I. C. Popescu-Polyclet s-a fost născut la 18 decembrie 1883 la Craiova şi apoi, în anul 1962, s-a retras la cele veşnice.
A avut - la naştere - numele de Ion Popescu. A adăugat apoi, pentru a se deosebi de mulţimea de purtători ai aceloraşi nume şi prenume, celelalte particole precum şi numeroase pseudonime: Alexandru Amar, Polyclet, I. C. Polyclet, Pic. P. Dar, realizarea scopului propus a avut şi o parte negativă: cititorii volumelor colective, revistelor sau jurnalelor în care a semnat cu pseudonim nu vor recunoaşte sau vor întârzia să perceapă faptul că textele lecturate au drept autor pe Ion Popescu, cunoscut şi drept I. C. Popescu-Polyclet.
Autorul publicat sub numele şi pseudonomele de mai sus a fost - fapt ce justifică apelul său la pseudonimele mai sus enumerate - magistrat la Craiova.
A publicat volumele personale:
- La vale, epigrame, în anul 1913;
- Epigrame, 1928;
- Epigrame, 1932;
- Epigrame, 1934 şi 1936;
- În picaj, 1942;
- Cincinat Pavelescu, monografie în 1935 reluată şi în volumul Reliefuri în anul 1939.