Alexandru (Alecu) Paleologu (n. 14 martie 1919, București - d. 2 septembrie 2005, București) a fost un scriitor, eseist, critic literar, diplomat și om politic român. Este tatăl lui Theodor Paleologu.
Biografie:
Origini și pregătire intelectuală:
S-a născut într-o veche familie boierească care își are probabil originile în Imperiul Bizantin, familie care s-a mutat din Lesbos (Grecia) în Țările Române la începutul secolului al XVIII-lea. Prin diverse înrudiri, Paleologu a fost descendent al domnitorului Constantin Brâncoveanu. Tatăl său a fost deputat PNL și apoi secretar general în Ministerele de Justiție și Finanțe. Alexandru Paleologu a absolvit Liceul Spiru Haret din București și apoi a studiat la Universitatea București, unde este licențiat al Facultății de Drept.
Activitatea de după război:
În 1944, devine referent la Comisia Română de Aplicare a Armistițiului, iar între 1946 și 1948 este atașat de legație la Ministerul Afacerilor Externe al României. Urmărit de Securitate, se ascunde sub un nume fals (Ion Crăifăleanu) în orașul Câmpulung-Muscel până în ianuarie 1956, când fapta pentru care fusese urmărit[necesită citare] se prescrisese și putea reintra în legalitate. În 1959 este arestat în lotul Noica-Pillat. Arestările în respectivul lot încep în decembrie 1958, cu Constantin Noica, iar ultimul arestat din lot, în ianuarie 1960, este Nicolae Steinhardt. Sunt arestați 23 de intelectuali de prestigiu, anchetați și condamnați la pedepse de la 6 ani până la 25 de ani muncă silnică. Paleologu este arestat pe 8 septembrie 1959 (la ora 2 noaptea este obligat să-și strângă câteva lucruri, fiind apoi urcat într-o dubă și dus la celebra închisoare „Malmaison” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (București) și condamnat la 14 ani de muncă silnică cu confiscarea averii. În timpul detenției a fost racolat de Securitate ca informator. A fost grațiat în 1964. După ieșirea din închisoare urmează o perioadă de readaptare. Este reintegrat pe post de cercetător științific la Institutul Academiei Române pentru Istoria Artei, Secția Artă Veche. Devine secretar literar la Teatrul „C. I. Nottara” din București în 1967 și membru al Uniunii Scriitorilor, iar între 1970 și 1976 este redactor la Editura Cartea Românească.
După Revoluția română din 1989:
După revoluția română din 1989, a fost numit Ambasador al României în Franța începând cu 31 decembrie 1989, și demis în iunie 1990 din cauză că simpatiza cu „golanii” din Piața Universității (numindu-se chiar „ambasadorul golanilor”), cât și din cauza vederilor sale monarhiste. După aceea, devine membru al Partidului Alianței Civice, înființat de Nicolae Manolescu, fiind ales între 1992 și 1996 senator în circumscripția electorală Argeș. Și-a continuat mandatul de senator din partea Partidului Național Liberal, fiind între 1996 și 2000 senator de Vrancea și între 2000 și 2004 senator de București. În 1990 a fost ales Mare Maestru al Marii Loji Masonice Naționale din România, cu sediul la Paris. Din 1992 a fost președinte al Consiliului Fundației Societatea Civilă. A decedat la 86 de ani în casa sa de pe str. Armenească nr. 34, București.
Colaborarea cu Securitatea:
Paleologu este unul dintre rarii intelectuali români care, după ce a colaborat cu Securitatea, a recunoscut încă dinainte de 1989 această colaborare, iar după 1990 a fost primul caz de recunoaștere și asumare publică și explicită a acestei colaborări. În primele luni ale lui 1990 a fost primul și unul dintre cei foarte puțini oameni de cultură români care și-au recunoscut colaborarea cu Securitatea. Mărturia sa va fi publicată mai târziu într-un volum de convorbiri cu istoricul și romancierul Stelian Tănase, Sfidarea memoriei. De asemeni, își cere public iertare pentru ceea ce va numi „o obnubilare a inteligenței”. Racolarea sa ca informator s-a petrecut în condiții de detenție la Botoșani în 1963, sub presiunea șantajului, bătăilor și umilințelor. Cărți de eseuri și critică literară[modificare]
Eseistul s-a format la școala lui Paul Zarifopol, căruia i-a și îngrijit mai multe antologii, fiind cunoscut mai ales prin volumul Bunul simț ca paradox. În antologia Spiritul și litera sunt adunate câteva dintre eseurile sale despre literatura română, precum Tema duelului la Camil Petrescu. Volumul Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu propune unica interpretare ezoterică din literatura critică românească a romanului Baltagul.
A publicat:
Spiritul și litera. Eseuri critice, 1970
Bunul-simț ca paradox. Eseuri, 1972
Simțul practic. Eseuri și polemici, 1974
Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, 1978
Ipoteze de lucru. Studii și eseuri literare, 1980
Alchimia existenței. Eseuri și portrete, 1983. A doua ediție, revizuitǎ, 1997
Souvenirs merveilleux d'un ambassadeur des golans, 1992
Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor, 1993
Sfidarea memoriei, 1995 (în dialog cu Stelian Tănase)
Despre lucruri cu adevărat importante, 1997; a doua ediție, 1998
Interlocuțiuni, 1997
Politețea ca armă. Convorbiri și articole mai mult sau mai puțin politice, 2000
L'Occident est à l'Est, (Editura EST-Samuel Tastet Éditeur,) 2001
Moștenirea creștină a Europei, 2003
Breviar pentru păstrarea clipelor, în dialog cu Filip-Lucian Iorga, 2005
Amicus Plato Sau... Despărțirea de Noica, 2006
Strada Armenească. Convorbiri cu Fabian Anton, 2006
Premii și distincții:
2000 - Premiul de Excelență în Cultura Română, acordat de Fundația Națională pentru Știintă și Arte și grupul de presă „Curentul”, sub patronajul Președintelui României.