Acțiuni

Alexandru Macedonski: Diferență între versiuni

De la Referate

(Adăugat de Gheorghe Culicovschi)
(Alexandru Macedonski - Biografie)
 
Linia 1: Linia 1:
 +
Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854, București, d. 24 noiembrie 1920, București) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român. Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română. Inițiatorul cenaclului și revistei literare Literatorul, a susținut modernizarea poeziei românești, fiind într-o continuă polemică cu junimiștii. Aceste polemici i-au afectat serios cariera literară și viața și au rămas notabile polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale.
 +
Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activității lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre care George Bacovia și Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul, iar în revista Liga ortodoxă debutează, printre alții, Tudor Arghezi și Gala Galaction.
 +
Alexandru Macedonski a fost ales (în 2006) membru post-mortem al Academiei Române.
  
Alexandru Macedonski a venit pe lume la 14 martie 1854 în Bucureşti şi a plecat, în altă lume, la 24 noiembrie 1920, tot din capitala noastră.
+
Biografie:
  
Alexandru Macedonski a fost un clasic scriitor căruia îi datorăm posibilitatea de a cunoaşte epoca sa: poezii, drame, proză, traduceri din alte limbi şi care ne-a lăsat şi ceva epigrame.
+
Familia și copilăria:
  
El a fondat revista "Literatorul".
+
Familia poetului din partea tatălui a emigrat în Țara Românească la începutul secolului al XIX-lea. Având origini slave de la sud de Dunăre, sârbi, bulgari sau aromâni, membrii familiei susțineau că au origini de revoluționari sârbi din Macedonia, ocupată de Imperiul Otoman. Dimitrie, bunicul poetului, și fratele acestuia Pavel au participat la Revoluția din 1821, susținând Eteria împotriva regimului fanariot. Dimitrie și Pavel au făcut parte, alături de Eterie, din complotul împotriva lui Tudor Vladimirescu. Din anul 1830, în timpul guvernării ruse, fraților Macedonski li s-a recunoscut statutul de aristocrați valahi și au primit ranguri militare în armata țării. Dimitrie se căsătorește cu Zoe, fiica unui ofițer rus sau polonez, iar fiul lor Alexandru, tatăl poetului, după o educație militară în Imperiul Rus, urcă pe scara ierarhică militară până la funcția de Ministru de Război în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, după Unirea Principatelor Române. În timpul studiilor din Rusia, tatăl poetului, pentru a câștiga respectul colegilor, își croiește „un arbore genealogic gigantic”, declarându-se descendent din familia Biberstein-Rogala, care domnise în Lituania. Datorită slujbei tatălui, familia poetului se muta des.
 +
Mama poetului, Maria Fisența (Vâcenț sau Vicența), provenea dintr-o familie de boieri din Oltenia, a fost fiica lui Emanuel Fisența, posesorul unei averi mari, și a Ecaterinei Urdăreanu-Brăiloiu, fiica mai puțin avută a unei familii din vechea boierime. Tatăl Mariei a murit la scurt timp după nașterea acesteia, iar mama sa s-a recăsătorit cu Dimitrie Pîrîianu, la 12 februarie 1848.
 +
Memoriile scrise de mama poetului sunt „pagini vrednice de a fi cunoscute atât printr-un adevărat dar de a povesti, plin de umor și culoare, cât și prin mărturia acelui acelui patetism în care gustul romantic se amestecă cu un fel de natural de a fi, prevestind pe al poetului.”
 +
Alexandru A. Macedonski s-a născut la București, fiind cel de-al treilea copil al familiei.
 +
Sora sa cea mare Ecaterina, căsătorită cu un Ghica și mai apoi cu Leboef, publică versuri în limba franceză în Literatorul. Fratele mai mare maiorul Dimitrie Macedonski a fost veteran războiului din 1877, iar fratele mai mic Vladimir, avocat în București, publică și el schițe și nuvele în Literatorul.
 +
Până la vârsta de șase ani poetul a fost un copil bolnăvicios, având crize regulate de o „nervozitate extremă, expus la un soi de absențe de conștiință momentane”. În anul 1862 familia îl trimite la școală în Oltenia, petrecându-și astfel mare parte din copilărie la moșia de la Amaradia. Nostalgia copilăriei și a peisajelor de la Amaradia se regăsesc mai târziu în ciclul poemelor amărăzene.
  
