(Pagină nouă: Opera lui Gaston Bachelard (1884-1962)poate fi asemănată cu un imens edificiu cu mai multe intrări şi ieşiri, aşa cum se spusese pe vremuri şi despre proza lui M. Proust în an…) |
Admin (Discuție | contribuții) (formatare) |
||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | + | Romul Munteanu a spus: | |
| − | + | ||
| − | + | <blockquote>Opera lui Gaston Bachelard (1884-1962) poate fi asemănată cu un imens edificiu cu mai multe intrări şi ieşiri, aşa cum se spusese pe vremuri şi despre proza lui M. Proust în anii săi de plină glorie. | |
| + | |||
| + | De la R. Descartes încoace rareori s-a văzut în cultura franceză un învăţat obsedat de metodă în măsura în care era autorul "Raţionamentului aplicat" (1949). Faptul acesta devine mai uşor de înţeles numai dacă ne gândim că Gaston Bachelard era în acelaşi timp un filosof al ştiinţelor şi, totodată, un cititor plin de fantezie, sedus de farmecul universului imaginar, ca şi de dimensiunile onirice ale creaţiei artistice.</blockquote> | ||
Romul Munteanu a spus:
Opera lui Gaston Bachelard (1884-1962) poate fi asemănată cu un imens edificiu cu mai multe intrări şi ieşiri, aşa cum se spusese pe vremuri şi despre proza lui M. Proust în anii săi de plină glorie. De la R. Descartes încoace rareori s-a văzut în cultura franceză un învăţat obsedat de metodă în măsura în care era autorul "Raţionamentului aplicat" (1949). Faptul acesta devine mai uşor de înţeles numai dacă ne gândim că Gaston Bachelard era în acelaşi timp un filosof al ştiinţelor şi, totodată, un cititor plin de fantezie, sedus de farmecul universului imaginar, ca şi de dimensiunile onirice ale creaţiei artistice.