Acțiuni

Eckhart Tolle

De la Referate

Versiunea din 30 septembrie 2013 01:20; autor: 192.234.81.226 (Discuție) (Eckhart Tolle - Biografie)

(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Eckhart Tolle (pronunție germană: [ˈɛkaʁt ˈtɔlə], n. Ulrich Leonard Tolle în 16 februarie, 1948) este un cetățean german rezident în Canada, cel mai bine cunoscut ca autor al cărților ”The Power of Now” și ”A New Earth” („Puterea de acum” și „Un nou Pământ”).

În 2011, a fost nominalizat de publicația ”Watkins Review” ca persoana cu cea mai mare influență spirituală din lume. În 2008, un jurnalist al ziarului ”New York Times” l-a numit pe Tolle „cel mai popular autor spiritual din Statele Unite.”

Tolle a declarat că o bună parte a vieții lui a suferit depresii continue până când, la vârsta de 29 de ani, s-a produs o „transformare din interior”. Apoi, șomer fiind, a petrecut câțiva ani „într-o stare de profundă fericire” înainte de a deveni profesor spiritual. Mai târziu, s-a mutat în America de Nord unde a început să scrie prima sa carte „Puterea de acum”, care i-a fost publicată în 1997 și care a ajuns bestseller în 2000.

Tolle s-a stabilit în Vancouver, Canada, unde a trăit mai bine de un deceniu.

„Puterea de acum” și „Un nou Pământ” s-au vândut într-un tiraj de aproximativ trei, respectiv cinci milioane de exemplare pe continentul nord american în anul 2009. În 2008, aproximativ 35 de milioane de telespectatori l-au putut urmări pe Tolle într-un talk-show de televiziune (întins pe durata a 10 episoade) găzduit de binecunoscuta moderatoare Oprah Winfrey. Nu se știe ce religie îmbrățișează Eckhart Tolle, dar a fost influențat la rândul lui de o serie de lucrări spirituale.

Opera (selectiv):

Cărți:

”The Power of Now: A Guide to Spiritual Enlightenment”, New World Library, October, 1999 ISBN 1-57731-152-3 (HC) ISBN 1-57731-480-8 (PB)

”Practicing the Power of Now: Essential Teachings, Meditations, and Exercises from The Power of Now”, New World Library, October 10, 2001 ISBN 1-57731-195-7 (HC)

”Stillness Speaks: Whispers of Now”, New World Library, August 2003 ISBN 1-57731-400-X

”A New Earth: Awakening to Your Life's Purpose”, Dutton, October 11, 2005 ISBN 0-525-94802-3

”Milton's Secret: An Adventure of Discovery through Then, When, and The Power of Now”, Hampton Roads, 2008 ISBN 978-1-57174-577-4

”Oneness With All Life: Inspirational Selections from A New Earth”, Penguin Group, November 2008

”Guardians of Being”, New World Library, October 2009 ISBN 978-1-57731-671-8

DVD-uri:

”The Flowering of Human Consciousness: Everyone's Life Purpose”, Namaste Publishing, Inc., 2001 ISBN 1-59179-154-5

”Practicing Presence: A Guide for the Spiritual Teacher and Health Practitioner”, Eckhart Teachings, 2003 ISBN 1-894884-45-0

”Eckhart Tolle's Findhorn Retreat: Stillness Amidst The World”, New World Library, 2006 ISBN 1-57731-509-X

”Finding Your Life's Purpose”, Eckhart Teachings, 2008 ISBN 1-894884-52-3

”The Doorway into Now”, Eckhart Teachings, 2009 ISBN 1-894884-37-X