El a scris un editorial politic ce a dus la arestarea sa timp de trei luni, până când Justiţia l-a achitat.
+
„Cînd mergi spre munți dinspre Craiova, urcând pe apa Amărezei,
  
A adresat critici atât regalităţii cât şi partidului liberal, al cărui membru a fost.
+
De la Murgaș în Adâncata și la Vocna-n Pometești
  
Alexandru Macedonski a publicat numeroase volume cu literatura proprie cât şi altele cu traduceri din limba franceză.
+
Junincele-așteptând gonacii mugesc la gardurile-ogrăzei,
 
+
Se afirmă a nu fi întemeiată afirmaţia că el ar fi scris o epigramă defăimătoare la adresa lui Mihai Eminescu.
+
  
Epigramele sale au apărut în peste 10 volume colective, în antologii, culegeri, reviste şi jurnale.
+
Și-n lunca dintre două dealuri, din Gura-Ploești în Goiești...”
 +
 
 +
Școala o urmează la Colegiul Național Carol I din Craiova, pe care a absolvit-o în anul 1867.
 +
În anul 1865 scrie poezia Plânsul amantei, inclusă, mai târziu, în volumul Prima verba însoțită de o notă: Această poezie să nu crezi, lectore, că eu o țin drept bună și că nu-i văd erorile de care e plină, dar fiindcă este compusă la etatea de 12 ani și, prin urmare, una din primele mele încercări, am publicat-o făr a o corege.
 +
Tatăl poetului a murit la 24 septembrie 1869, iar mama poetului va susține că acesta a fost otrăvit de oponenții săi politici, iar această ipoteză este susținută, mai târziu, necontenit de către poet în ziarele sale.
 +
După moartea tatălui scrie poezia La defunctul meu părinte, Generalul Alex. D. Macedonski, inclusă în volumul Prima verba, datată în manuscris: Viena, 1870.
 +
La 29 noiembrie 1869 directorul liceului din Craiova, G. M. Furtunescu, îi eliberează Certificatu scolasticul prin quare se ncredentiedia, quo scolariu lu Alessandru Macedonschi a terminat anul școlar 1867-68, Clasa a IV-a a Liceului/Gimnasiului Mare din Craiova, la obiectele: Purtare (bună), Limba română și latină (binișoară), limba elenă (binișor), Istorie și Geografie (bine), matern, (binișor), naturale (repetând examenul, binișor), franceză (bine), religie (binișor), desen (binișor).
 +
 
 +
Primii ani ai Literatorului:
 +
 
 +
La 20 ianuarie scoate primul număr al gazetei „heliadiste” Literatorul, ziar de opoziție Junimii și Convorbirilor literare care, după părerea poetului, acaparaseră fără o justificare obiectivă pozițiile culturale cele mai însemnate ale epocii. Conducerea revistei este asumată de Macedonski alături de eruditul poligraf Bonifaciu Florescu și de fecundul poet Th. M. Stoenescu, care rămân o vreme și principalii colaboratori ai revistei..
 +
În ciuda sentimentelor adverse față de junimism, Macedonski a definit mișcarea promovată de Literatorul drept direcțiune opozită celei din Iași, deși se atinge cu dânsa prin unele puncte, după cum se atinge și în vechea școală a lui Heliade prin altele.
 +
„Poezia germană e frumoasă negreșit, un amestec de misticism și de melancolie dulce, dar numai mânuită de germani. Școala germană, cu toate încercările „Nouei direcțiuni” din Iași de a o transplanta la noi, are sorți de a găsi aderenți, de a se putea stabili... Suntem latini și mărturisesc că nici o poezie nu-mi place mai mult ca poezia latină, luminoasă, plină de flăcări în loc de raze, fără enigme de dezlegat, fără zăbranicul misticismului, energică și francă și mergând totdeauna la țintă.”
 +
După câteva luni de apariție Literatorul avea următoarea grupare: Mircea Demetriade, C. Dragulinescu, B. Florescu, Petru Opran, P. Păltineanu, I. N. Polzchroniade, Carol Scrob, Th. M. Stoenescu, Duiliu Zamfirescu. Dar, în curând, între Macedonski și Bonifaciu relațiile s-au deteriorat, după ce poetul l-a atacat, în 1881, într-un număr al revistei, pentru cele trei catedre de profesor la universitate, iar acesta s-a retras.
 +
În noiembrie 1880, au loc premierele pieselor de teatru Iadeș! și Unchiașul Sărăcie, la Teatrul Național, publicate în Literatorul la începutul anului următor. O curtează pe Aristizza Romanescu, actriță care a jucat în piesele amintite, dar aceasta îi respinge avansurile.
 +
Publică volumul Poezii, în anul 1881, deși pe coperta originală apare anul 1882. Încercând să intre în grațiile Junimii și al lui Titu Maiorescu, participă, cu regularitate, la ședințele cenaclului și citește Noaptea de noiembrie.. Maiorescu l-a aplaudat, dar în jurnalul personal consemnează că nu a fost impresionat de poezie. Dar poezia este lăudată de Bogdan Petriceicu Hașdeu, care deși era anti-junimist, se afla în audiență.
 +
 
