Modificare „Grigore Moisil”

Grigore Constantin Moisil (n. 10 ianuarie 1906, Tulcea - d. 21 mai 1973, Ottawa, Canada) a fost un matematician român, considerat părintele informaticii românești cu invenția de circuite electronice tristabile.

Familia:

S-a născut la Tulcea pe 10 ianuarie 1906. Străbunicul său, Grigore Moisil (1814-1891), a fost paroh la Năsăud și vicar episcopal greco-catolic pentru ținutul Rodnei, unul din întemeietorii primului liceu românesc din Năsăud. Tatăl său, Constantin Moisil (1867-1958), a fost profesor de istorie, arheolog, numismat, directorul Cabinetului Numismatic al Academiei și membru al acestei Academii. Mama sa, Elena (1863-1949) a fost institutoare la Tulcea, apoi directoarea școlii „Maidanul Dulapului”, azi „Enăchiță Văcărescu” din București. Sora sa, Florica Moisil, a fost mama profesoarei Zoe Petre, decan al Facultății de Istorie a Universității din București iar fratele său George C. Moisil (1917-1989) a fost profesor la Catedra de fizică a Institutului/Universitații Politehnic(e) București.

Studii:

Urmează școala primară la București, iar studii liceale la Vaslui și București (liceul Spiru Haret) între anii 1916-1922. În anul 1924 intră ca student la Politehnică, secția construcții, dar o chemare mai puternică îl îndrepta spre Facultatea de Matematică, unde îi are ca profesori pe Dimitrie Pompeiu, mentorul său, Gheorghe Țițeica, Traian Lalescu, Anton Davidoglu. Așa se face că Grigore C. Moisil a fost în același timp student al Politehnicii și al Universității din București. Interesul pentru matematică devine prioritar astfel că în anul 1929 părăsește Politehnica, deși trecuse deja toate examenele din primii trei ani și se afla student în anul IV. Dar în același an își susține teza de doctorat Mecanica analitică a sistemelor continue, în fața unei comisii conduse de Gheorghe Țițeica și având ca membri pe Dimitrie Pompeiu și pe Anton Davidoglu. Această teză este publicată, tot în 1929, la editura Gauthier-Villars din Paris și va fi apreciată de savanții Vito Volterra, Tullio Levi-Civita, Paul Lévy.
În 1930 pleacă la Paris, unde studiază la Sorbona cu mari matematicieni și participă intens la viața științifică cu note remarcate de profesori. În anul 1931 susține examenul de docență, cu lucrarea Sur une classe de systemes d'equations aux derivees partielles de la Physique mathematique, este numit conferențiar la Facultatea de Matematică din Iași. Pleacă la Roma cu o bursă de studii Rockefeller.

Carieră universitară:

În 1932 se reîntoarce în țară și se stabilește timp de 10 ani în Iași, legat în mod deosebit de profesorul Alexandru Myller și de biblioteca creată de acesta. Ține primul curs de algebră modernă din România, „Logica și teoria demonstrației”, la Universitatea din Iași. În paralel începe un șir de lucrări despre logicile matematicianului polonez Łukasiewicz. Cercetările sale de logică au stat la baza unei puternice școli de matematică în țară și peste hotare (Argentina, Iugoslavia, Cehoslovacia, Ungaria).[necesită citare] În perioada ieșeană realizează o operă fecundă cu idei inovatoare în care se întrezărește concepția lui despre matematică și tehnica lui personală de mânuire a instrumentului matematic, făcând apropieri între idei foarte îndepărtate, utilizând noțiuni din domenii complet deosebite.
Publică lucrări în domeniile mecanicii, analizei matematice, geometriei, algebrei și logicii matematice. A extins în spațiul cu mai multe dimensiuni derivata areolară a lui Pompeiu și a studiat funcțiile monogene de o variabilă hipercomplexă, cu aplicații la mecanică. A introdus algebre numite de el Łukasiewicz trivalente și polivalente (numite astăzi algebre Łukasiewicz-Moisil) și le-a întrebuințat în logica și în studiul circuitelor de comutație. A elaborat metode noi de analiză și sinteză a automatelor finite și a avut contribuții valoroase în domeniul teoriei algebrice a mecanismelor automate.
Moisil a insistat și ajutat mult la realizarea primelor calculatoare românești. A avut contribuții remarcabile la dezvoltarea informaticii și la formarea primelor generații de informaticieni. A primit Computer Pioneer Award al societății IEEE, în 1996 (post-mortem).

Viața sa dedicată matematicii și informaticii l-a consacrat ca un extraordinar om de știință și profesor. Era înzestrat cu un deosebit simț al umorului.[necesită citare] Există multe vorbe de duh și anecdote cu Moisil. Multe se găsesc în cărțile pe care le-a scris, sau în cele care s-au scris despre el.
A fost membru al Academiei Române, al Academiei din Bologna și al Institutului Internațional de Filozofie.
A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935 și membru titular începând cu 3 iunie 1941.
După al doilea război mondial, guvernul comunist l-a numit în 1946 ambasador al României la Ankara. A fost laureat al Premiului de Stat al Republicii Populare Române și i s-a decernat în 1964, prin decret al Consiliului de Stat, titlul ”Om de știință emerit”.
A fost căsătorirt cu Viorica (n. Constante), sora Lenei Constante.

Lucrări:

1929: La mecanique analytique des systemes continus

1942: Logique modale

1954: Introducere în algebră

1959: Teoria algebrică a mecanismelor automate

1960: Funcționarea în mai mulți timpi a schemelor cu relee ideale

1961-1962: Circuite cu tranzistori

1965: Încercări vechi și noi în logica neclasică

1968: Elemente de logică matematică și teoria mulțimilor

Discursuri:

(audio)
	
Media:Elogiul Matematicii

Grigore Moisil, discurs 1956


Umor:

„Fiecare om merită un pahar de vin. Odată ce consumă paharul de vin devine alt om.”

„Geofizica este o știință al cărei nume provine la cuvintele „geo” și „fizică”, ambele originare din greaca veche. Propun ca să-l numim ca decan al noi înființate facultății de geofizică din București pe Geo Bogza.”

Cărți despre Grigore C. Moisil:

Viorica Moisil (1979), O familie ca oricare alta, Editura Albatros, republicată în 1989 la Cartea Românească

Viorica Moisil (2002), A fost odată... Grigore Moisil, Curtea Veche , ISBN 973-8356-09-1