Apărut în anul 1926, în numerele 2 şi 3 ale revistei "Viaţa românească", Creaţie şi analiză, eseul lui G.Ibrăileanu îşi propunea să arate care era stadiul evoluţiei romanului european, care erau resursele lui psihologice şi estetice, care erau dimensiunile şi dinamica lui internă şi cum era perceput genul romanesc în literatura autohtonă a momentului. Să amintim imediat că la data apariţiei acestui eseu, literatura română, ieşită dintr-o copilărie tumultoasă, urca spectaculos spre o maturitate autentică.
(Ioan Paler,Echilibru între antiteze, 2000)