Acțiuni

Creaţie şi analiză: Diferență între versiuni

De la Referate

(Pagină nouă: Apărut în anul 1926, în numerele 2 şi 3 ale revistei "Viaţa românească",''' Creaţie şi analiză''', eseul lui G.Ibrăileanu îşi propunea să arate care era stadiul evolu…)
 
(formatare)
 
Linia 1: Linia 1:
  Apărut în anul 1926, în numerele 2 şi 3 ale revistei "Viaţa românească",''' Creaţie şi analiză''', eseul lui G.Ibrăileanu îşi propunea să arate care era stadiul evoluţiei romanului european, care erau resursele lui psihologice şi estetice, care erau dimensiunile şi dinamica lui internă şi cum era perceput genul romanesc în literatura autohtonă a momentului.
+
Ioan Paler scria în "Echilibru între antiteze" (2000):
  Să amintim imediat că la data apariţiei acestui eseu, literatura română, ieşită dintr-o copilărie tumultoasă, urca spectaculos spre o maturitate autentică.
+
  
                              (Ioan Paler,Echilibru între antiteze, 2000)
+
<blockquote>Apărut în anul 1926, în numerele 2 şi 3 ale revistei "Viaţa românească", "Creaţie şi analiză", eseul lui [[Garabet Ibrăileanu|G. Ibrăileanu]] îşi propunea să arate care era stadiul evoluţiei romanului european, care erau resursele lui psihologice şi estetice, care erau dimensiunile şi dinamica lui internă şi cum era perceput genul romanesc în literatura autohtonă a momentului.<br>
 +
Să amintim imediat că la data apariţiei acestui eseu, literatura română, ieşită dintr-o copilărie tumultoasă, urca spectaculos spre o maturitate autentică.</blockquote>

Versiunea curentă din 24 mai 2013 15:26

Ioan Paler scria în "Echilibru între antiteze" (2000):

Apărut în anul 1926, în numerele 2 şi 3 ale revistei "Viaţa românească", "Creaţie şi analiză", eseul lui G. Ibrăileanu îşi propunea să arate care era stadiul evoluţiei romanului european, care erau resursele lui psihologice şi estetice, care erau dimensiunile şi dinamica lui internă şi cum era perceput genul romanesc în literatura autohtonă a momentului.
Să amintim imediat că la data apariţiei acestui eseu, literatura română, ieşită dintr-o copilărie tumultoasă, urca spectaculos spre o maturitate autentică.