay, 1920
+•	Roșu, galben și albastru, Ed. Cultura națională, 1924
+•	Manechinul sentimental, Ed. Cultura națională, 1926
+•	Corigent la limba română, Ed. Cultura națională, 1929
+•	Bărbierul regelui Midas, București, 1929
+•	3 și cu Rezeda 4, Ed. Adevărul, 1933
+•	Cetiți-le noaptea, Ed. Cultura națională, 1933

Ion Minulescu: Diferență între versiuni

De la Referate

Versiunea curentă din 28 iulie 2013 04:05