 +
Perioada Primului Război Mondial și sfârșitul:
 +
 
 +
După izbucnirea Primului Război Mondial, reacția lui Macedonski, „Campionul literaturii franceze” și cel ce a închinat un volum de versuri „Franței, singura patrie a intelectualilor”, este surprinzător de partea Puterilor Centrale. În 1915, de la 27 septembrie până la 29 noiembrie, apar zece numere ale ziarului Cuvântul meu cu ieșiri împotriva Franței „burgheze” și „advocățești”, iar articolele sale din alte ziare politice, precum Dreptatea sunt scrise în același sens.
 +
În anul 1916, activitatea politică trece pe un plan secund și se concentrează pe corectura romanului Thalassa, care apare în Flacăra lui Constantin Banu. Din mai începe Poema rondelurilor, la care va lucra până în 1920, iar în luna august finalizează tragedia Moartea lui Dante.
 +
Anii războiului au fost foarte grei pentru poet, din punct de vedere material, existând zile când nu putea să-și cumpere nici pâinea cea de toate zilele.
 +
Literatorul reapare la 29 iunie 1918, iar în al treilea număr publică un articol elogios feldmareșalului Mackensen și, deși, Alexandru T. Stamatiad încearcă să-l convingă să renunțe la gândurile sale filogermane, poetul refuză. Singura concesie pe care o face este acea de a accepta publicarea unei clarificări cu scopul de a limpezii răspunderea fiecărui colaborator la articolul semnat de el. În urma acestui articol, Ovid Densusianu, membru al Academiei Române, după ce-i propusese candidatura la Academie, își retrage propunerea. De asemenea, întâmpină dezaprobări publice din toate părțile, găsindu-se, iarăși într-un bellum contra omnes. În anul 1919 își concentrează toate răfuielile într-o broșură polemică Zacherlina în continuare.
 +
În octombrie 1919 a scris Sonetul puterii, în care își expune crezul său politic.
 +
În martie 1920 este pensionat din slujba pe care o deținuse cu largi intermitențe la Comisia Monumentelor Istorice, dar în urma protestului scriitorilor bucureșteni publicat în Presa Capitalei la 18 martie, ministerul revine asupra deciziei.
 +
Alexandru Macedonski moare la 24 noiembrie 1920, ora 3 după amiază, cerând roze, iar fiul său Nikita negăsind trandafiri, îi aduce să inhaleze parfum de trandafiri. Scena morții a fost povestită de fiul său Nikita într-o scrisoare adresată lui Alexandru T. Stamatiad, în anul 1936. La 27 noiembrie 1920 este înmormântat în cimitirul Bellu din București.
 +
 
 +
Comemorări:
 +
 
 +
Din 20 mai 2009, Banca Națională a pus în circulație o monedă din argint dedicată aniversării a 155 de ani de la nașterea poetului Alexandru Macedonski.
 +
 
 +
Opera:
 +
 
 +
Până în 1890 Macedonski a scris poeme ample, de factură romantică, cu versuri lungi și cu un pronunțat caracter satiric, ca de exemplu ciclul Nopților, caracterizat și printr-un abundent retorism romantic, inspirat din volumul Nopțile al poetului romantic francez Alfred de Musset.
 +
După 1890 lirica lui Alexandru Macedonski trece printr-un proces de esențializare. În această perioadă scrie Rondelurile; discursul liric este rezultatul unui efort de sinteză și se bazează pe o metaforă concretă. Poetul renunță la retorismul primei etape, poezia devenind sugestie și muzicalitate. Spre exemplu, acum scrie Rondelul rozelor ce mor, Rondelul apei din grădina japonezului, Rondelul crinilor, Rondelul lucrurilor.
 +
Macedonski este unul dintre puținii autori români de rondeluri. Spre sfârșitul vieții a scris celebrele cicluri Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vânturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile Senei și Rondelurile de porțelan. Cele cinci cicluri au fost publicate în volumul postum Poema Rondelurilor (1927).
 +
A publicat un volum de versuri în limba franceză intitulat Bronzes.
 +
Singura traducere în limba engleză a operei lui Alexandru Macedonski este volumul de poezii If I knew („De-aș ști”), o ediție bilingvă (în română și engleză) care cuprinde 50 de poeme selectate de traducătorul volumului, Valentin Petcu.
 +
 
