Ion Barbu (n. Dan Barbilian, 18 martie 1895, Câmpulung-Muscel, d. 11 august 1961, București) a fost un poet și matematician român. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian. A fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc. Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care și-a latinizat numele inițial „Barbu”) și al Smarandei, născută Șoiculescu.
Matematicianul:
Pregătirea:
Talentul său matematic se manifestă încă din timpul liceului, elevul Barbilian publică remarcabile contribuții în revista Gazeta matematică. Tot în acest timp, Barbilian își dezvoltă și pasiunea pentru poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Științe din București, studiile fiindu-i întrerupte de perioada în care își satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial. I-a avut ca profesori pe Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, David Emmanuel, Traian Lalescu și Anton Davidoglu. În perioada 1921 -1924, și-a continuat studiile la Göttingen, Tübingen și Berlin. A călătorit prin Niedersachsenland, unde a întâlnit pe Gauss, Riemann, Dirichlet, Hilbert, Klein, Minkowski și alții. De asemenea, Dan Barbilian a avut ca prieteni pe matematicienii: Wilhelm Blaschke, Heinrich Grell, Helmut Hasse, Emil Artin și alții. Cariera matematică continuă cu susținerea tezei de doctorat în 1929. Mai târziu participă la diferite conferințe internaționale de matematică, cum ar fi Congresele Internaționale de Matematică le Hamburg (1936), Göttingen și Viena (1938), Oslo (1936), Praga (1934).
Contribuții:
În 1942 este numit profesor titular de algebră la Facultatea de Științe din București. Publică diferite articole în reviste matematice. De deosebită importanță sunt două dintre contribuțiile lui: o scurtă lucrare de două pagini apărută în Casopis Matematiky a Fysiky (1934-1935), în care definește o procedură de metrizare care va fi numită de Leopold Blumenthal „spații Barbilian”, și două lucrări în Jber. Deutsch. Math. Verein., apărute în 1940 și respectiv în 1941, intitulate Zur Axiomatik der Projectiven ebenen Ringgeometrien, și care au inspirat o direcție de cercetare în geometria inelelor, direcție asociată azi în literatura de specialitate cu numele său, al lui Hjelmslev și al lui Klingenberg. După 1933, Barbilian s-a manifestat în domeniul matematicii în special ca geometru, reprezentant al programului de la Erlangen al lui Felix Klein și astfel au trecut la fondarea axiomatică a geometriei algebrice și a mecanicii clasice. Dan Barbilian s-a mai ocupat și de teoriile algebrei moderne (1946 - 1951), de teoria algebrică a numerelor (1951 - 1957), de teoria determinismului și deține prioritatea mondială în precizarea unei clase largi de funcții distanță. În 1938 devine membru al asociației Deutsche Mathematische Vereinigung (Uniunea matematică germană). A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 20 decembrie 1936.
Scrieri științifice:
Teoria spațiilor Barbilian a fost amplu dezvoltată în patru lucrări:
Asupra unui principiu de metrizare, Stud. Cercet. Mat. 10 (1959), 68-116;
Fundamentele metricilor abstracte ale lui Poincaré și Carathéodory ca aplicație a unui principiu general de metrizare (lucrare prezentată la Institutul de matematică în data de 4 iunie 1959), apărut în Studii și cercetări matematice, vol. 10 (1959), 273-306;
J-metricile naturale finsleriene, apărută în aceeași revistă în vol. 11 (1960), 7-44;
J-metricile naturale finsleriene și funcția de reprezentare a lui Riemann,lucrare scrisă împreună cu Nicolae Radu și apărută postum, publicată tot în Studii și cercetări matematice, vol. 12 (1962), 21-36. Ultima lucrare a fost depusă la redacție de Nicolae Radu pe 20 octombrie 1961; Barbilian se stinsese pe 11 august, în același an. Originalitatea ideii matematice a lui Barbilian constă în reexaminarea modelului Poincaré al geometriei neeuclidiene a lui Lobacevski. Acest model generează în mod natural o distanță care poate fi reprezentată ca oscilație logaritmică.
Contribuția lui Dan Barbilian a fost de a analiza cât de generală e această procedură de a construi o distanță și de a stabili o teorie a spațiilor metrice dotate cu această distanță. În lucrarea din 1934, a definit o metrică în interiorul unei regiuni planare oarecare, generalizând astfel ideea modelului Poincaré, care este definit doar în interiorul discului unitate. Cu acea metrică, interiorul mulțimii devenea un model de geometrie neeuclidiană.
