Acțiuni

Garabet Ibrăileanu

De la Referate

Versiunea din 1 septembrie 2013 16:41; autor: 5.14.155.178 (Discuție) (Garabet Ibrăileanu - Biografie)

(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Garabet Ibrăileanu (n. 23 mai 1871, Târgu Frumos - d. 12 martie 1936, București), a fost un critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român. Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei Viața românească între anii 1906 și 1930. Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe, toată viața, Garabet Ibrăileanu debutează în paginile revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc.

Cariera și opera:

Între 1890 și 1895, Garabet Ibrăileanu frecventează la Universitatea din Iași cursurile Facultății de Filosofie, istorie și literatură, concomitent urmează școala normală superioară. În timpul studiilor universitare, Garabet Ibrăileanu colaborează la diverse ziare și reviste („Munca”, „Evenimentul literar”, „Lumea nouă” etc.), cu articole având conținut politic-social și de orientare literară. În 1908 a ocupat catedra de literatură modernă de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe care a servit-o până în 1934. Profesorul Ibrăileanu a reluat strălucita tradiție a societății Junimea și a revistei „Convorbiri literare” prin reunirea în jurul revistei „Viața românească” a scriitorilor cei mai însemnați ai epocii și prin orientarea mișcării literare a vremii în direcția creației de caracter specific, legată de realitățile naționale contemporane. Spiritul democratic al lui Garabet Ibrăileanu a ferit poporanismul, în cei 10 ani de existență, din prima serie a revistei „Viața românească”, de excese ca și de exclusivism, permițând scriitorilor importanți ai epocii, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Gala Galaction, Octavian Goga, Tudor Arghezi etc. să-și dezvolte liber activitatea.

Criticul literar:

Opera critică a lui Garabet Ibrăileanu, al treilea moment important în critica românească, poate fi privită ca o sinteză a direcțiilor anterioare ilustrate de Titu Maiorescu și C.Dobrogeanu-Gherea. Întâia lucrare importanta a lui Ibrăileanu, „Spiritul critic în cultura românească” (1908) este un eseu sociologic. Autorul analizează geneza formelor culturii în România, luând ca documente operele scriitorilor mai însemnați din perioada 1840-1880, adică din momentul apariției revistei lui Mihail Kogălniceanu, „Dacia literară” - unde se afirmă pentru întâia oară spiritul critic, condamnându-se literatura de imitație și se atrage atenția asupra necesității reprezentării caracterului național - până la constituirea statului român modern, când România a luat fizionomia unui stat european. Această operă a lui Ibrăileanu, de o cuceritoare vioiciune dialectică, conține obsevații pătrunzătoare asupra atitudinii principalilor scriitori români față de formele de civilizație și cultură dintr-un proces de patru decenii de dezvoltare, trecând prin revoluția burghezo-democrată de la 1848, Unirea Principatelor și dobândirea independenței naționale. Următoarele volume de critică, „Scriitori și curente” (1909), „Opera literară a d-lui Vlahuță” (1912), „Note și impresii” (1920), „După război” (1921), „Scriitori români și străini” (1926), „Studii literare” (1930) conțin observații mereu valoroase despre clasici (Cârlova, Alecsandri, Eminescu, Creangă, Caragiale) sau despre contemporani la impunerea cărora Ibrăileanu a contribuit (Sadoveanu, I.Al. Brătescu-Voinești, Gala Galaction, G. Topârceanu, Demostene Botez, Mihai Codreanu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, Henriette Ivonne Stahl). Observația despre caracterul filosofic al romanțelor lui Eminescu, despre caracterul de nuvelă al basmelor lui Creangă, despre semnificația numelor comice din teatrul și proza lui Caragiale, sublinierea lirismului prozei lui Sadoveanu, a psihologiei inadaptatului din proza obiectivă a lui Brătescu-Voinești, autoironiei lui Topârceanu, sincerității lui Demostene Botez, a pozei rostadiene din sonetele lui M.Codreanu, a creației de tipuri din proza de evocare a copilăriei a lui Ionel Teodoreanu au devenit apoi locuri comune ale criticii, circulând detașate de autor, ca niște adevăruri necesare. Două eseuri originale, de răsunet ale lui Ibrăileanu sunt Literatura și societatea, apărut ca introducere la teza de doctorat Opera literară a d-lui Vlahuță și, respectiv, Creație și analiză din volumul „Studii literare”.

În cel dintâi, criticul aruncă o lumină nouă asupra raportului dintre artist și societate prin teoria selecției, insistând asupra corespondenței dintre idealul artistic și aspirațiile publicului la un moment dat, relație care explică soarta plină de peripeții a artistului de geniu, totdeauna receptat printr-o latură a creației sale și succesul sau insuccesul artistului conformist. În cel de-al doilea, Ibrăileanu stabilește, referindu-se la romanul contemporan, două tipuri mai răspândite, unul constând din prezentarea comportării eroilor, a faptelor lor, și altul constând din comentarea stărilor sufletești, altfel spus romanul narativ și romanul analitic, romanul epic și romanul liric sau romanul obiectiv și romanul subiectiv. Disociațiile lui Ibrăileanu între creație și analiză, bogat exemplificate, arată avantajele și dezavantajele celor două procedee, lămurind câteva din misterele capodoperei. Un volum de aforisme privitoare la conduita înțeleptului privind viața (1930) și un roman de analiză a sentimentului iubirii, „Adela” (1933), clasic în literatura noastră, încheie activitatea lui Garabet Ibrăileanu. Pentru multilaterala sa activitate, Academia Română l-a ales membru postmortem. Garabet Ibrăileanu a rămas în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut drept un profesor impecabil, impunător șef de cenaclu, om de o rară distincție sufletească, prieten de neuitat, intelectual de o elevată ținută, a cărui operă se constituie într-un moment remarcabil în istoria criticii românești.

Referințe:

Al. Dima, Concepția despre artă și literatură a lui G. Ibrăileanu, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955

Mihai Drăgan, G. Ibrăileanu, București, Albatros, 1971

Gheorghiu Mihai Dinu, Ibrăileanu, romanul criticului, București, Albatros, 1981

Holban Ioan, Proza criticilor. Lovinescu; Ibrăileanu, București, Minerva, 1983

Al. Piru, G. Ibrăileanu. Viața și opera, București, Minerva, 1971

Antonio Patraș, Ibrăileanu: către o teorie a personalității, Cartea Românească, 2007 - recenzie