Acțiuni

Mircea Ionescu-Quintus

De la Referate

Versiunea din 19 octombrie 2010 20:22; autor: Admin (Discuție | contribuții) (formatare)

(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Mircea Ionescu-Quintus a venit pe astă lume la 18 martie 1917 - în timpul şi circumstanţele primului război mondial - când părinţii săi se aflau tocmai la Kerson, pe actualul teritoriu al Ucrainei.

Mircea Ionescu-Quintus este avocat ploieştean, om politic (fost preşedinte şi actual preşedinte de onoare al P.N.L.), ministru, general al Armatei române, scriitor (epigramist, poet, prozator, - membru al U.S.R. şi preşedinte de onoare al U.E.R.), publicist, suporter al F.C. Petrolul Ploieşti şi posesor merituos al multor asemenea calităţi şi titluri.

Mircea Ionescu-Quintus a publicat mai multe carţi de epigramă, proză, poezie dintre care amintim doar:

  • Haz de necaz, epigrame, 1943;
  • Epigrame şi epitafuri,1976;
  • Muşchetarii prahoveni, epigrame,1996;
  • Epigrame, 2001;
  • Trident Quintus,2001.

Epigramele scrise de către Mircea Ionescu-Quintus au stat la îndemâna colegilor epigramişti realizatori de culegeri de texte, fiind incluse în cel puţin 55 de volume colective, în numeroase reviste şi jurnale.

Atunci când distanţele şi timpul îi îngăduie, Mircea Ionescu Quintus onorează invitaţiile de a participa la Festivalurile de epigramă sporind - prin cuvântul său - reuşita acestora.