Acțiuni

Epigramişti români de ieri şi de azi

De la Referate

„Epigramişti români de ieri şi de azi” este una dintre primele şi cele mai reuşite antologii de epigrame româneşti. Autorul ei este cel cunoscut drept Nicolae Crevedia. Volumul a apărut în timpul vieţii acestuia – anul 1975 – în Editura Eminescu din Bucureşti, fiind unanim apreciat de către publicul cititor, cât şi de epigramişti, nu doar la lansare, ci şi în prezent. Întregul tiraj de 9000 exemplare s-a epuizat în foarte scurt timp.

Volumul „Epigramişti români de ieri şi de azi – antologie” are 350 pagini, dintre care primele 46 cuprind studiul „Epigrama un străvechi gen literar” datorat autorului Nicolae Crevedia, iar ultimele 20 sunt rezervate unor dueluri epigramatice prezentate şi comentate de acelaşi autor, dueluri dintre care ultimul se poartă între Tudor Muşatescu şi mult mai tânărul George Corbu, duel încheiat cu un sfat al marelui scriitor pentru acesta din urmă, dar şi pentru toţi ceilalţi epigramişti:

La vârsta mea de-acum târzie,
Cu săbiile s-a sfârşit:
Pe-a mea o pun la panoplie,
Pe-a ta s-o dai la ascuţit!