Costel Zăgan a scris în Gazeta Vega, Botoşani, din 25 septembrie 1997, în ciclul "Lecturi perpendiculare", articolul "Schimbarea la faţă a României":
Orice scriere a lui Cioran este polemică. Poate, chiar, excesiv polemică. Aceasta este scrisă la numai 24 de ani, după, se ştie, "Pe culmile disperării" şi "Cartea amăgirilor".
Aşa că, să ne odihnim, măcar veşnicia aceasta, întru Cioran. Metafizic vorbind.
Conţine divagaţii filosofice şi politice.
De tânăr, Cioran ştie că orice cunoaştere este un act tragic.
Se porneşte de la "tragedia culturilor mici". Apoi, se urcă pe spirala istorică a României, până la afirmaţia-bombă: "Sunt prea mult patriot ca să doresc fericirea ţării mele!"
Ştiind că "în politică triumfă sângele", care-i, totuşi, CALEA?
Încetând să fie conştiinţa (ne)mulţumită a Europei, România trebuie să devină o Europă conştientă de valorile sale.
Scuturându-se de tot ce-i este stăin, România trebuie să spargă frontul periferiei spirituale a Europei. Odată şi pentru totdeauna: printr-o ridicare la putere a aşteptării româneşti multimilenare.
(Ne)mulţumirea românească, conştientă, să devină o spiritualitate. De mâna întâi. Adică, agresiv-profetică. Şi proteică. Şi polemică.
Românul, acest sfătos ancestral, mai crede în şansa dialogului. Întrebarea: "Să ne fi născut din oboseala romanilor şi din lacrimile dacilor?" este numai retorică.
Deoarece, România, atinsă de graţia istorică a viitorului, va deveni o ROMÂNIE SCHIMBATĂ LA FAŢĂ.
Cel mai mare stilist (francez şi român!) îşi foloseşte unealta (cuvântul omnipotent!) să deturneze, semantic, Universul.
"Politicul exprimă şi serveşte valorile vitale, pe când spiritualul creşte în necazurile vieţii."