Atenție: Nu v-ați autentificat. Adresa dumneavoastră IP va fi vizibilă în mod public dacă efectuați modificări. Dacă vă autentificați sau vă creați un cont, modificările dumneavoastră vor fi asociate numelui de utilizator, pe lângă alte beneficii.
Versiunea curentă | Textul dumneavoastră | ||
Linia 1: | Linia 1: | ||
Fernando António Nogueira Pessoa (AFI fɨɾ'nɐ̃.du pɨ'so.ɐ) (n. 13 iunie, 1888 Lisabona, Portugalia — d. 30 noiembrie 1935 Lisabona), cunoscut mai ales ca Fernando Pessoa, a fost un poet, eseist și scriitor portughez modern, reprezentant al modernismului lusitan. | Fernando António Nogueira Pessoa (AFI fɨɾ'nɐ̃.du pɨ'so.ɐ) (n. 13 iunie, 1888 Lisabona, Portugalia — d. 30 noiembrie 1935 Lisabona), cunoscut mai ales ca Fernando Pessoa, a fost un poet, eseist și scriitor portughez modern, reprezentant al modernismului lusitan. | ||
− | Este considerat unul din cei mai importanți poeți portughezi din toate timpurile, valoarea lui fiind comparată cu cel al lui Camões. Criticul britanic Harold Bloom, în cartea sa | + | Este considerat unul din cei mai importanți poeți portughezi din toate timpurile, valoarea lui fiind comparată cu cel al lui Camões. Criticul britanic Harold Bloom, în cartea sa The Western Canon (Canoanele vestului), afirma despre Pessoa că, alături de Pablo Neruda, este cel mai reprezentativ poet al secolului XX. |
Așa cum spune și Octavio Paz, poetul nu are biografie. Biografia lui este opera. Secretul lui, de altfel, e scris chiar în numele pe care-l poartă: Pessoa înseamnă „persoană” în portugheză și vine de la persona, masca poeților romani. | Așa cum spune și Octavio Paz, poetul nu are biografie. Biografia lui este opera. Secretul lui, de altfel, e scris chiar în numele pe care-l poartă: Pessoa înseamnă „persoană” în portugheză și vine de la persona, masca poeților romani. | ||
Linia 10: | Linia 10: | ||
Pessoa rămîne de mic orfan de tată. Mama lui se recăsătorește; în 1896 se mută, cu copiii ei, la Durban, în Africa de Sud, unde al doilea ei soț este numit consul al Portugaliei. Primește educație engleză, iar influența saxonă va fi constantă în gândirea și opera lui. În 1905 se întoarce la Lisabona, în 1907 părăsește Facultatea de Litere din Lisabona și deschide o tipografie, Empreza Ibis. Aceasta se dovedește în 1910 a fi un eșec, cuvânt ce se va repeta frecvent în viața lui. Lucrează apoi în calitate de corespondent străin, o slujbă modestă ce-i va asigura cele necesare traiului aproape întreaga viață. Respinge, cu orgoliul timizilor, propunerea de a intra pe porțile unei cariere universitare. În 1932 aspiră la postul de arhivist într-o bibliotecă și este respins. Dar în viața lui nu există revoltă, ci doar o modestie asemănătoare cu disprețul. | Pessoa rămîne de mic orfan de tată. Mama lui se recăsătorește; în 1896 se mută, cu copiii ei, la Durban, în Africa de Sud, unde al doilea ei soț este numit consul al Portugaliei. Primește educație engleză, iar influența saxonă va fi constantă în gândirea și opera lui. În 1905 se întoarce la Lisabona, în 1907 părăsește Facultatea de Litere din Lisabona și deschide o tipografie, Empreza Ibis. Aceasta se dovedește în 1910 a fi un eșec, cuvânt ce se va repeta frecvent în viața lui. Lucrează apoi în calitate de corespondent străin, o slujbă modestă ce-i va asigura cele necesare traiului aproape întreaga viață. Respinge, cu orgoliul timizilor, propunerea de a intra pe porțile unei cariere universitare. În 1932 aspiră la postul de arhivist într-o bibliotecă și este respins. Dar în viața lui nu există revoltă, ci doar o modestie asemănătoare cu disprețul. | ||
− | Nu mai părăsește niciodată Lisabona. Angloman, miop, politicos, timid, îmbrăcat în negru, reticent și familiar, cosmopolit predicând naționalismul, umorist ce nu râde niciodată. Pierre Hourcade, care l-a cunoscut spre sfârșitul vieții, scrie: „Niciodată, când mă despărțeam de el, nu îndrăzneam să întorc capul; îmi era frică să nu-l văd cum se împrăștie, topindu-se în aer”. Moare, la Lisabona, în 1935, în urma unei ciroze hepatice. | + | Nu mai părăsește niciodată Lisabona. Angloman, miop, politicos, timid, îmbrăcat în negru, reticent și familiar, cosmopolit predicând naționalismul, umorist ce nu râde niciodată.[necesită citare] Pierre Hourcade, care l-a cunoscut spre sfârșitul vieții, scrie: „Niciodată, când mă despărțeam de el, nu îndrăzneam să întorc capul; îmi era frică să nu-l văd cum se împrăștie, topindu-se în aer”. Moare, la Lisabona, în 1935, în urma unei ciroze hepatice. |
