Acțiuni

Cuget, deci exist, dar nu mai rezist

De la Referate

Versiunea din 22 octombrie 2011 05:26; autor: 79.113.161.243 (Discuție) (Adăugat de Gheorghe Culicovschi)

(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

"Cuget, deci exist, dar nu mai rezist" este titlul selecţiei de epigrame primite la Biblioteca Judeţeană Octavian Goga şi Cenaclul Satiricon al epigramiştilor clujeni de la epigramişti din ţară cât şi de peste hotare, titlu ce a constituit şi tema concursului din anul 2005.

Selecţia, epigramelor cuprinse în volum, o datorăm scriitorilor-epigramişti Efim Tarlapan, Eugen Pop, Alexandru Stănescu şi Eugen Albu şi cuprinde texte participante la concurs de la 123 epigramişti din municipii, oraşe şi comune din România, Republica Moldova, S.U.A., Canada, Germania, cât şi din alte texte aparţinând unui număr de 33 epigramişti clujeni care, conform regulamentului, nu puteau concura. Editorii cărţii au avut de selectat texte dintre cel puţin 615 epigrame ale participanţilor la concurs şi peste 160 dintre cele scrise de neparticipanţii la concurs.

Textele participante la concurs au avut şi calitatea de a fi inedite, aceasta fiind o condiţie pentru a putea concura la a obţine distincţii şi premii. E edificator faptul că texte au mai fost primite de la alţi circa 30 de epigramişti dar ele nu au fost jurizate dat fiind faptul că au fost nesocotite - de către trimiţători - unele prevederi regulamentare.

Jurizarea concursului a fost realizată de către juriul format din:

---Efim Tarlapan, scriitor, ca preşedinte al juriului;

---Doina Popa, directoarea Bibiotecii Judeţene "Octavian Goga" din Cluj-Napoca, preşedinta festivalului;

---Constantin Cubleşan, istoric, scriitor şi critic literar;

---Marcel Mureşanu, poet;

---Michaela Bocu, ziaristă.

Au fost acordate numeroase premii şi menţiuni atât pentru epigramele scrise la tema dată mai sus menţionată cât şi, separat, pentru cele scrise la o "Temă liberă" aleasă de concurent.

Reuşita festivalului s-a datorat - în mare măsură - aportului organizatoric adus de către Cornel Udrea, cotat pe bună dreptate ca un mare umorist clujean, care a semnat scenariul şi regia spectacolului de umor şi muzică.