Acțiuni

Codrin Ştefan Ţapu

De la Referate

Versiunea din 16 octombrie 2017 02:11; autor: 95.76.1.21 (Discuție) (Pagină nouă: '''Codrin Ștefan ȚAPU''' (născut în data de 17 decembrie 1973 la București) a fost preparator, asistent și lector universitar la Facultatea de Psihologie-Sociologie a Univers...)

(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Codrin Ștefan ȚAPU (născut în data de 17 decembrie 1973 la București) a fost preparator, asistent și lector universitar la Facultatea de Psihologie-Sociologie a Universității Hyperion din București între anii 1998 și 2005, iar apoi șef de lucrări, lector și conferențiar la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. A publicat, printre altele, eseuri de psihologie filosofică – Psihologie operatorie (2000), Hypostatic Personality (2001), un Dicționar de psihologie și psihopatologie (2003), un Tratat de psihologie umanistă sistemică (2006), un ghid de psihoterapie și auto-ajutor – Guide to Relational Therapy (2011), ghiduri pentru o nouă etică, sub forma unor colecții de aforisme, dialoguri, tablete, microeseuri, traduse în mai multe limbi de circulație – Învăţături despre a fi (2016) și Cartea firii (2017). O parte dintre cărțile sale au primit recenzii favorabile în numeroase publicații românești și străine. Figurează în Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a (2017).