Alte scrieri:
Curs de matematici generale (1937 - 1940)
Teoria lui Galois a ecuațiilor în axiomatizarea lui Steinitz
Axiomatizarea mecanicii clasice (1943)
Curs de algebră axiomatică (1944, 1947, 1950)
Teoria aritmetică a idealelor în inelele necomutative (1956)
Grupuri cu operatori (teoremele de descompunere ale algebrei) (1960).
Poetul:
În anul 1919, Dan Barbillian începe colaborarea la revista literară „Sburătorul”, adoptând la sugestia lui Eugen Lovinescu, criticul cenaclului ca pseudonim numele bunicului său, Ion Barbu. În timpul liceului îl cunoaște pe viitorul critic literar Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai lungi și mai frumoase prietenii literare. Debutul său artistic a fost declanșat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecați într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest „pariu”, Dan Barbilian își descoperă talentul și iubirea față de poezie. Dan Barbilian spunea că poezia și geometria sunt complementare în viața sa : acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaștere și imaginație.
Criticul și prietenul său Tudor Vianu îi consacră o monografie, considerată a fi cea mai completă până în ziua de azi. Una din cele mai cunoscute poezii a autorului, După melci, apare în 1921 în revista Viața Românească. Tot în acest an pleacă la Göttingen (Germania) pentru a-și continua studiile. După trei ani, în care a făcut multe călătorii prin Germania, ducând o viață boemă, se întoarce în țară.
Scurtă prezentare a spațiilor poeziei lui Ion Barbu:
Fenomenul artistic barbian s-a născut în punctul de interferență al Poeziei cu Matematica, de aceea poezia lui este cu mult deosebită de cea a lui Arghezi și Blaga, întrucât gradul ei de dificultate e mai mare.[judecată de valoare] Mai exact spus, înțelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie să fie poezia e mai aproape de concepția unor poeți moderni și singulari ca Stephane Mallarmé sau Paul Valéry, decât de concepția mai generală, impusă de romantism. Apoi nu trebuie uitat că poetul a fost dublat de un matematician și că modul lui de a gândi în spiritul abstract al matematicii s-a impus și în planul reprezentărilor poetice. Ion Barbu însuși afirmă: „Ca și în geometrie, înțeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existență… Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, așa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei.”
Într-un interviu acordat lui Felix Aderca, din 1927, creația lui Ion Barbu era împărțită de acesta în patru etape: parnasiană, antonpanescă, expresionistă și șaradistă.[necesită citare] În studiul din 1935, Introducere în poezia lui Ion Barbu, Tudor Vianu reducea această clasificare la doar trei etape: parnasiană, baladică-orientală și ermetică. Această din urmă împărțire a devenit clasică.
Opere:
După melci, Editura Luceafărul, 1921
Joc secund, Editura Cultura Națională, 1930
Criticii spun:
Tudor Vianu spunea despre opera lui Ion Barbu astfel: „Cititorul care străbate paginile volumului Joc secund, nu trebuie să uite niciodată că se găsește în fața unui poet matematician. Chiar o simplă inventariere a vocabularului său arată cât datorește Ion Barbu astronomiei, mecanicii sau geometriei. (…) Viziunea matematicianului este atât de puțin conexată cu activitatea simțurilor, atât de liberă de contingențele care întinează funcțiunea lor, încât lumea care i se relevă este resimțită de el ca pură. Pe de altă parte, față de lumea experienței, aceea a matematicei este a doua lume, o suprastructură ideală. Într-un asemenea univers ideal dorește să se situeze viziunea lui Ion Barbu și acesta este înțelesul expresiei joc secund, care intitulează volumul său.”
Șerban Cioculescu spune despre el că „Ermetismul său i-a ucis orice spontaneitate și i-a secat vâna. De vocație matematician, Ion Barbu s-a folosit pentru ermetizarea primelor redactări de procesul matematic al substituirii. Se știe că în algebră, cifra cantitativă e înlocuită cu un simbol calitativ. Cuvântul obscur la Ion Barbu este necunoscuta algebrică, prin care se substituie sensul clar, misterul.”
În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, G. Călinescu spunea: „Din aceste experiențe care irită curiozitatea ca niște ghicitori, făcând mai acut procesul rațional, se desprinde însă o suavă poezie, remarcabilă pentru tristețea evenimentelor ce vor să se exprime, enunțate prin simple întrebări și evaluări, de calitate pur emotivă, deci inefabilă.”[necesită citare]Basarab Nicolescu zicea în opera sa Ion Barbu. Cosmologia Joc secund că „Prin asocierea unui concept originar matematic cu un cuvânt afectiv, Ion Barbu declanșează o mulțime de sugestii ce se adresează atât intelectului, cât și sensibilității.”
Citate:
Matematicile pun în joc puteri sufletești care nu sunt cu mult diferite de cele solicitate de poezie și arte.