Acțiuni

Alecu Russo

De la Referate

Versiunea din 11 august 2013 10:16; autor: 192.234.81.226 (Discuție) (Alecu Russo - Biografie)

(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Alecu Russo (n. 17 martie 1819, Chișinău - d. 5 februarie 1859, Iași) a fost poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român (originar din Basarabia), ideolog al generației de la 1848. Este autorul volumului „Cântarea Românie”, tipărit anonim. Fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române.

Date biografice:

S-a născut în familia unui boier de viță veche, dar cu o situație socială relativ modestă. Copilǎria și-a petrecut-o la țară, în mijlocul țăranilor. Pe la 1829 o cumplită epidemie de holeră i-a secerat familia.Rămas orfan de mamă, Alecu Russo e trimis de părintele său la studii în Elveția. După studiile din Elveția, își continuă studiile la Institutul lui Francois Naville din satul Vernier de lângă Geneva. Pe băncile institutului scrie primele sale încercări literare. Majoritatea lucrărilor au fost scrise în limba franceză și au apărut postum în traducerea lui Vasile Alecsandri și Alexandru Odobescu.

Cronologie:

17 martie 1819 - Se naște Alecu Russo (numele vechi este Rusul sau Rusu), fiul lui Iancu Rusu, proprietar de pământuri într-un sat pe valea Bâcului, în Basarabia, Prodăneștii Vechi.

1829 - Este trimis de către tatăl său (mama îi murise în acest an în urma epidemiei de holeră) în Elveția, la Institutul lui François Naville de la Vernier, unde învață limbile franceză și germană.

1836 - Tânărul Russo scrie poemele ”La mort d'Alibaud și Epitaphe d'Alibaud” în limba franceză. Louis Alibaud fusese un tânăr care a întreprins un atentat împotriva regelui Ludovic Filip, dar, nereușind, a fost condamnat la moarte. De pe acum, Russo se dovedește un revoltat, cu un deosebit simț al dreptății și al egalității, un liberal în gândire, fiind, mai apoi, ideologul mișcării revoluționare de la 1848 din Moldova.

1839 - Se întoarce în Moldova, probabil la moșia de la Negrișoasa, în ținutul Bistriței, unde tatăl său arendase niște pământuri. Împreună cu Alecsandri întreprind o călătorie în ținuturile Neamțului, intrând în contact cu frumusețea folclorului, cu peisajul românesc. Acestea toate, călătorii și impresii, vor deveni material etno-psihologic pentru celebra Piatra Teiului.

1840 - Se stabilește la Iași, în urma unor dezacorduri cu familia. Impresionat de locuri și de locuitori, Alecu Russo scrie „Iașii și locuitorii lui la 1848” (în franceză). Scrie „Studie naționale”, lucrare apărută postum sub îngrijirea lui V. Alecsandri.

1841 - Domnitorul Mihail Sturdza îi încredințează un post de funcționar la Tribunalul districtual de la Piatra Neamț.

1845 - Alecu Russo scrie piesele „Băcălia ambițioasă” și „Jicnicerul Vadră” sau „Provincialul” la Teatrul Național. La Mânjina, moșia lui C. Negri, face cunoștință cu mai mulți intelectuali progresiști munteni, printre care și Nicolae Bălcescu.

1846 - Se reprezintă la Iași Băcălia ambițioasă și, apoi, Jicnicerul Vadră. Apare în Albina Românească articolul Critica criticii, un studiu programatic în spiritul Introducțiunii de la Dacia literară. În urma reprezentării comediei Jicnicerul Vadră, Alecu Russo este surghiunit la Mănăstirea Soveja; scrie jurnalul Soveja. Ziarul unui exilat politic la 1846, publicat postum de Al. Odobescu.

1847 - Scrie articolele „Poezia populară” și „Decebal și Ștefan cel Mare”, publicate postum în „Foaia societății pentru literatură și cultură română” din Bucovina. După încercarea lui Negruzzi din 1840, „Poezia populară” devine o operă fundamentală de cercetare a folclorului.

1848 - Participă la mișcarea revoluționară din Moldova alături de V. Alecsandri; în urma eșecului acesteia, Russo pribegește mai întâi în Ardeal, pentru ca apoi să se stabilească la Paris.

1850 - Apare în „România Viitoare”, revistă politică a românilor exilați la Paris, „Cântarea României” (versiune franceză): „Dar ceea ce ar ajunge a face din Russo unul dintre numele mari ale literaturii noastre e tânguirea intitulată «Cântarea României» ... E o scurtă ochire asupra trecutului țării, în toată vitejia și durerea ce cuprinde, cu blesteme de profet fanatic împotriva ticăloșilor timpului de față și cu perspective limpezi deschise asupra viitorului. O simțire tot atât de aleasă pe cât de puternică, o mare putere de a concretiza în icoane gândurile de păreri de rău sau de speranțe dau acestei scurte bucăți o valoare pe care unii n-au atins-o și n-o ating, și nimeni, în curgerea vremurilor, n-a mai găsit astfel de accente pentru a mângâia și îmbărbăta maica în suferință, «țara cea dragă», și în același timp, pentru întâia oară se caută în desfășurarea venimentelor ce alcătuiesc istoria noastră un rost filozofic.” (Nicolae Iorga).

1851 - Se întoarce în țară; publică în „Zimbrul”, scrierea „Studie moldoveană” sub pseudonimul Terenție Hora.

1855 - După o absență mai lungă în publicistică, Alecu Russo publică în România literară a lui Vasile Alecsandri Cugetări. Adept al unui conservatorism literar și lingvistic, fără a fi potrivnic influențelor apusene, înverșunat critic al „restauratorilor” limbii, al latiniștilor și al „ardelenismului”, Alecu Russo vede evoluția limbii și a literaturii române cu o cumpănită gândire, ținând seama de tradiție: „Dacă este ca neamul român să aibă și el o limbă și o literatură, spiritul public va părăsi căile pedanților și se va îndrepta la izvorul adevărat: la tradițiile și la obiceiurile pământului, unde sunt ascunse încă și formele și stilul; și de aș fi poet, aș culege mitologia română, care-i frumoasă ca și cea latină și greacă; de aș fi istoric, aș străbate prin toate bordeiele să descopăr o amintire sau o rugină de armă; de aș fi gramatic, aș călători pe toate malurile românești și aș culege limba.” Apare în „România literară” a lui Alecsandri, „Cântarea României” (versiunea românească).

Opera literară:

„Cântarea României (1850)”

„Amintiri”

„Iașii și locuitorii lui în 1840”

„Palatul lui Duca Vodă”

„Decebal și Ștefan cel Mare”

„Piatra Teiului”

„Stânca Corbului”