A lăsat două plaquettes de poeme în engleză, o carte subțire de versuri portugheze și un cufăr plin cu manuscrise. Cartea neliniștirii, scrisă aproximativ în 1931, este unul dintre cele mai valoroase manuscrise ale sale. | A lăsat două plaquettes de poeme în engleză, o carte subțire de versuri portugheze și un cufăr plin cu manuscrise. Cartea neliniștirii, scrisă aproximativ în 1931, este unul dintre cele mai valoroase manuscrise ale sale. | ||
Linia 65: | Linia 65: | ||
Acest autor, multiplu precum universul, este, de fapt, inclasificabil. Disponibilitatea sa stilistică pare a fi a unui Joyce lipsit de spiritul lucrativ ce dă unei compoziții literare aspectul său finit. Opera lui Pessoa este o apologie a fragmentului. Iată de ce s-au păstrat în cufărul lui Pessoa clipele pe care scrisul a reușit să le fixeze: de la horoscopul Portugaliei, la răspunsurile pentru o revistă de cuvinte încrucișate ce apărea în Anglia. Dar marea parte a moștenirii o constituie poezia, teatrul, eseistica, proza, traducerile, proiectele de filosofie și conspectele de lectură. | Acest autor, multiplu precum universul, este, de fapt, inclasificabil. Disponibilitatea sa stilistică pare a fi a unui Joyce lipsit de spiritul lucrativ ce dă unei compoziții literare aspectul său finit. Opera lui Pessoa este o apologie a fragmentului. Iată de ce s-au păstrat în cufărul lui Pessoa clipele pe care scrisul a reușit să le fixeze: de la horoscopul Portugaliei, la răspunsurile pentru o revistă de cuvinte încrucișate ce apărea în Anglia. Dar marea parte a moștenirii o constituie poezia, teatrul, eseistica, proza, traducerile, proiectele de filosofie și conspectele de lectură. | ||
− | Personajul real este unul șters, resemnat într-o existență exterioară insignifiantă ale cărui evadări vor fi pur imaginative. Fernando Pessoa începe să scrie în limba engleză în anul 1901. Între anii 1903 și 1906 scrie numai în engleză, sub numele de Search, într-o căutare în umbra marilor lirici victorieni. După 1906 va alterna engleza cu portugheza, cantonându-și scrierile fundamentale, în limitele limbii materne. Continuă însă, la Lisabona, să scrie și să publice mult în engleză. Reunite, aceste texte compun volumul XI, | + | Personajul real este unul șters, resemnat într-o existență exterioară insignifiantă ale cărui evadări vor fi pur imaginative. Fernando Pessoa începe să scrie în limba engleză în anul 1901. Între anii 1903 și 1906 scrie numai în engleză, sub numele de Search, într-o căutare în umbra marilor lirici victorieni. După 1906 va alterna engleza cu portugheza, cantonându-și scrierile fundamentale, în limitele limbii materne. Continuă însă, la Lisabona, să scrie și să publice mult în engleză. Reunite, aceste texte compun volumul XI, Poemas Ingleses, din Obras Completas de Fernando Pessoa, Editura Atica, Lisabona, 1974. |
Cităm aici, unul dintre cele mai frumoase sonete scrise, în limba engleză, de Pessoa: | Cităm aici, unul dintre cele mai frumoase sonete scrise, în limba engleză, de Pessoa: | ||
Linia 123: | Linia 123: | ||
Peste un an și jumătate, din dorința de a-i juca o festă lui Sá-Carneiro inventează un poet bucolic și sofisticat. Timp de câteva zile se străduiește să-i născocească personalitatea, dar nu reușește. În ziua în care se hotărâse să renunțe, spune poetul, adică pe 8 martie 1914, începe să scrie treizeci și ceva de poeme, pe nerăsuflate. Despre această zi, Pessoa spune că a fost cea mai minunată zi din viața sa. Poemele le grupează sub titlul „Păzitorul de turme”, iar cel care se naște în mintea sa, ca fiind autorul acestor poeme și maestrul său, este Alberto Caeiro. | Peste un an și jumătate, din dorința de a-i juca o festă lui Sá-Carneiro inventează un poet bucolic și sofisticat. Timp de câteva zile se străduiește să-i născocească personalitatea, dar nu reușește. În ziua în care se hotărâse să renunțe, spune poetul, adică pe 8 martie 1914, începe să scrie treizeci și ceva de poeme, pe nerăsuflate. Despre această zi, Pessoa spune că a fost cea mai minunată zi din viața sa. Poemele le grupează sub titlul „Păzitorul de turme”, iar cel care se naște în mintea sa, ca fiind autorul acestor poeme și maestrul său, este Alberto Caeiro. | ||
− | Imediat simte nevoia de a-i găsi niște discipoli lui Caeiro. Îl smulge pe Ricardo Reis din păgânism și în derivație juxtapusă cu acesta îi apare un nou individ. Scrie, fără pauze și corecturi, | + | Imediat simte nevoia de a-i găsi niște discipoli lui Caeiro. Îl smulge pe Ricardo Reis din păgânism și în derivație juxtapusă cu acesta îi apare un nou individ. Scrie, fără pauze și corecturi, Oda triumfală și astfel se naște și Álvaro de Campos. |
În notele pe care Pessoa le-a scris Despre heteronimie în concepția ei generală, în ultimul paragraf face următoarea precizare: | În notele pe care Pessoa le-a scris Despre heteronimie în concepția ei generală, în ultimul paragraf face următoarea precizare: |