Acțiuni

Eduard Dorneanu

De la Referate

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în anul 2011 în revista Luceafărul de dimineaţă. A publicat poezii, articole şi proză în revistele: Timpul, Luceafărul de dimineaţă, Antares, Cultura, Dunărea de Jos, Boema, Regatul cuvântului, Nomen Artis (Dincolo de tăcere), Faleze de piatră, Melidonium, Singur, etc. sau articole în ziarele online: Radio Metafora (SUA), Necenzurat. Editorial, a debutat în 2011 la Editura Eurograph – Cluj-Napoca, cu volumul de poezie Gothic. La aceeaşi editură a publicat în 2011 volumele de poezie şi proză: Frăţia trandafirului rupt, Jurnalul apelor purpurii, Jurământul Templierului, Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite, Rugăciunea de piatră, Neînţelese dimineţi şi Jurnal de primăvară mutilată. În anul 2012 i-a apărut la Editura Tracus Arte – Bucureşti, antologia (de poezie şi proză), Jurnalul apelor purpurii, despre care Radu Voinescu spunea în prefaţă: ,,Poeticitatea atroce a acestei cărţi o individualizează în peisajul nostru literar. Talentul autorului e mai presus de orice îndoială.Cred că prin apariţia ei se deschid căi fertile pentru poezia română, căi pentru care, fără falsă modestie, autorul rândurilor de faţă, militează de vreo două decenii. Poate că e timpul ca astfel de apariţii să nu rămână nişte momente insolite’’. În anul 2013 a publicat la Editura Eikon, cartea de proză scurtă, 7,63, despre care scriitorul Liviu Antonesei spunea, pe coperta a patra: ,,Da, talentul său este chiar de calibrul 7,63, cum dovedeşte şi volumul ce poartă acest nume, pentru că literatura este o armă superioară tuturor celorlalte, cu pistolul mitralieră în frunte! Este uimitor cum autorul reuşeşte să ridice banalul vieţii, ba chiar şi al ,,vieţii la ţară’’, până la graniţele – adesea dincolo de ele – magicului şi miraculosului’’. În noiembrie 2014, editura Eikon lansează la Gaudeamus cartea Mălini despre care Ruxandra Anton spunea în revista ,,Cultura’’ că ,,emană o căldură şi o vitalitate autentică, care te captivează. Este uimitor cum de reuşeşte să te incite chiar şi atunci când povesteşte întâmplări comune. E clar că are darul povestirii, e clar că deţine magia cuvintelor’’. În anul 2015, publică la Editura Tracus Arte, cartea de poezie ,,SACRA EROTICA”. În anul 2016, publică la Editura Eikon, volumul de proză ,,Departe de Troia”. În luna februarie a anului 2017, a publicat la Editura Eikon, volumul de poezie cu titlul ,,Sublimare”. În luna mai a anului 2017, a publicat ,,MĂLINI”-Volumul II, La Editura Eikon.