 +
Poezie:
 +
 
 +
Prima verba (1872);
 +
 
 +
Poesii (1882);
 +
 
 +
Excelsior (1895);
 +
 
 +
Flori sacre (1912);
 +
 
 +
Poema rondelurilor (1927).
 +
 
 +
Proză:
 +
 
 +
Dramă banală (1896);
 +
 
 +
Cartea de aur (1902);
 +
 
 +
Le calvaire de feu (1906);
 +
 
 +
Thalassa (1915);
 +
 
 +
Nuvele (1923).
 +
 
 +
Teatru:
 +
 
 +
Moartea lui Dante Alighieri (1916).

Versiunea curentă din 3 august 2013 02:49

Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854, București, d. 24 noiembrie 1920, București) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român. Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română. Inițiatorul cenaclului și revistei literare Literatorul, a susținut modernizarea poeziei românești, fiind într-o continuă polemică cu junimiștii. Aceste polemici i-au afectat serios cariera literară și viața și au rămas notabile polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale. Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activității lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre care George Bacovia și Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul, iar în revista Liga ortodoxă debutează, printre alții, Tudor Arghezi și Gala Galaction. Alexandru Macedonski a fost ales (în 2006) membru post-mortem al Academiei Române.

Biografie:

Familia și copilăria:

Familia poetului din partea tatălui a emigrat în Țara Românească la începutul secolului al XIX-lea. Având origini slave de la sud de Dunăre, sârbi, bulgari sau aromâni, membrii familiei susțineau că au origini de revoluționari sârbi din Macedonia, ocupată de Imperiul Otoman. Dimitrie, bunicul poetului, și fratele acestuia Pavel au participat la Revoluția din 1821, susținând Eteria împotriva regimului fanariot. Dimitrie și Pavel au făcut parte, alături de Eterie, din complotul împotriva lui Tudor Vladimirescu. Din anul 1830, în timpul guvernării ruse, fraților Macedonski li s-a recunoscut statutul de aristocrați valahi și au primit ranguri militare în armata țării. Dimitrie se căsătorește cu Zoe, fiica unui ofițer rus sau polonez, iar fiul lor Alexandru, tatăl poetului, după o educație militară în Imperiul Rus, urcă pe scara ierarhică militară până la funcția de Ministru de Război în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, după Unirea Principatelor Române. În timpul studiilor din Rusia, tatăl poetului, pentru a câștiga respectul colegilor, își croiește „un arbore genealogic gigantic”, declarându-se descendent din familia Biberstein-Rogala, care domnise în Lituania. Datorită slujbei tatălui, familia poetului se muta des. Mama poetului, Maria Fisența (Vâcenț sau Vicența), provenea dintr-o familie de boieri din Oltenia, a fost fiica lui Emanuel Fisența, posesorul unei averi mari, și a Ecaterinei Urdăreanu-Brăiloiu, fiica mai puțin avută a unei familii din vechea boierime. Tatăl Mariei a murit la scurt timp după nașterea acesteia, iar mama sa s-a recăsătorit cu Dimitrie Pîrîianu, la 12 februarie 1848. Memoriile scrise de mama poetului sunt „pagini vrednice de a fi cunoscute atât printr-un adevărat dar de a povesti, plin de umor și culoare, cât și prin mărturia acelui acelui patetism în care gustul romantic se amestecă cu un fel de natural de a fi, prevestind pe al poetului.” Alexandru A. Macedonski s-a născut la București, fiind cel de-al treilea copil al familiei. Sora sa cea mare Ecaterina, căsătorită cu un Ghica și mai apoi cu Leboef, publică versuri în limba franceză în Literatorul. Fratele mai mare maiorul Dimitrie Macedonski a fost veteran războiului din 1877, iar fratele mai mic Vladimir, avocat în București, publică și el schițe și nuvele în Literatorul. Până la vârsta de șase ani poetul a fost un copil bolnăvicios, având crize regulate de o „nervozitate extremă, expus la un soi de absențe de conștiință momentane”. În anul 1862 familia îl trimite la școală în Oltenia, petrecându-și astfel mare parte din copilărie la moșia de la Amaradia. Nostalgia copilăriei și a peisajelor de la Amaradia se regăsesc mai târziu în ciclul poemelor amărăzene.

