Modificare „David”

David (ebraică: דָּוִד, דָּוִיד, ebraică modernă David, tiberiană Dāwîḏ; ISO 259-3 Dawid; arabă: داود‎ Dāwūd; Strong's: Daveed) este un personaj biblic ce a fost, conform Bibliei ebraice și Coranului, al doilea rege al Regatului unit al Israelului, succesorul lui Saul și tatăl lui Solomon, și conform evangheliilor Noului Testament, Matei și Luca, strămoșul lui Iisus. Se consideră că a trăit între 1040–970 î. Hr., domnind peste regatul lui Iuda între 1010–1002 î. Hr., iar peste Regatul unit al Israelului între 1002–970 î. Hr.

Viața și domnia sa sunt descrise în :1 Samuel, 2 Samuel, 1 Împărați și 1 Cronici. Este foarte cunoscut și pentru faimoasa luptă cu Goliat pe care îl învinge folosind o praștie (1Samuel 17).
David este un personaj important în tradiția religioasă și culturală evreiască, creștină și islamică. În Biblie, David, sau David HaMelekh, este regele Israelului și al poporului evreu. Tradiția biblică susține că un descendent direct al lui David va fi Mesia, iar tradiția creștină consideră că acest Mesia este Iisus. În islam este considerat a fi profet și regele unei națiuni.
Este descris ca un rege drept și înțelept, nu fără greșeli însă, ca un războinic, muzician și poet apreciat, fiind considerat autorul mai multor psalmi din cartea Psalmilor.
Este venerat ca sfânt în biserica catolică.

David cel biblic:

David, fiul lui Isaia, din tribul Iuda, își începe cariera ca militar în slujba predecesorului său Saul, regele fondator al Israelului, cu a cărui fiică Micol se căsătorește, potrivit tradiției, după victoria asupra filisteanului Goliat. Conform cu 1 Samuel 17:45-50 David l-ar fi ucis pe Goliat cu praștia, însă conform cu 2 Samuel 21:19 pe ucigașul lui Goliat din Gat nu îl chema David ci Elhanan.
După moartea lui Saul în lupta de la Gilboa împotriva filistenilor, David este proclamat inițial rege în sud, în Iudeea, având ca reședință orașul Hebron, apoi după dispariția lui Ișboșet, fiul și succesorul lui Saul, este recunoscut ca suveran și în Israel, realizând astfel unirea celor 12 triburi israelite sub autoritatea sa. Sprijinindu-se pe o puternică armată permanentă și profitând de o conjunctură internațională favorabilă – slăbirea Egiptului și declinul puterilor hegemone ale Mesopotamiei, Asiria și Babilonia – David reușește să extindă sensibil hotarele, creând, conform mitului biblic, singura dată în istorie, un imperiu israelit (în mod real acest imperiu a existat doar în imaginația autorilor istoriei deuteronomiste).

În trei campanii, David sfarmă puterea filistenilor și instituie controlul asupra cetății Gath; moabiții de pe malul răsăritean al râului Iordan sunt supuși, arameii care vizau controlul Transiordaniei sunt înfrânți iar Hanun, regele din Ammon, devine vasal Israelului. Campanii dificile sunt purtate împotriva Regatului Edom de la hotarele meridionale ale Israelului până la nimicirea acestuia. Relații prietenești sunt stabilite cu Fenicia și îndeosebi cu Hiram, regele Tirului, cu Talmai din Geșur și cu Regatul Hamat.

Remarcabil om de stat, talentat comandant de oști și strălucit diplomat, David schițează structurile organizatorice ale noului stat centralizat ce se întindea de la Marea Mediterană la Eufrat și la Marea Roșie. Ocupând apoi și fortificând Ierusalimul, David face din vechiul oraș al iebusiților capitala politică și religioasă a regatului, în care cultul monoteist al lui Iahwe este impus ca religie de stat. David începe pregătirile de construcție a Templului care va fi înălțat de fiul și succesorul său Solomon (965 – 928 î.Hr.). Aparatul administrativ acum instituit număra în rândurile sale numeroși ofițeri dar și cadre talentate din rândul populațiilor neisraelite. Răscoalele conduse de fiul său Absalom, de Șeba ș.a., reprimate fără mare dificultate, reflectă opoziția cercurilor tribale din nord, nemulțumirile de îngrădirea autorității lor. Muzician și poet de talent, David (autorul prezumtiv al Psalmilor) devine, la scurt timp după moarte, personaj de legendă.

David cel istoric:

„Din punct de vedere arheologic și istoric, redatarea acestor orașe de la epoca lui Solomon la perioada omridă are implicații enorme. Ea înlătură singura dovadă arheologică după care ar fi existat vreodată o monarhie unită cu capitala în Ierusalim și arată că David și Solomon erau, în termeni politici, nimic altceva decât căpitani ai ținutului deluros, a căror rază administrativă era limitată la nivelul local, adică la ținutul deluros.” — Israel Finkelstein, Neil Asher Silberman, ”The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts”.

„Biblia afirmă că Iehoșafat, un contemporan al lui Ahab, a oferit forță de muncă și cai pentru războaiele regatului de nord contra arameilor. El și-a întărit legătura cu regatul de nord prin a aranja o căsătorie diplomatică: prințesa israelită Ataliah, sora sau fiica Regelui Ahab s-a căsătorit cu Iehoram, fiul lui Iehoșafat (2 Imparati 8:18). Casa lui David din Ierusalim era direct legată (și se pare dominată) de regii israeliți din Samaria. De fapt, am putea sugera că aceasta a reprezentat cucerirea de către nord a Iudei prin căsătorire. Astfel, în secolul al IX-lea î.e.n. - la un secol după presupusa domnie a lui David - putem în sfârșit descrie existența unei mari monarhii unite în Israel, întinzându-se de la Dan în nord până la Beer-șeba în sud, cu teritorii semnificative cucerite în Siria și Transiordania. Dar această monarhie unită - o monarhie unită reală - era condusă de casa lui Omri, nu de casa lui David, iar capitala ei era Samaria nu Ierusalimul.” — Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, ”David and Solomon. In Search of the Bible's Sacred Kings and the Roots of the Western Tradition”.

Realitatea este că pentru teza conform căreia David ar fi avut un regat nu există dovezi arheologice, dacă altul ar fi fost adevărul arheologi de reputația lui Finkelstein și Silberman nu ar fi putut susține că David nu a fost rege.

În documentarul BBC „Secretele îngropate ale Bibliei” din 2011, dr. Stavrakopoulou afirma, după ce se consultase cu Baruch Halpern, Yosef Garfinkel și Doron Spielman (ultimii doi dintre ei fiind șefi de excavații ale unor situri pretinse davidico-solomonice), că deși unele descoperiri recente ar putea pune la îndoială teoriile lui Finkelstein, teza imperiului unit sub domnia lui David rămâne nesusținută de dovezi arheologice, fie și pe motivul menționării doar în treacăt de către Biblie a realizărilor politice ale regelui Omri, asupra existenței și puterii căruia există dovezi arheologice de netăgăduit. După ea, acest lucru indică resentimentele față de regatul Israel ale autorilor din regatul Iuda. Baruch Halpern menționa în documentar că David cel istoric a fost cu totul diferit de omul pios care e zugrăvit în Biblie: David a fost un om viclean, tipul de om care își înjunghia prietenii pe la spate.