„Cînd mergi spre munți dinspre Craiova, urcând pe apa Amărezei,

De la Murgaș în Adâncata și la Vocna-n Pometești

Junincele-așteptând gonacii mugesc la gardurile-ogrăzei,

Și-n lunca dintre două dealuri, din Gura-Ploești în Goiești...”

Școala o urmează la Colegiul Național Carol I din Craiova, pe care a absolvit-o în anul 1867. În anul 1865 scrie poezia Plânsul amantei, inclusă, mai târziu, în volumul Prima verba însoțită de o notă: Această poezie să nu crezi, lectore, că eu o țin drept bună și că nu-i văd erorile de care e plină, dar fiindcă este compusă la etatea de 12 ani și, prin urmare, una din primele mele încercări, am publicat-o făr a o corege. Tatăl poetului a murit la 24 septembrie 1869, iar mama poetului va susține că acesta a fost otrăvit de oponenții săi politici, iar această ipoteză este susținută, mai târziu, necontenit de către poet în ziarele sale. După moartea tatălui scrie poezia La defunctul meu părinte, Generalul Alex. D. Macedonski, inclusă în volumul Prima verba, datată în manuscris: Viena, 1870. La 29 noiembrie 1869 directorul liceului din Craiova, G. M. Furtunescu, îi eliberează Certificatu scolasticul prin quare se ncredentiedia, quo scolariu lu Alessandru Macedonschi a terminat anul școlar 1867-68, Clasa a IV-a a Liceului/Gimnasiului Mare din Craiova, la obiectele: Purtare (bună), Limba română și latină (binișoară), limba elenă (binișor), Istorie și Geografie (bine), matern, (binișor), naturale (repetând examenul, binișor), franceză (bine), religie (binișor), desen (binișor).

Primii ani ai Literatorului:

La 20 ianuarie scoate primul număr al gazetei „heliadiste” Literatorul, ziar de opoziție Junimii și Convorbirilor literare care, după părerea poetului, acaparaseră fără o justificare obiectivă pozițiile culturale cele mai însemnate ale epocii. Conducerea revistei este asumată de Macedonski alături de eruditul poligraf Bonifaciu Florescu și de fecundul poet Th. M. Stoenescu, care rămân o vreme și principalii colaboratori ai revistei.. În ciuda sentimentelor adverse față de junimism, Macedonski a definit mișcarea promovată de Literatorul drept direcțiune opozită celei din Iași, deși se atinge cu dânsa prin unele puncte, după cum se atinge și în vechea școală a lui Heliade prin altele. „Poezia germană e frumoasă negreșit, un amestec de misticism și de melancolie dulce, dar numai mânuită de germani. Școala germană, cu toate încercările „Nouei direcțiuni” din Iași de a o transplanta la noi, are sorți de a găsi aderenți, de a se putea stabili... Suntem latini și mărturisesc că nici o poezie nu-mi place mai mult ca poezia latină, luminoasă, plină de flăcări în loc de raze, fără enigme de dezlegat, fără zăbranicul misticismului, energică și francă și mergând totdeauna la țintă.” După câteva luni de apariție Literatorul avea următoarea grupare: Mircea Demetriade, C. Dragulinescu, B. Florescu, Petru Opran, P. Păltineanu, I. N. Polzchroniade, Carol Scrob, Th. M. Stoenescu, Duiliu Zamfirescu. Dar, în curând, între Macedonski și Bonifaciu relațiile s-au deteriorat, după ce poetul l-a atacat, în 1881, într-un număr al revistei, pentru cele trei catedre de profesor la universitate, iar acesta s-a retras. În noiembrie 1880, au loc premierele pieselor de teatru Iadeș! și Unchiașul Sărăcie, la Teatrul Național, publicate în Literatorul la începutul anului următor. O curtează pe Aristizza Romanescu, actriță care a jucat în piesele amintite, dar aceasta îi respinge avansurile. Publică volumul Poezii, în anul 1881, deși pe coperta originală apare anul 1882. Încercând să intre în grațiile Junimii și al lui Titu Maiorescu, participă, cu regularitate, la ședințele cenaclului și citește Noaptea de noiembrie.. Maiorescu l-a aplaudat, dar în jurnalul personal consemnează că nu a fost impresionat de poezie. Dar poezia este lăudată de Bogdan Petriceicu Hașdeu, care deși era anti-junimist, se afla în audiență.

Perioada Primului Război Mondial și sfârșitul:

După izbucnirea Primului Război Mondial, reacția lui Macedonski, „Campionul literaturii franceze” și cel ce a închinat un volum de versuri „Franței, singura patrie a intelectualilor”, este surprinzător de partea Puterilor Centrale. În 1915, de la 27 septembrie până la 29 noiembrie, apar zece numere ale ziarului Cuvântul meu cu ieșiri împotriva Franței „burgheze” și „advocățești”, iar articolele sale din alte ziare politice, precum Dreptatea sunt scrise în același sens. În anul 1916, activitatea politică trece pe un plan secund și se concentrează pe corectura romanului Thalassa, care apare în Flacăra lui Constantin Banu. Din mai începe Poema rondelurilor, la care va lucra până în 1920, iar în luna august finalizează tragedia Moartea lui Dante. Anii războiului au fost foarte grei pentru poet, din punct de vedere material, existând zile când nu putea să-și cumpere nici pâinea cea de toate zilele. Literatorul reapare la 29 iunie 1918, iar în al treilea număr publică un articol elogios feldmareșalului Mackensen și, deși, Alexandru T. Stamatiad încearcă să-l convingă să renunțe la gândurile sale filogermane, poetul refuză. Singura concesie pe care o face este acea de a accepta publicarea unei clarificări cu scopul de a limpezii răspunderea fiecărui colaborator la articolul semnat de el. În urma acestui articol, Ovid Densusianu, membru al Academiei Române, după ce-i propusese candidatura la Academie, își retrage propunerea. De asemenea, întâmpină dezaprobări publice din toate părțile, găsindu-se, iarăși într-un bellum contra omnes. În anul 1919 își concentrează toate răfuielile într-o broșură polemică Zacherlina în continuare. În octombrie 1919 a scris Sonetul puterii, în care își expune crezul său politic. În martie 1920 este pensionat din slujba pe care o deținuse cu largi intermitențe la Comisia Monumentelor Istorice, dar în urma protestului scriitorilor bucureșteni publicat în Presa Capitalei la 18 martie, ministerul revine asupra deciziei. Alexandru Macedonski moare la 24 noiembrie 1920, ora 3 după amiază, cerând roze, iar fiul său Nikita negăsind trandafiri, îi aduce să inhaleze parfum de trandafiri. Scena morții a fost povestită de fiul său Nikita într-o scrisoare adresată lui Alexandru T. Stamatiad, în anul 1936. La 27 noiembrie 1920 este înmormântat în cimitirul Bellu din București.

Comemorări:

Din 20 mai 2009, Banca Națională a pus în circulație o monedă din argint dedicată aniversării a 155 de ani de la nașterea poetului Alexandru Macedonski.

Opera:

Până în 1890 Macedonski a scris poeme ample, de factură romantică, cu versuri lungi și cu un pronunțat caracter satiric, ca de exemplu ciclul Nopților, caracterizat și printr-un abundent retorism romantic, inspirat din volumul Nopțile al poetului romantic francez Alfred de Musset. După 1890 lirica lui Alexandru Macedonski trece printr-un proces de esențializare. În această perioadă scrie Rondelurile; discursul liric este rezultatul unui efort de sinteză și se bazează pe o metaforă concretă. Poetul renunță la retorismul primei etape, poezia devenind sugestie și muzicalitate. Spre exemplu, acum scrie Rondelul rozelor ce mor, Rondelul apei din grădina japonezului, Rondelul crinilor, Rondelul lucrurilor. Macedonski este unul dintre puținii autori români de rondeluri. Spre sfârșitul vieții a scris celebrele cicluri Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vânturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile Senei și Rondelurile de porțelan. Cele cinci cicluri au fost publicate în volumul postum Poema Rondelurilor (1927). A publicat un volum de versuri în limba franceză intitulat Bronzes. Singura traducere în limba engleză a operei lui Alexandru Macedonski este volumul de poezii If I knew („De-aș ști”), o ediție bilingvă (în română și engleză) care cuprinde 50 de poeme selectate de traducătorul volumului, Valentin Petcu.

Poezie:

Prima verba (1872);

Poesii (1882);

Excelsior (1895);

Flori sacre (1912);

Poema rondelurilor (1927).

Proză:

Dramă banală (1896);

Cartea de aur (1902);

Le calvaire de feu (1906);

Thalassa (1915);

Nuvele (1923).

Teatru:

Moartea lui Dante Alighieri (1916).